"Trece Iisus Nazarineanul..."

                        Predica la Evanghelia Duminicii  a XXXI-a dupa Rusalii  ( Lc 18, 35-43) 

de  Pr. Lect. Dr. Constantin Necula

        In drum spre Ierihon. La marginea de praf a drumului o faptura de pulbere ai carei ochi nu vad. Ne putem oare inchipui ceva mai jalnic? Si daca la marginea aceasta adaugam ca orbul cerseste pentru a-si putea continua traiul, tabloul mortii intru izolare este aproape perfect. Si totusi, parca din gura acestui "uitat" izvorasc cuvintele pe care, cativa ani mai tarziu, Sf. Pavel avea sa le scrie lui Timotei, ucenicul iubit, iar noi le vom asculta ca Apostol al Liturghiei din Duminica aceasta: "Vrednic de crezare si de toata primirea este cuvantul ca Iisus Hristos a venit in lume sa-i mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu; dar pentru aceasta am fost miluit, ca mai intai in mine sa-Si arate Iisus Hristos toata indelunga Sa rabdare, ca o pilda pentru cei ce vor crede in El spre viata vesnica" (I Tim 1, 15-16).

         Cel care cerea milostenie la marginea drumului spre Ierihon aude ca trece Hristos pe cale si striga cu glas tare, tot mai tare cand i se cere sa taca, mila Aceluia: "Iisuse, fiul lui David, miluieste-ma!" (Lc 18,39). Rugaminte sau porunca? Doar modulatia vocii noastre este cea care face diferenta. Insistenta strigare a orbului deranjeaza pe ceilalti. Este in icoana aceasta evanghelica ceva din duhul care insoteste pe un sef de stat in vizitele lui (uneori si pe preot cand isi strabate parohia sau pe eparh cand trece prin eparhia ce i-a randuit-o Dumnezeu), anume aceea a ascunderii adevaratelor probleme. A uitarii pe marginea drumului "vizitei" lui Hristos exact pe aceia pentru care Hristos S-a pus pe drumuri. Si ne putem imagina "turburarea" ce i-a cuprins pe cei veniti sa-L asculte pe Hristos - ni-i putem imagina, dupa obiceiul timpului, insotindu-L pe Hristos pe cale, poate ca numai cei iesiti in intampinare, si asta nu departe de Ierihon, caci ce rost avea ca orbul sa cerseasca in pustie? - atunci cand Domnul sta la discutie cu orbul acesta. Dialog scurt ca intre cei care se cunosc bine. "Ce voiesti sa-ti fac?" (...) "Doamne, sa-mi capat vederea." (...) "Capata-ti vederea! Credinta ta te-a mantuit." Si indata si-a capatat vederea si-L urma slavind pe Dumnezeu" (Lc 18, 41-43a).

"Ca mai intai in mine sa-Si arate Iisus Hristos toata indelunga Sa rabdare..." (cf. I Tim 1,16). 

          Cuvintele Sfantului Apostol deopotriva si-n gura acestui des-orbit, dezrobit de orbire, transformat in vestitor al slavei lui Dumnezeu. Traducerea IPS Bartolomeu - pe care am folosit-o pentru versetele 41 - 43a - vine sa reliefeze, o data in plus, ca Hristosului Slavei nu I se cere aducerea vederii unuia care a mai vazut odata. Caci zice orbul: "Doamne, sa-mi capat vederea...", aceea pe care, in planul iconomiei Tale, ar fi trebuit s-o am de la nastere, caci normal este ca orice om sa se nasca vazand.

