23 iul. 2011

Ispitele trupesti si lupta cu diavolul

Ispitele trupesti si lupta cu diavolul

A venit la mine un tanar care era luptat foarte tare trupeste, avea noaptea naluciri, si m-a intrebat ce sa faca. Eu i-am zis asa:
sa se culce flamand, cu stomacul cat mai gol, si sa se trezeasca tot flamand; sa se culce obosit, si sa se trezeasca tot obosit; sa se culce plangand, si sa se trezeasca tot plangand. Si cat timp are lupta aceea puternica, asa sa tie, cu multa smerenie. Iar dupa ce vede ca ispitele au dat inapoi, sa tina randuiala pe care o are. Dar sa aiba ajutor pe duhovnicul lui, pentru ca diavolul cand vede ca incepi o nevointa mai mare ca sa-l rapui, iti da in gand sa postesti peste masura, ca sa vii la o nenorocire mare, adica sa-ti piarda mintile. Cel mai bun este sa ai nevointa pe ce masura iti da duhovnicul.
Mult m-a inselat diavolul prin somn. Ma lupta cu ispite trupesti. Parintele Cleopa mi-a zis atunci asa: „Mai frate, prima data trei zile de post – tranteste calul de pamant – si pe urma mananca o data, la apusul soarelui.” Atunci, dupa trei zile de post, diavolul mi-a adus o vedenie de-a lor, pentru ca eu sa fiu cu mintea inselata. Mi-au aratat pe Mantuitorul si pe Sfintii Apostoli la manastire, iar parintii de la trapeza carau mancare. Unul dintre ei m-a calcat pe picior si mi-a zis: – Ce stai in nesimtire? Du-te si cazi la picioarele Mantuitorului. Eu am uitat ca dorm, dar mi-am dat seama: „Mai, sa nu fie inselaciune!” Şi atunci am zis: - Dumnezeu este in cer si pe pamant. Şi cand si-au dat mastile de pe fata, erau urati. Şi eu am pierdut rugaciunea si s-au repezit asupra mea si atata bataie mi-au dat… Şi care nu putea sa ma loveasca facea un fel de urlete, ca sa chinuiasca sufletul meu. Cand am vazut ca nu mai pot, am strigat asa:
- Maica Domnului, nu ma lasa!
Atunci am simtit ca o para din cer si i-a imprastiat pe toti. Dupa aceea imi tiuiau urechile si mi se parea ca mi-au rupt coastele. Dar mi-a spus parintele Cleopa: „Orice ispita vei pati, sa nu fugi de acolo. Sa stai pe loc si sa te rogi lui Dumnezeu“. Dupa o jumatate de ora, m-am uitat pe corp si am vazut dungi negre, vinete, rosii; dar mi-a spus parintele Cleopa: „Baga de seama! Nu cumva sa cugeti la figurile pe care le-au facut si nu privi la fata lor“.
***
Atunci diavolul mi-a dat unele ispite trupesti, si una imi tot batea capul ca trebuie sa mananc o data pe saptamana, dar si atunci foarte putin, ca sa pot birui ispitele. Si eu ma framantam: „Vai de mine, ce sa fac? Sa ma duc la parintele Cleopa, intr-o noapte.” Dar era omat mare, si ma luptam cu gandul: „Ce sa fac? Sa postesc mai mult?” Pana la urma, tot m-am rugat la Maica Domnului sa-mi descopere intr-un fel. Si atunci, intr-o noapte, cam pe la miezul noptii, mi-a zis asa: „Ce-ti da duhovnicul este foarte greu, dar ce-ti da diavolul este foarte usor“. M-am hotarat atunci sa nu ies din nevointa pe care mi-a dat-o parintele Cleopa. Eram si cam bolnavicios, si-mi era suficienta nevointa pe care o aveam.

Nevointele sunt bune numai cat le da duhovnicul

Cele mai grele ispite sunt cand se baga diavolul. Omul are ispite trupesti, dar cand se baga diavolul, sunt indoit de grele, dublu. Cand se baga diavolul, nu mai are valoare postul. Numai daca cineva are smerenie – pe acea masura Duhul Sfant izgoneste duhurile.
Cuiva i-a dat in gand sa tina patruzeci de zile de post, cum a tinut Mantuitorul. Era o ispita. Nevointele astea atata sunt bune, cat le da duhovnicul. Omul foarte usor se poate insela, cand se ia dupa parerea lui. A tinut douazeci si doua de zile si a murit. Tot ce-i mult strica. Diavolul face asa: ori sa postim prea mult, ori sa nu facem nimic. Dar sa tinem calea de mijloc nu ne lasa.
Diavolul, pe masura ce te-ai biruit de tulburare, are putere. Cand monahul nu mai are dragoste de aproapele, pierde pacea. Si pacea este locasul Duhului Sfant. Toti care au pace duhovniceasca, in inima acelor suflete se odihneste Duhul Sfant.

In smerenie nu-ti mai vezi nicio fapta buna, ci numai mila lui Dumnezeu

Cei care au ispite trupesti sa se culce cu stomacul cat mai gol. Si daca nu pot plange, nu se pot nevoi, golurile pe care le au sa le completeze cu sfanta smerenie, si in cinstea smereniei li se va da Darul. Prima data noi ne nevoim, vreau sa spun asa: eu ii iubesc pe toti, ii iubesc din gura, din minte si nu vreau sa fac rau nimanui, dar imi spune un gand ca vreau sa ma iubesc pe mine mai mult. Adica cum sa ma iubesc mai mult? Am de pilda o mancare buna si din mancarea aceea zic: ei, le dau si lor, dar pastrez ca sa ma satur. Daca as avea adevarata dragoste, atunci intai le dau lor, si eu sunt multumit cu ce ramane. Aceea-i adevarata dragoste. Iar smerenia… eu ma smeresc, dar mai trece cate un gand ca-s mai bun ca altul, si atunci, luptand sa castig smerenia, luptand sa castig dragostea, Duhul cel Sfant le desavarseste.
Candva calugarul, fie ca are ceva de suferit pentru Dumnezeu, fie ca el s-a nevoit dupa puterea lui, s-a smerit, a facut ascultare ca pentru dragostea lui Dumnezeu, atunci Duhul cel Sfant se lasa simtit de sufletul nostru. Cam asa vine: o mama are un copil si-l lasa o perioada de timp singur. Si cand vine mama sa-l trezeasca, cand a deschis ochii, repede a recunoscut-o pe mama, incepe a plange si nu se mai poate opri din plans. Asa este cand Duhul cel Sfant a trezit un suflet, atunci el nu mai are indoiala ca-i de la vrajmasul sau nu. Atunci incepe a plange si nu se mai poate opri din suspinul inimii. In timpul acela nu mai vede nicio fapta buna a lui, vede numai mila lui Dumnezeu, si atunci vede cu adevarat saracia si lipsurile lui. Nu se mai poate opri din plans, din suspinul inimii si multa pace ii vine in suflet. Acele lacrimi, avandu-le de mai multe ori, Duhul Sfant ii va desavarsi smerenia si dragostea.
Smerenia aceea-i desavarsita: de te va lauda toata lumea, si nu te vei mandri. Oricine te va lauda, nu mai ai nevoie de lauda nimanui… smerenia desavarsita. Eu am o treapta, ca stiu ca-s pacatos. Nu mai am lupta cu mandria sau cu slava desarta, pentru ca stiu ca-s vinovat Judecatii lui Dumnezeu.
La smerenie se poate ajunge prin a nu sta de vorba cu gandurile si a zice „Doamne Iisuse…“. Si Duhul Sfant le izgoneste, nu noi.

sursa:  http://www.razbointrucuvant.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

ICOANELE ORTODOXE


Constatand cu tristete ca din ce in ce mai mult in pangarele bisericilor si implicit in casele crestinilor au inceput sa apara tot felul de icoane din plastic , ingerasi , candele , cruciulite si metanii de un prost gust infiorator si cu totul straine de duhul autentic ortodox , am luat hotararea de a realiza acest site prin care sa facilitam accesul oricarui crestin la obiecte autentice si la preturi de producator.


Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu

Pentru teologia ortodoxă, temeiul icoanei este realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan 1, 14). Dumnezeu, în El însuşi, nu este reprezentabil prin icoană. Dar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfanta Treime, este reprezentat pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat - "unul din Sfânta Treime" -, ci şi om adevărat, care a luat trup concret (şi deci un chip anume) "pentru noi şi a noastră mântuire". Icoana este deci o consecinţă a Întrupării, căci Hristos este "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15).
Pentru că este reprezentarea unei persoane sfinte în Împărăţia lui Dumnezeu şi împărtăşitoare a harului Duhului Sfânt, icoana ortodoxă posedă nişte caracteristici picturale specifice acestei condiţii:
  • în portretul iconic al persoanei sfinte reprezentate aceasta persoană poate fi recunoscută, dar trăsăturile ei nu sunt de un realism carnal, ci mai degrabă ascetice, asemănătoare sfintelor moaşte lipsite de mustul cărnii(Sf. Diadoh al Foticeii)
  • fondul icoanei este cel mai adesea aurul (sau albastrul, în fresce), culoare în acelaşi timp caldă, împărătească şi preţioasă, care trimite la harul Duhului Sfânt şi la Împărăţia lui Dumnezeu;
  • reprezentări realiste ale naturii lipsesc, iar natura care este prezentă în icoană transmite şi ea un mesaj spiritual (ex.: munţii înclinaţi ca nişte valuri asupra personajului sfânt fac legătura cu imnografia: "Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine...")
Iubiti frati, icoana reprezinta bunul cel mai de pret din casa crestinului. De mici copii ne-a vegheat, si in prezenta ei ne simtim mai aproape de Dumnezeu, fiind pentru noi o poarta catre cer.
Truda mesterului iconar este nepretuita.Nu oricine are acest mare talant si mai ales nu se poate picta oricum, si de catre oricine o icoana. Pictura este o rugaciune continua cu post si suflet curat.
Desi pot parea scumpe , ganditi-va ca pentru o singura icoana, este nevoie de cel putin cateva zile de munca, la care se adauga pretul materialor de foarte buna calitate. Icoanele au preturile stabilite in functie de complexitatea scenei reprezentate si a dimensiunii acesteia.Poate constitui un deosebit cadou pentru o persoana draga, ce dainuie in timp zeci, poate chiar sute de ani.