REVISTA FAMILIA ORTODOXA NR 42

Din paginile revistei:

 Libertatea de a alege Viaţa

„Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea
care-mi robeşte sufletul.” (Ultimele cuvinte ale lui Valeriu Gafencu)

Ghinionul, fatalitatea sau soarta, duşmanii– sau poate cel viclean! – unul dintre aceştia (ori toţi împreună) sunt invocaţi când răul se
ţine scai de noi. Rar însă ţi se întâmplă să auzi: Eu sunt vinovat, eu am ales greşit… Dar, dacă vrei să-i dai un sfat cuiva, o să-ţi răspundă imediat: Este alegerea mea. Am această libertate, de ce nu m-aş folosi de ea? La sfârşit însă, dăm vina pe oricine, chiar şi pe Dumnezeu, pentru tot ceea ce ni s-a întâmplat.

De ce oare nu ne putem asuma urmările alegerii libere pe care am făcut-o cândva? Ne-a fost oare libertatea siluită de cineva? De educaţie, de anturaj, de mode – sau, nu cumva, de dorinţa de a fi „ca toată lumea”?…

Sfinţenia cheamă sfinţenie: Arhimandritul Sofronie (Saharov)

„Dacă este astăzi un isihast ce-a trăit în adâncul predaniilor dreptslăvitoare şi care, mai mult, poate şi să le exprime în comparaţie cu alte tradiţii, acesta este doar Părintele Sofronie”.
(Părintele Theoclit Dionisiatul)
„Pentru noi, athoniţii, el este Sfântul Sofronie”.
(Stareţul Iosif Vatopedinul)
„Gheronda Sofronie a fost un înger încă înainte să vină în monahism”.
(Părintele Efrem Katunakiotul)
„Dacă Părintele Sofronie nu este sfânt, atunci nimeni nu e sfânt”.
(Mitropolitul Ierothei Vlahos)

100 de ani de la naşterea Părintelui Nicolae Steinhardt

Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.

Adolescenţii – între dragoste şi libertate

Specific acestei perioade este dorinţa adolescentului de a deveni independent – nu doar în plan economic, ci şi în plan sufletesc. Acum începe să-şi formeze propria identitate, dorind să-şi exprime punctele de vedere personale şi să ia singur hotărâri – în mod deliberat, altele decât cele ale părinţilor. Astfel, ajunge să se detaşeze afectiv de părinţi, îndreptându-şi dragostea şi către alte persoane. De asemenea, însuşi faptul de a face lucruri care nu sunt permise este tot o expresie a dorinţei de independenţă a adolescentului. Părinţii acceptă foarte greu să vadă cum, sub ochii lor, copilul drăgălaş care până ieri căuta să-i imite în toate şi-şi revărsa asupra lor toată afecţiunea, astăzi doreşte să fie diferit şi, sub influenţa celor de-o vârstă cu el, se distanţează tot mai mult.

Sexualitatea excesivă creşte riscul cancerului de sân, în timp ce dragostea îl micşorează

După cum am putut constata până acum, principalii factori de risc implicaţi în declanşareacancerului de sân sunt datoraţi modului
de viaţă bolnav, care i se impune sau la careeste atrasă femeia zilelor noastre. De exemplu, stresul este aproape imposibil de evitat,
dar poate fi atenuat printr-un bun management al lui – cât despre celelalte (folosirea deodoranţilor cu parabeni, ferirea de a naşte
sau de a alăpta, avortul, contracepţia şi nivele ridicare de testosteron din organismul femeii) sunt rezultatele alegerii noastre libere.
Este adevărat însă că această „alegere”, în majoritatea cazurilor, este făcută pe fondul unei profunde dezinformări şi a unei culturi
a morţii extrem de seducătoare.

Tratamentul nutriţional al alcoolismului (I)

Vindecarea presupune o luptă crâncenă cu propriul sine, cu neputinţele trupului, cu spaimele sufletului – însă este, înainte de toate, un mare dar al iubirii lui Dumnezeu. Mărturie pot da cei ce s-au întors vii din acest iad. Dar care este natura acestei boli? Cu siguranţă,
toate dependenţele, de orice fel, au o componentă duhovnicească, cea mai profundă şi mai adânc înrădăcinată în firea omului, dar şi
o componentă materială – fizică şi psihică. Scopul acestui articol este acela de a vă arăta că dependenţa fizică şi psihică e întreţinută de
anumite deficienţe nutritive şi de modalităţile nefireşti de funcţionare a creierului şi a întregului sistem nervos.

Lady Gaga în România. Nu doar muzică (I)

Pe 16 august, imediat după marele praznic al Adormirii Maicii Domnului şi chiar în ziua Sfinţilor Mucenici Brâncoveni, la Bucureşti
este programat concertul celei mai în vogă vedete internaţionale din show-biz: Lady Gaga. Concertul face parte din cel de-al treilea turneu internaţional de promovare a albumului „Born this way” („Născut astfel”), care începe din Asia (Seul) şi va traversa continentul european, trecând prin capitalele ţărilor răsăritene şi baltice (Sofia, Bucureşti, Tallinn, Riga, Vilnius), înainte de a ajunge în Occident, unde se va încheia la Barcelona. În anumite regiuni, au apărut proteste faţă de acest turneu şi faţă de controversata lui vedetă. Astfel, în Jakarta (capitala Indoneziei), concertul a fost anulat – din cauza insecurităţii, poliţia a refuzat să elibereze permisul necesar desfăşurării evenimentului: grupările religioase islamice din această ţară (care, oficial, e un stat secular) au ameninţat că
nici măcar nu o vor lăsa pe „Lady” să coboare din avion. Şi, totuşi, peste 50.000 de oameni îşi cumpăraseră deja bilete. Proteste au existat şi în Filipine, de această dată grupările creştine fiind cele care au acuzat-o pe vedetă de blasfemie.

„Când Dumnezeu Se atinge de inima omului…”
de vorbă cu Părintele Siluan Osseel despre experienţa harului Duhului Sfânt

Să încercăm să trăim în această stare: pe de-o parte, fiind conştienţi cum ar putea să fie viaţa noastră cu Hristos, iar pe de alta,
privindu-ne pe noi înşine şi spunându-ne: „Doamne! Cât eşti de sărman, preotule, cât eşti de slab, cât eşti de neputincios…”. Este o tragedie. Cred că Părintele Sofronie numea asta „tragedia omului”. Suntem ca într-un teatru, un teatru grec, şi suntem în acelaşi timp actori şi spectatori. Şi ne vedem pe noi înşine şi ne spunem: „Cum este posibil? Cum este posibil, Doamne? Te cunosc, şi cu toate astea
Te părăsesc! Cât sunt de slab! Cât sunt de netrebnic! Doamne, ajută-mă!”. Dar să trăieşti tot timpul această stare, a celor doi poli, şi
asta fără să cazi în deznădejde, ci dimpotrivă, ca în fresca aceasta, a Învierii – să stai cu mâinile întinse, aşa, ca Adam… Iar Hristos, El
este tot timpul de faţă şi ne aşteaptă, aşteaptă momentul în care să facem gestul ăsta, ca să ne prindă şi să ne tragă afară.