           Taina minunii lui Dumnezeu sta tocmai in aceasta normalizare a omului. Manualele noastre de dogmatica insista mereu (ca si unele carti ce vestesc minuni moderne, intamplate in contemporaneitate) asupra caracterului supranatural al minunii, uneori aratand cum Dumnezeu "pare ca suspenda legile universului pentru ca sa-Si implineasca voia Sa". Or, minunea, cel putin in cazurile pe care Sfanta Evanghelie si Parintii Bisericii le consemneaza, nu are ceva spectacular, anulator de lege universal valabila, ci tocmai arata intoarcerea intr-o normalitate abundenta a omului acestuia "iesit" prin boala sau rana sufleteasca din normalitatea cu Hristos. 

           De aceea, poate ca e vremea sa intelegem ca a te impartasi de Hristos e mai mult decat a avea viziuni cu Hristos, ca toate aceste "culturi ale minunii fortate" ce se strecoara in viata noastra duhovniceasca risca sa anuleze simtul sacrului. Excesul de icoane care plang cu mir, de preoti vizionari (chiar daca semnele cele mai clare ni-i indica drept niste "pravilari" de mana a doua), de monahi vagabonzi, de "facatori de minuni" (bioterapeuti, naturisti sau cum or mai vrea sa-si spuna), de vrajitoare cu iz de tamaie (de cele mai multe ori TV-ul ne amesteca pe ecran imaginea celei mai teribile precaritati doctrinare cu cea mai mare densitate de icoane pe cm patrat in casa vrajitoarelor care se ascund dupa degetul crestinismului cu toata spurcata lor indraceala!), de "guru" laici cu aere de isihasti carpatini (atei in cel mai normal sens al cuvantului, adica fara [nici un] Dumnezeu!), toate acestea, si inca altele pe care le sesizam, fac sa intelegem gresit minunea lui Dumnezeu. Sa trecem pe langa ea cautand spectacularul pe care ei - "mincinosii" - il speculeaza pe fondul dramelor personale ale oamenilor, ale familiilor.

            Acel "Capata-ti vederea! Credinta ta te-a mantuit!", ca si intregul dialog intre Dumnezeul Luminii si cel caruia lumina-i era ascunsa de orbire, este poate cel mai mare vot de blam dat "vorbariei desarte" (cf. I Tim 1, 6) in care unii-si ascund speculatiile pline de bolboroseala absurdului. Orbul de la Ierihon ofera pentru Sf. Pavel modelul plinirii poruncii credintei pe care o da aceluiasi ucenic Timotei, cand zice: "Te-am indemnat [...] sa le poruncesti unora sa nu invete invataturi straine... iar tinta poruncii [aceleia] este iubirea din inima curata, din constiinta buna si din credinta nefatarnica" (I Tim 1, 3 si 5).

            Iubire din inima curata. Iubire din credinta buna. Iubire din credinta nefatarnica. Cand va fi avut vreme Hristos Domnul sa le vada in orbul acela din praful Ierihonului? Sa nu uitam nici o clipa ca dinaintea noastra este minunea lui Dumnezeu Intrupat (Intruparea insasi fiind minune!). Ca ea are in sine toate caracteristicile care fac dintr-un act de biruinta minune! In primul rand normalitate. Iar ultimul act al minunii se consuma in doxologie, in slava ce-I este adusa Dumnezeului Cel Unul facator de minuni, pana la capat. Caci Hristos nu da vedere, mergere, sanatate sau inviere segmential, pe segmente, din punctul a al vietii in punctul b al vietii. Ci restaurarea pe care o presupune minunea lui Dumnezeu este una integrala, al carei capat este orientat in sus, spre lauda Dumnezeului Care face minunea (cf. Lc 18, 43). Caci orbul nu a dat doar slava lui Dumnezeu, ci, urmandu-L pe Domnul, a marturisit, dand si celorlalti prilej de preamarire a umplerii cu duh a vietii lor.

             Nu sunt asa necredinciosii, nu sunt asa! Multumirea lor se indreapta mereu spre babele vrajitoare, spre cei care le pirostesc caldarile cu speculatii pe focul deznadejdii lor, facandu-i sa ramana cu ochii mari, dar nimic vazand, rapindu-le dimensiunea duhovniceasca din directia careia, vazand, altfel ar sta lucrurile. Horoscoape si dat in bobi, ghicitori in palma si-n carti de joc au umplut sala de asteptare a deznadejdilor semenilor nostri, in vreme ce Hristos este lasat afara, El, Singurul vindecator de toate relele.

                 De aceea se cade, o data vindecati si vazand, sa-L urmam pe Dumnezeu si sa-L binevestim celorlalti, in nadejdea ca-L vom preamari impreuna. Chiar asa, cu haine prafuite la marginea drumului pe care Hristos vine in intampinarea noastra.

                  Sa se teama dar falsii facatori de minuni si sa-si scuture prostia din gesturi si fapte cei ce se dau pe mana falsilor oameni ai lui Dumnezeu (de fapt, ai celuilalt, "caci nu tot cel ce zice tatal nostru se refera la Cel din ceruri", zice Sf. Grigorie Teologul).

                  Prin inima si prin constiinta si prin fapta noastra trece Iisus Nazarineanul... (Lc 18,37). Prin ale noastre toate, trece Iisus Biruitorul.

Read more »

IPS. Bartolomeu Anania ar putea fi supus unei intervenţii pe inimă

 

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu Anania, în vârstă de aproape 90 de ani, a fost internat vineri noaptea la Spitalul AKH din Viena, acelaşi spital unde este internată şi vedeta de televiziune Teo Trandafir.

 

Medicii clujeni care au investigat starea de sănătate a mitropolitului susţin că acesta suferă de stenoză de valvă aortică şi că la Viena, prelatul ar putea fi supus unor intervenții chirurgicale moderne care nu se pot face în România. 

"De vreo doi-trei ani, în marile centre de cardiologie din lume se practică o metodă modernă de montare a valvelor în zona inimii prin metoda cunoscută sub numele de percutanată. Cu alte cuvinte, se intră ori pe artera femurală, ori pe cea humerală, se ajunge în zona inimii şi se monteză valva aortică. O altă metodă este cea clasică dar vârsta înaintată este un impediment pentru efectuarea unei astfel de operaţii", spune un medic clujean, specializat în chirurgie cardiacă.

O valvă de care are nevoie mitropolitul Clujului, se poate monta prin metoda percutanată doar pentru persoanele care nu suportă intervenţiile chirurgicale. "În general, această metodă este una de urgenţă şi se face pentru a mai prelungi viața pacientului", a mai precizat sursa citată.

Spitalul din Viena are unul dintre cele mai perfomante centre mondiale de chirurgie cardiacă şi cardiologie. "La Viena există un centru de chirurgie cardiacă foarte bun, au dotare mult mai bună şi un volum mult mai mare de operaţii ceea ce atrage după sine o experienţămult mai mare a medicilor. La Cluj, implantarea unei valve aortice prin artera femurală sau humerală este un lucru imposibil", a mai spus medicul clujean.

Oficialii Mitropoliei Clujului au declarat că ÎPS Bartolomeu Anania a fost transferat la Viena deoarece medicii de la spitalul AKH au o experiență mai bună şi unitatea medicală este dotată cu aparatură foarte performantă.

INDEMNAM LA RUGACIUNE  PENTRU IERARHUL NOSTRU MARTURISITOR !

Preluat din EVENIMENTUL ZILEI

Sâmbătă, 15 Ianuarie 2011

Va rog sa vizionati si emisiunea urmatoare realizata de dna Stefania Voda, spre a-l cunoaste mai bine pe IPS Bartolomeu, e un om care te cucereste de la prima intalnire, un marturisitor al neamului si al credintetei stramosesti.














NU UITATI SA-L POMENITI IN RUGACIUNI !

Read more »

Astazi 15 ianuarie ne aducem aminte de poetul neamului, Mihai Eminescu

            Mihai Eminescu  (n.15 ianuarie 1850, Botoşani sau Ipoteşti- d.15 iunie 1889, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

             

  Fosta detinuta politic Aspazia Otel Petrescu, arestata pentru convingerile sale anticomuniste in iulie 1948, torturata, condamnata la munca silnica, cu detentie grea in penitenciarele Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbraveni, Botosani, Jilava si Arad, eliberata dupa 14 ani, in iulie 1962, ne face o marturisire impresionanta despre rolul lui Eminescu in inchisorile comuniste si dupa eliberare, in Romania de ieri si azi.

                    Din valul ce ne bantuie

                   De lunga vreme imi tot cad sub ochi tot felul de studii care de care mai pertinente, care imi ridica intrebari tulburatoare si pline de amaraciune. Nu pot sa nu ma jelesc cand observ cum se demoleaza valorile ce le consider imuabile si cat de concentrat se incearca restructurarea persoanei pe noi criterii, folosindu-se cu abilitate vechi concepte pentru noi reciclari. Oare cat de crestin si cat de ortodox este faptul ca se scotoceste cu impietate in personalitatea eminesciana pentru a scoate la iveala lipsuri pe diferite teme? Din ceata de tot felul de detractori ai sai mai lipseau si “sfintii”, frustrati ca nu au aflat in viata si in opera eminesciana un Eminescu teolog ortodox, pacat ce evident il scoate din pozitia de crestin roman, pozitie pe care in mod cert Eminescu o are in multe suflete de romani adevarati. Nu ma pot opri sa nu ma intreb: cui foloseste? Un posibil raspuns ce mi l-am dat ma infioara. Departe de mine intentia sa-mi permit o aparare a poetului sub orice aspect. Nici nu sunt competenta, nici nu am vreun fel de vrednicie si nici nu cred ca as misca cat de cat lucrurile pe o linie de bun simt. Dar am avut sansa sa ascult pe parcursul a trei ani cursurile eminesciene sustinute de emeritul profesor clujean Dimitrie Popovici. imi amintesc cu emotie concluzia esentiala la aceste cursuri, profesorul fiind un reputat comparatist. Dupa ce a identificat multitudinea de influente ce se resimt in opera eminesciana, a precizat, bineinteles cu argumente, ca ne gasim in prezenta unor influente care nu se pot urmari in detalii paralele. Este vorba de influente pe teme generale care se identifica cu usurinta, numai ca peste toate acestea se afla personalitatea poetului, care l-a ajutat sa se gaseasca mai curand pe deasupra lor cu puternice trasaturi proprii. Astfel Eminescu isi da seama de scepticismul funciar al epocii sale. Isi da seama ca el insusi este atins de boala secolului si intelege sa ia atitudine ferma impotriva lor. insetat de absolut si de desavarsire, Eminescu visa la revenirea la o arta influentata de o credinta adanca (a se vedea “Epigonii”). Cu toate ca nu practica aceasta arta in mod explicit in opera sa, ma intreb: cine indrazneste sa afirme cu certitudine ca in intimitatea sa nu a pastrat credinta insuflata de mama sa, profund credincioasa, si de influenta creatiei populare din care si-a tras puternic seva?

           Salvata prin Rugaciunea lui Eminescu

                  Dupa cum am mai afirmat, intentia mea nu este sa reafirm si sa sustin adevaruri spuse si demonstrate de personalitati competente. Intentia mea este sa rectific, printr-o marturisire simpla si adevarata, nerecunostinta mea fata de Mihai Eminescu, care atat pentru mine cat si pentru foarte multi detinuti politic a fost apostol si profet si in ultima instanta fratele Mihai, cel ce cu “Rugaciunea” sa ne-a intarit si ne-a adus langa Maica Domnului, grabnica ajutatoare. Vreau sa imi cer iertare ca nu am marturisit la timpul respectiv cum m-a ajutat fratele Mihai sa ma salvez din mlastina deznadejdii in care ma aruncasera samaritenii comunisti, dusmani de moarte ai Eminescului, altul decat creatorul lui “imparat si proletar”. Zaceam intr-o disperare neagra, izolata in inchisoarea de la Mislea, blagoslovita cu patru ani de detentie peste cei zece executati deja. Singura, intr-un pustiu absolut, in total regim de exterminare. De nicaieri niciun ajutor, nicio lumina, nicio speranta. in negura totala brusc mi s-a iscat in minte “Rugaciunea” eminesciana. Mi-au tot revenit cu obstinatie versurile “inalta-ne, ne mantuie / Din valul ce ne bantuie”. A fost inceput recuperarii mele. Am realizat cu luciditate ca eram in valtoarea unui val ce ma bantuia si din care nu eram capabila sa ma ridic. Am realizat apoi ca doar Sfanta Fecioara Maria ma putea inalta pe aripa rugaciunii si m-am rugat Ei. Am scris despre acest moment apocaliptic din viata mea de intemnitata, dar nevrednica de mine am omis sa detaliez acest moment pe care azi il numesc “clipa mea Mihai Eminescu”. Prin versurile sale, el ma luase in experienta sa de credincios, m-a ajutat sa-mi aflu diagnosticul si mi-a indreptat speranta catre Craiasa ingerilor pe aripa rugaciunii sale. Cu regrete tarzii vin sa-i multumesc acum in numele meu si in numele tuturor suratelor mele cu care impreuna am tot murmurat superba sa “Rugaciune” si ne-am incalzit duhovniceste la sfintenia ei. Cu smerenie rostesc “de profundis” cuvantul “iarta-ma!”.

  Biserica Ortodoxa, Maica spirituala a neamului romanesc

Cu riscul de a primi inca o anatema peste capul meu, voi incheia marturisirea mea cu afirmatia ca Mihai Eminescu a fost un puternic punct de sprijin in tragica noastra rezistenta la imbecilizarea comunista. Desfid pe tot cel ce habar nu are ce cutremurator adevar poate rosti suferinta. Acest adevar i-a dat Parintelui Constantin Voicescu premonitia ca este nevoie sa fie reafirmata legatura sufleteasca a lui Eminescu cu Hristos si cu Maica Sa, in pofida tuturor celor necredincioase din opera sa. Altfel, de ce ar fi construit parintele ultima sa predica rostita in ziua de 8 septembrie 1997 la Sfanta Liturghie oficiata la Mislea pe textul cunoscutei poezii eminesciene inchinata Maicii Domnului? Iata ce ne spunea Parintele Constantin Voicescu, el insusi fost detinut politic, deci stia ce a insemnat “Rugaciunea” Eminului pentru cei inchisi: “ne amintim de versurile inchinate Maicii Domnului de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu, care precum stiti considera Biserica Ortodoxa drept Maica spirituala a neamului romanesc”. Versurile evocate au fost considerate de Parintele Voicescu “adevarate file de acatist”. Si cum nimic nu este intamplator, ne-a mai spus atunci Parintele ca singurul cuvant de indrumare iesit din gura Maicii Domnului a fost: “sa faceti tot ce va spune El”, cuvant rostit la nunta din Cana Galileii. Si sublinia Parintele ca “in aceasta se cuprinde toata Evanghelia, alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista”. Si daca asa este, sa ne amintim ce ne spune El, blandul Iisus: “Cine este curat sa ridice piatra”. Si atunci ma intreb si eu nepriceputa, ce fel de mana are acel ce cuteaza sa ridice piatra ca sa loveasca in sufletul lui Mihai Eminescu, mai bine zis in calitatea lui de martir si de roman crestin? Caci nu pentru calitatea sa de ateu comunist i-au fost scurtate zilele. Cine are urechi de auzit, sa auda!Aspazia OTEL PETRESCU

VEGHEA si ZIUA

Read more »