Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Manastirea Rarau,
este o icoana facatoare de minuni mult iubita de credinciosii care
pasesc pragul bisericutei de lemn. Manastirea Rarau se afla in satul
Chiril, comuna Crucea, judetul Suceava, fiind o manastire cu obste de
calugari, ctitorita de catre domnitorul Petru Rares, in anul 1538.
Manastirea se afla pe Muntele Rarau, la aproximativ 25 de kilometri de
asezarea de la poalele acestuia, la ea ajungandu-se din Piatra Neamt sau
din Targu Neamt, trecand prin Poiana Teiului, Brosteni si ajungand in
satul Chiril.
Potrivit traditiei, aici a fost o
sihastrie infiintata de cuviosul Sisoe, spre sfarsitul secolului al
XV-lea. Se mai spune ca, dupa anul 1538, cand Petru Rares a fost
schimbat de la domnie, sotia sa, Elena, impreuna cu copiii, s-au ascuns
in Rarau, fiind ocrotiti de calugari. Drept multumire, voievodul le-a
inaltat o biserica in locul celei vechi si astfel a luat fiinta Schitul
Rarau, in fosta sihastrie Dodu. Astazi, aproape de cota 1.400 se inalta
doua biserici: cea veche dateaza din vremea cand la carma Moldovei se
afla bravul Petru Rares, iar cea noua a fost sfintita in anul 2000.
Manastirea Rarau a fost ridicata acum
aproape 500 de ani, pe locul unde, urmarit de tatari, Petru Rares a
ingropat tezaurul domnesc. Un sihastru care se nevoia prin acele locuri
l-a binecuvantat, i-a vorbit despre ajutorul lui Dumnezeu si i-a
prorocit ca va urca din nou in tronul Moldovei, semnul fiind savarsirea
unei minuni.
Cateva zile mai tarziu, capeteniile tatarilor vor descoperi
ascunzatoarea tezaurului, dar, vrand sa-l dezgroape, un varf de stanca
va cadea peste ei, ucigandu-i pe toti.
"Unele icoane sunt vindecatoare de boli,
izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi
binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor
credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si
ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o
simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor
icoane" (Arhimandritul Ioanichie Balan).
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Rarau
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul,
pastrata in biserica centrala a Manastirii Rarau, nu este singura icoana
facatoare de minuni gazduita de manastire. Astfel, aici se mai afla
inca sapte sfinte icoane facatoare de minuni, care aduc vindecare si
alinare celor bolnavi si suferinzi. Printre ele se numara si icoana
Sfantului Ioan Teologul, ocrotitorul manastirii. Icoana Sfantului Ioan
Evanghelistul se afla in biserica noua a manastirii.
Despre icoana Maicii Domnului, asezata
in partea dreapta a naosului, in biserica centrala a manastirii, se
pastreaza, din traditie, urmatoare intamplare.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la
Rarau, disparea misterios din fata altarului, calugarii gasind-o la
iesirea din biserica. Intrand in post si rugaciune, staretul de atunci,
Ieroschimonahul Sisoe, a facut priveghere toata noaptea, impreuna cu
intreg soborul, pana ce Maica Domnului i-a vorbit din sfanta icoana,
avertizand obstea sa mute in vale totul: odoarele si putina avere
agonisita.
Intrebata fiind Maica Domnului de ce
pleaca icoana din schit, s-au auzit vorbe minunate: "Unde pleaca icoana
mea, acolo sa mutati schitul, caci austriecii ii vor da foc." Atunci, cu
mare spaima, vornicul Sabie a poruncit obstii: "Fratilor, sa ducem
schitul de partea cealalta a Raraului, sa ramana Moldovei peste veacuri,
pana trece ceasul de cumpana!" Nu peste mult timp, manastirea va fi
incendiata de austriecii generalului Bukow.
In mare taina, calauziti de icoana
Maicii Domnului, atelajele trase de cai si catari, au transferat
intregul inventar, la Chiril, pe versantul dinspre apa Bistritei, a
muntelui Rarau. Robii ce se aflau pe paraul de acolo au dat de veste
boierului Bals, care s-a infatisat a doua zi cu 20 de calareti si a
donat cu grabire 600 de hectare de padure si fanete pentru manastirea
careia i-a pus piatra de temelie si a recladit-o pe propria-i
cheltuiala.
Ieroschimonahul Sisoe, egumenul schitului, a adus lauda lui
Dumnezeu prin savarsirea Sfintei Liturghii.
In anul 1935, staretul Martinian Conut a
mutat sfanta icoana in pronaos. A doua zi, icoana era din nou la
vechiul ei loc, anume in naos, in fata Sfantului Altar. Speriat de acest
semn, staretul a cerut raspuns in post si rugaciune, si noaptea, Maica Domnului i s-a aratat in vis, spunandu-i sa faca o strana in fata
catapetesmei, pe sub care sa treaca multimea credinciosilor, pentru
implinirea rugaciunilor si pentru sanatate. Cu aceasta pricina, icoana
va fi si imbracata in ferecatura de argint.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu