Marile raspunderi ale vietii

           E o raspundere in viata nu numai a celor mari, dar si a celor mici, in cercul restrans al chemarilor. Nimeni nu e lipsit de o responsabilitate a vietii, fie numai pentru a lui proprie ori si a altora, ori a societatii si a institutiei in care traieste. Nu numai barbatii, dar si femeile, nu numai cei in varsta, dar si tinerii pana si copiii. Intreaga omenire, ca si fiecare individ, in complexul vietii, are o raspundere inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, fie ca sef de Stat ori de institutie, ori ca parinte de familie, ori chiar ca persoana singurita a propriei sale vieti.
              Inca de la inceputul omenirii, Dumnezeu a tras la raspundere pentru cele ce au facut, pe Adam si Eva, si pe Cain, ucigasul fratelui sau Abel. "Unde este Abel, fratele tau?" - intreaba Dumnezeu. Cain socotea ca nu are a da seama nimanui de cele ce a facut, dar Creatorul a toate ii spune: "Ce-ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant”. Cain credea ca, prin fuga de la locul crimei, se va indeparta de responsabilitate, ca si parintii lui, prin ascundere pentru neascultare, dar pe toti Dumnezeu ii afla acolo unde sunt, cerandu-le socoteala de cele ce au facut.
          Intr-adevar, de-a lungul istoriei omenirii de oricand si de oriunde, vedem ca flacareaza aceasta responsabilitate, cand fiecare e intrebat de soarta pe care a creat-o fratelui sau, ori de cele cu privire la cele ce si-a facut lui insusi. Prin ceata de lacrimi, si unii si altii se vad vinovati si sunt invinuiti de lipsa de responsabilitate de care au dat dovada.
          Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu, luand fiinta omeneasca ca Fiu al Omului, chemand la apostolatul mantuirii pe cei 12 Apostoli, isi da seama de ei inaintea Parintelui Ceresc: "Pe cei ce Mi-i-ai dat, i-am pastrat si i-am pazit si n-a pierit nici unul din ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura" (Ioan 17:12). Oare noi vom putea raspunde la fel? "Pe nimeni nu am pierdut, pe aceia pe care mi-i-ai dat mie, decat pe 'fiul piericiunii' ", care el insusi pe sine s-a facut fiu al satanei! Si iarasi, am facut noi oare dupa pilda Mantuitorului ca sa oferim tuturor, chiar si celui rau, toata jertfa iubirii noastre? Iata, prin firea lui, Iuda era lacom de bani si Domnul Hristos i-a dat sa poarte punga comunitatii Apostolilor, ca doar sa se indestuleze de ei si sa nu pofteasca si pe cei 30 de arginti. Apoi Domnul Hristos stia ca Iuda ravnea gloria desarta a acestei vieti, de aceea i-a dat si lui, cand i-a trimis pe Apostoli intr-o restransa misiune, ca si el sa savarseasca minuni, dar nici prin aceasta nu a cunoscut ca Invatatorul sau e Dumnezeu, ci L-a vandut ca pe un Om ucigasilor...
                Iata, pe noi toti, Dumnezeu ne-a inzestrat cu darul unei vieti care ne-a inaltat pana la asemanarea cu El, prin spirit si grai, prin ratiune si suflet, dandu-ne in acelasi timp si un trup regesc care se misca cu majestate, apoi ne-a pus la indemana bogatiile pamantului si ale vazduhului. Ce nu ne-a dat ca sa fim fii demni ai lui Dumnezeu si ai eternitatii, iata ca prin jertfa Sa ne-a oferit si mantuirea pentru gresalele ce am savarsit!
            Oare noi suntem constienti de toate acestea, oare noi nu ne dam seama ca pentru toate cele ce am primit va trebui sa dam socoteala? Oare nu cumva noi adesea ingropam talantul vietii noastre? Oare nu cumva nimicim adesea puterea creatoare a fiintei noastre prin abuzuri si droguri, apucand pe gresite si intunecate cai, care duc la pierzare? Psihologii zilelor noastre au ajuns sa constate ca cei mai multi oameni nu folosesc tot potentialul de creatie si salvare cu care suntem inzestrati. Oare prin aceasta ne dam noi seama ca atragem asupra noastra osanda Dumne­zeiescului cuvant: "Sluga lenesa si vicleana", de ce in viata nu ai cautat sa implinesti indemnul facut tie de Domnul nostru Iisus Hristos: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este".
                  Deseori noi, ca iresponsabili, am ales "calea cea larga" care duce la tot felul de pierzare pentru noi insine, pentru familia noastra, pentru societatea in care traim, ori pentru institutia pe care o conducem. Si atunci, cu amar si cu plangere ajungem sa vedem chiar acum in timpul vietii noastre dezastrul tuturor suferintelor si lipsurilor in care ne aflam, dar ceva mai mult, vom avea a da seama de toate acestea la Judecata cea de pe urma, cand Dumnezeu ne va spune fiecaruia in parte: "Stiu faptele tale, ca ai avut nume si ca ai trait, dar esti mort" (Apoc. 3:1). O, ce tanguire si plangere va fi atunci, ca nu ne-am implinit cum se cuvine raspunderea pe care am avut-o in viata, nici fata de noi insine, nici fata de aproapele, nici fata de Parintele Cel Vesnic al vietii noastre! Intr-adevar, pentru fiecare viata e o mare responsabilitate!

Pr. Dr. Vasile Vasilache
(din volumul "De la Antim la Pocrov –marturii si marturisiri”)

Read more »

Grija de suflet-Sfantul Serafim de Sarov

Despre grija de sufletele noastre

Corpul omenesc e asemenca unei lumânâri. Lumânarea se sfarseste arzând, iar omul – murind. Dar sufletul este nemuritor si se cuvine sa ne ingrijim de sufletul nostru mai muit decât de trup. Pentru ca ce-i va folosi omului daca va câstiga lumea întreaga ,,iar sufletul sau il va pierde? Sau ce-ar putea da omul in schimb pentru sufletul lui? (Matei 16, 26).

,,Noi credem ca sufletul este mai pretios decât orice, zice Macarie cel Mare, pentru ca Dumnezeu n-a binevoit sa Se uneasca cu nici o alta faptura decât cu omul, pe care l-a iubit mai mult decât toate creaturile.”

Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Ambrozie al Mediolanulul si altii, din tinerete si pâna la sfârsitul vietii lor, au fost feciorelnici. Toata viata ei si-au închinat-o slujirii pentru mântuirea sufletului si n-au slujit trupului.

Inzestrarea sufletului

Trebuie sa ne înzestram sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu, câci cuvântul lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfântul Grigone Teologul, este pâinea îngerilor cu care se hranesc sufletele flamânde de Dumnezeu.

Sa ne inzestrâm sufletul si cu citirea Noului Testament si a Psaltirii, stând in picioare, ca sa se produca luminarea mintii.

Trebuie sa ne înzestrâm sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu în asa fel încât mintea sa ,,se scalde” parca în Legea Domnului, conform careia omul trebuie sa traiasca. Când omul îsi va înzestra sufletul sâu cu cuvântul lui Dumnezeu, atunci va înte1ege si va face diferenta între bine si rau.

Citirea cuvântului lui Dumnezeu trebuie sa se produca în tacere si izolare, ca toata mintea cititorului sa se adânceasca în adevarul scrierilor sfinte si sa primeasca de la Dumnezeu acea caldura ce în izolare provoaca lacrimi si cu care omul se incalzeste si se umple cu daruri duhovnicesti, desfata mintea si sufletul mai mult decât cu orice cuvânt.

Se cuvine deci sa ne îngrijim mai ales de suflet, iar trupul sa-l întarim în masura în care ne este de ajutor la intarirea duhulul.

Daca ne vom omorî trupul de buna voie într-atât incât sa ne afectam si sufletul, atunci aceasta osteneala va fi fara judecata dreapta, doar daca am face aceasta pentru dobândirea virtutilor.

Daca Domnul va voi ca omul sa treacâ prin boli si suferinte, tot El îi va da si puterea rabdarii.

Despre pacea din suflet

Scopul vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt. Dobândeste pacea launtrica si mii de suflete se vor mântui in jurul tau.

Totul este subordonat agonisirii acestei paci, alipirea de Biserica, adevarata nadejde, îndepartarea de patimi, iertarea greselilor, neosândirea aproapelui, tacerea launtrica.

Nimic nu este mai bun decât acea pace în Hristos. prin care sunt respinse navalirile durerilor celor rele, din vazduhuri si de pe pamânt.

Caci lupta noastra nu este împotriva trupului si a sângelui, ci impotriva începatoriilor, împotriva stâpâniilor, împotriva stapînitorilor intunericului acestui veac, împotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri (Efeseni 6, 12).

Un om intelept îsi indreapta duhul înauntrul sau si îl coboara in inima sa. Atunci harul lui Dumnezeu îl lumineazâ si el se afla într-o stare de liniste suprapamânteasca, adica, având constiinta împacata, caci el contempla harul Sfântului Duh în interiorul sau, dupa cuvântul lui Dumnezeu: ,,Unde este pace, acolo salaslueste El”.

Cel care merge în pace aduna ca si cu o lingura darurile harului.Când un om dobândeste pacea, atunci poate revarsa si asupra altora lumina sufletului sau…

Domnul nostru Iisus Hristos a lasat aceasta pace ucenicilor Sai înainte de moartea Sa ca pe o comoara nepretuita, zicând: Pacea Mea dau voua, pacea Mea las voua (Ioan 14, 27).

Apostolul vorbete de asemenea despre accasta pace: …si pacea lui Dumnezeu, care cavârseste orice minte, sa pazeasca inimile voasre si cugetele voastre, întru Hristos Iisus (Filipeni 4, 7). Si astfel se cuvine ca noi sa ne îndreptam toate gândurile, dorintele si faptele spre dobândirea pacii lui Dumnezeu, strigând totodata impreuna cu Biserica: Doamne Dumnezeul nostru, pacea Ta da ne-o noua… (Isaia 26, 12).

Read more »

Cuvantul parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa despre Revelion

Cuvinte vii...

“Acest sfârşit de an – Anul Nou pe care noi îl sărbătorim – nefiind stabilit şi sfinţit de Biserică, nu este un lucru sacru. Este un lucru omenesc. Noi n-avem de ce să-l sărbătorim. Noi n-avem de ce participa la artificii, la cântece, la tot felul de scandaluri, la dansuri deşucheate… Noi îl slăvim pe Dumnezeu în biserică. Noi aici aşteptăm sfârşitul, dacă Dumnezeu ar fi rânduit ca sfârşitul lumii să fie acum. Ce relaţie este între un eveniment sacru şi întâi ianuarie? Absolut nici una. De ce se zice că sfârşitul va fi atunci când a hotărât lumea că începe alt mileniu şi nu atunci când va veni Hristos? Sau cel mult, să zicem, la un praznic, la Naşterea Domnului, sau la Buna­vestire?

Toate acestea sunt înşelări diavoleşti. Ingrămădiri de oameni, delirul care-i apucă pe toţi, nebunia, artificiile, băuturile, şampania care curge… Mă uitam aseară. Vorbeam despre ce s-a întâmplat la Paris. Cineva spunea că la Roma, unde a fost adunarea Papei – nu înţeleg de ce s-a ţinut la 1 ianuarie 2000 şi a dat binecuvântare lumii şi cetăţii, când nu este nici un eveniment care să fie celebrat – spunea că au curs nu ştiu câte milioane de sticle de şampanie. Şi venea altcineva şi ne spunea: mai multă şampanie a curs la Paris! Atunci în Germania mai multă bere! Deci aceasta era măsura „sfinţeniei” Anului Nou!

Acest început de an nou lumesc este un lucru diabolic. A fost stabilit de satana prin slujitorii lui, ca să ne abată de la lucrurile creştineşti, de la adevărul credinţei. Şi Domnul a dovedit minciuna tuturor. Dumnezeu a dovedit minciuna celor care voiau să omoare mulţimea în masă, vorbesc de atentatele musulmane. Dumnezeu a dovedit minciuna celor care spuneau: în noaptea aceasta va coborî Iisus şi trebuie să omoram cât mai multă lume, să ne sinucidem ca să mărim suferinţa în lume şi să se îndure Dumnezeu de noi să vină, să fie sfârşitul acestei lumi! Toţi s-au dovedit mincinoşi, toţi au fost slugile satanei. Inspiraţia lor n-a venit de la Dumnezeu, ci de la diavol.

Adevărul a fost aici, în biserică. Aseară am făcut Vecernie şi ne-am rugat lui Dumnezeu, azi am făcut slujba. Sunt oameni care poartă numele Sfântului Vasile şi ştiau că azi e slujba Sfântului şi n-au venit. Noi ne-am rugat pentru ei, ca Dumnezeu să-i întoarcă de la petreceri, să vină să-şi sărbătorească numele în biserică…”.

(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”,Editura Bonifaciu, 2009)

Read more »