Arhanghelii sunt numiți marii purtători de vești bune, ei fiind cei care
au vestit-o lumii pe cea mai mare și mai slăvită dintre acestea.
Slujirea lor (după cum spune Sfântul Dionisie Areopagitul) constă în
descoperirile făcute profeților, cunoașterea și înțelegerea voii lui
Dumnezeu pe care o primesc de la îngerii celor mai înalte Cete și pe
care le vestesc celor mai mici, anume Îngerii, iar prin aceștia,
oamenilor. Sfântul Grigorie Dialogul spune că arhanghelii îi întăresc pe
oameni în credință, luminându-le mințile cu lumina înțelegerii
Evangheliei și descoperindu-le adâncile taine ale credinței.
După cum se arată în toată cartea Sfântului Prooroc Iezechiel (se poate
face o comparație și cu Cartea Apocalipsei), cei dintâi patru arhangheli
(Mihail, Gavriil, Rafail și Uriil) sunt cei ce stau în cele patru
colțuri ale Marelui Tron al lui Dumnezeu (Ma’aseh Merkabah). Împreună cu
ele stau cele patru făpturi cu șase aripi (Ayyot), cei patru Heruvimi –
cei cu ochi mulți, cu patru aripi, patru brațe și patru fețe, precum și
cele patru Roți (Ophannim) cele cu ochi mulți sau Vânturile (Duhurile)
de furtună (Galgallim), pe care creștinii, (după exemplul marelui Pavel
apostolul și al ilustrului său ucenic, sfântul Dionisie Areopagitul) le
numesc Tronuri. Acesti patru arhangheli sunt cei care au păzit cele
patru armate ale poporului lui Israel în sălbăticie: la Nord, la Sud, la
Răsărit și la Apus. Ei sunt îngerii celor patru vânturi, după cuvântul
Scripturii care zice : “[Tu ești] Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi
pe slugile Tale pară de foc” (Psalm 103, 5).
Rabinii din vechime au
legat întotdeauna pe cei șapte arhangheli cu cele șapte planete
cunoscute (Soarele, Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus și Saturn; iar
Sfinţii Părinţi au gândit și învățat întotdeauna că Dumnezeu guvernează
Universul cu ajutorul Oștilor Cerești. Există trei liste cu numele celor
șapte arhangheli (ireductibile una la cealaltă). Prima vine din Cartea
lui Enoh (acceptată drept carte canonică de Biserica Ortodoxă Etiopiană,
aceasta fiind ea însăși reprezentativă pentru poziția Comuniunii
Bisericilor Orientale). A doua listă provine din Tradiţia Bisericii
Ortodoxe (calcedoniană) și coincide, din motive necunoscute, cu cea
recunoscută de gnostici, o străveche erezie). În sfârșit, cea de a treia
ne vine de la mari Părinți ai Bisericii precum Sfântul Dionisie
Areopagitul sau Sfântul Grigorie Teologul. În toate aceste liste, numele
primilor patru arhangheli sunt aceleași: Mihail, Gavriil, Rafail și
Uriil. Următoarele trei nume sunt, în funcție de lista folosită, astfel:
După Cartea lui Enoh
(tradiția iudaică și cea orientală ortodoxă): Raguil; Sarachiil sau
Saraqail; (Je)Re(h)miil sau (Je)Ra(h)miil;
După tradiția ortodoxă răsăriteană: Varahiil; Salatiil; (Je)Gudiil sau (Je)Hudiil;
După tradiția occidentală: (H)Anail sau (H)Aniil; Jophiil sau Cassiil; Zedekiil sau Sachiil.
Explicația și
traducerea tuturor numelor se găsește mai jos. Însă tradiția orientală
și ea răsăriteană ortodoxă au în comun numele încă unui arhanghel, anume
cel de-al șaselea, numit Selafiil (Salatiil sau Sarachiil).
De
asemenea, este important de remarcat că ultimii trei arhangheli din
tradiția răsăriteană reprezintă cele trei forme sau tipuri de rugăciune:
de laudă, de cerere și de mulțumire. De asemeni, Zadkiel sau
(S/)Zedekiel este unul din purtătorii de stindard (împreună cu
Zophiel/Jophiel) care îl urmează îndeaproape pe Arhanghelul Mihail
atunci când acesta intră în luptă, în fruntea oștilor cerești.
Sfintii Arhangheli Uriil si Rafail
Icoanele din vis
In urma cu vreo doua saptamani am primit un telefon de la o doamna pe nume Livia ce isi dorea foarte mult doua icoane cu acesti doi arhangheli. Mi-a marturisit ca a cautat prin mai multe pangare si magazine insa nu a reusit sa gaseasca icoane cu ei.
I-am spus ca ii putem picta noi icoanele. Nu am primit nici un model, sau vreo preferinta asupra executarii icoanelor, iar saptamana trecuta m-am intalnit cu domnia sa sa-i dau icoanele. S-a uitat la ele si mi-a spus: sunt exact asa cum le-am visat aseara!
Am intrebat-o putin nedumerit , ma gandeam ca este o gluma, insa mi-a repetat nu glumesc , vorbesc serios, sunt exact icoanele din vis.
M-a impresionat foarte mult si mi-a produs multa bucurie acest moment, m-a facut sa-mi dau seama cat de mult conteaza evlavia si rugaciunea catre ingeri.
Uriil: “Lumina sau Focul lui Dumnezeu” (III Ezdra 4,1?). Numit și Sariil, Suriil sau Muriil.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu