12 mai 2011

Ziua judecăţii de apoi

Sfintii 40          Ziua judecăţii de apoi ! Acea zi nimeni nu o cunoaşte, doar Dumnezeu Tatăl, dar semnele sale sunt arătate în Evanghelie şi în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeşte despre evenimentele de la sfârşitul lumii şi despre judecata de apoi în primul rând prin figuri de stil şi într-un mod tainic. 
            Cu toate acestea, Sfinţii Părinţi au tâlcuit aceste figuri de stil şi există o tradiţie a Bisericii autentică care vorbeşte cu limpezime cu privire la semnele apropierii sfârşitului şi judecata de apoi.
            Înainte de sfârşitul vieţii pe pământ va fi tulburare, războaie, conflicte sociale, foamete, cutremure. Oamenii vor suferi de frică şi vor muri din pricina aşteptării dezastrului. Nu va mai fi nici viaţă, nici bucurie a vieţii, ci o stare chinuitoare de despărţire de viaţă. Cu toate acestea, va fi o despărţire nu doar de viaţă, dar şi de credinţă, şi ,,când va veni Fiul Omului, oare va afla credinţa pre pământ ?” (Luca 18, 8)           
             Oamenii vor deveni mândri şi nerecunoscători, lepădând legea dumnezeiască. Pe lângă despărţirea de viaţă va fi o slăbire a vieţii spirituale. Va fi o epuizare a binelui şi o sporire a răului.
               Sfântul Apostol Ioan Teologul vorbeşte despre aceste vremuri în epistola sa, de Dumnezeu insuflată, Apocalipsa. El spune că „era în Duh” pe când scria; aceasta înseamnă că Sfântul Duh Însuşi era în el, atunci când i s-au descoperit lui soarta Bisericii şi a lumii în diferite chipuri, şi astfel aceasta este o revelaţie dumnezeiască. Apocalipsa zugrăveşte soarta Bisericii în chipul unei femei care se ascunde în pustietate: ea nu se arată în viaţa publică, precum astăzi în Rusia. În viaţa publică, forţele care pregătesc cele necesare venirii antihristului vor juca rolul principal.

      Vedenia Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan în Insula Patmos. Patmos, secolul al XVI-lea
         Antihristul va fi un om, şi nu un diavol întrupat. ,,Anti” înseamnă ,,vechi”, şi înseamnă de asemenea ,,în loc de” sau ,,împotriva”. Antihristul este un om care doreşte să fie în locul lui Hristos, să-I ocupe locul şi să stăpânească ceea ce doar Hristos se cuvine să stăpânească. El doreşte să aibă puterea lui Hristos de a-i atrage pe oameni către El, ca şi autoritatea Lui asupra întregii lumi. De altfel, antihristul va primi această putere înainte de pierzarea sa şi a întregii lumi.
          Ce se cunoaşte despre acest om – antihristul ? Nu se cunoaşte cu exactitate obârşia sa: tatăl său este cu desăvârşire necunoscut, şi mama sa este o femeie spurcată, pretinsă fecioară. El va fi un evreu din seminţia lui Dan. Va fi foarte inteligent şi înzestrat cu darul de a lucra cu oamenii. Va fi fermecător şi îngăduitor. Filozoful Vladimir Soloviov a lucrat vreme îndelungată pentru a prezenta venirea şi persoana antihristului. El a folosit cu grijă toate materialele pe această temă, nu numai patristice, ci de asemenea islamice, şi a întocmit un tablou strălucit.
          Înainte de venirea antihristului, a fost o pregătire în lume, pentru a face posibilă venirea lui. Taina fărădelegii se lucrează deja (potrivit II Tesaloniceni 2, 7). Forţele ce pregătesc venirea sa luptă, mai presus de toate, împotriva autorităţii suverane legiuite. Sfântul Apostol Pavel spune că antihristul nu se poate arăta până când ceea ce îl opreşte nu se va lua din mijloc (potrivit II Tesaloniceni 2, 6-7). Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte aceste cuvinte, spunând că ceea ce îl opreşte este puterea evlavioasă legiuită: o astfel de putere luptă împotriva răului.
            Din acest motiv, ,,taina” care se lucrează deja în lume, luptă cu această putere; ea doreşte o autoritate nelegiuită. Când ,,taina” va dobândi în mod definitiv această autoritate, nimic nu va mai împiedica venirea antihristului.
            Fermecător, inteligent, îngăduitor, el va fi milostiv – va acţiona cu milostivire şi blândeţe; dar nu o va face de dragul milostivirii şi al blândeţii, ci pentru întărirea propriei sale autorităţi. Când el o va întări într-atât încât întreaga lume îl va recunoaşte, atunci îşi va dezvălui adevărata faţă.
Drept capitală îşi va alege Ierusalimul, fiindcă aici Mântuitorul S-a descoperit pe Sine şi învăţătura Sa dumnezeiască. Aici, întreaga lume a fost chemată la fericirea bunătăţilor şi mântuire. Lumea nu L-a primit pe Hristos şi L-a răstignit în Ierusalim; pe câtă vreme, întreaga lume va recunoaşte autoritatea antihristului, iar Ierusalimul va deveni capitala lumii.
           Atingând culmea puterii, antihristul va cere recunoaşterea faptului că el a dobândit ceea ce nici o altă putere pământească nu a dobândit sau nu poate dobândi vreodată şi, prin urmare, va pretinde lumii să i se închine, ca unei fiinţe superioare, ca unui zeu.
Vladimir Soloviov descrie, de asemenea, caracteristicile activităţii sale, de ,,Conducător Suprem”. El va face ceea ce este pe placul tuturor, cu condiţia ca el să fie recunoscut drept Autoritate Supremă. El va îngădui Bisericii să existe, va permite săvârşirea slujbelor ei dumnezeieşti, va făgădui să construiască biserici grandioase ... cu condiţia ca toţi să-l recunoască drept ,,Fiinţă Supremă” şi să i se închine.         
            Antihristul va avea o ură personală faţă de Hristos; Îl va vedea pe El ca pe un rival şi Îl va socoti duşmanul său personal. El va trăi prin această ură şi se va bucura de apostazia oamenilor de la Hristos.
În vremea lui antihrist, va fi o lepădare grozavă de credinţă. Mulţi episcopi vor schimba credinţa, iar spre justificare vor arăta către strălucita situaţie a Bisericii. Căutarea compromisului va fi înclinaţia caracteristică a oamenilor. Sinceritatea spovedaniei va dispărea. Oamenii îşi vor justifica cu isteţime căderea, iar răul binevoitor va sprijini o asemenea dispoziţie generală. Se va împământeni printre oameni apostazia de la adevăr şi dulceaţa compromisului şi a păcatului.
               Antihristul va îngădui orice oamenilor, atâta vreme cât ei ,,se prosternează şi i se închină lui”; şi întreaga lume se va supune lui. Atunci vor apărea doi oameni drepţi, care vor propovădui fără de teamă credinţa şi îl vor acuza pe antihrist. Potrivit Tradiţiei Bisericii, ei sunt cei doi prooroci ai Vechiului Testament, Ilie şi Enoh, care nu au gustat moartea, dar o vor gusta acum vreme de 3 zile, iar după 3 zile vor învia. Moartea lor va provoca mare bucurie antihristului şi slugilor lui. Învierea lor îi va arunca în mare tulburare şi groază. Apoi va veni sfârşitul lumii.
            Apostolul Petru a spus că prima lume a fost creată din apă – o imagine a haosului primordial, şi a pierit prin apă – în potop. Acum, lumea este hărăzită focului. Pământul şi cele de pre dânsul lucruri sunt puse sub păstrare, păzindu-se focului (potrivit II Petru 3, 7, 10). Stihiile arzând se vor strica. Lumea aceasta va pieri într-o clipită. Într-o clipă, toate se vor schimba.
Mai mult, va apărea semnul Fiului lui Dumnezeu, semnul crucii. Întreaga lume, care s-a supus de bunăvoie antihristului, va plânge. Toate se vor sfârşi pentru totdeauna: antihristul va fi ucis, împărăţia sa potrivnică lui Hristos va lua sfârşit, totul va lua sfârşit şi fiecare om poartă răspunderea pentru sufletul său; fiecare trebuie să dea socoteală înaintea adevăratului Dumnezeu.
          ,,Sfârşitul lumii” nu înseamnă nimicirea lumii, ci transformarea ei. Totul se va schimba dintr-o dată, cât ai clipi din ochi. Morţii vor învia în trupuri noi: ale lor, dar înnoite, întocmai Mântuitorului care S-a sculat din morţi în propriul trup, iar urmele rănilor de la piroane şi suliţă erau pe trupul Lui, însă acesta dobândise noi însuşiri şi astfel era un trup nou. Nu este limpede dacă acest trup nou va fi asemenea celui pe care l-a avut Adam când a fost creat, sau dacă va fi un trup cu totul nou.
După aceea, Domnul va apărea în slavă pe nori. Trâmbiţele vor suna tare, cu putere ! Ele vor răsuna în suflet şi în conştiinţă ! Totul va deveni clar în conştiinţa umană. Vorbind despre judecata de apoi, Proorocul Daniil spune că Cel vechi de zile, Judecătorul stă pe tronul Său şi râu de foc curge ieşind dinaintea Lui (potrivit Daniil 7, 9-10). Focul este o stihie purificatoare; el arde păcatul. Vai de om, dacă păcatul a devenit parte din firea sa: atunci focul îl va arde şi pe om.
           Acest foc se va aprinde înlăuntrul omului: văzând crucea, unii se vor bucura, dar alţii se vor tulbura şi îngrozi şi vor cădea în deznădejde. Astfel, oamenii vor fi numaidecât despărţiţi. Însăşi starea sufletului omenesc îl va arunca pe om de o parte sau de cealaltă, de-a dreapta sau de-a stânga.
Cu cât un om se străduieşte mai conştient şi mai stăruitor să meargă către Dumnezeu în viaţa sa, cu atât mai mare îi va fi bucuria când va auzi: ,,Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu” (Matei 25, 34). În schimb, aceleaşi cuvinte vor aduce focul groazei şi al chinurilor asupra celor care nu L-au vrut, care au fugit, I-au stat împotrivă sau L-au hulit în timpul vieţii !
           Judecata de apoi nu cunoaşte mărturii sau acte de acuzare ! Totul este întipărit în sufletele oamenilor, iar aceste scripte, aceste ,,cărţi” sunt deschise la judecată. Totul devine limpede pentru toţi şi pentru fiecare în parte.
        Mai mult, unii vor merge către bucurie, ceilalţi către groază. Când ,,cărţile se vor deschide”, se va vedea cu claritate că rădăcinile tuturor patimilor se află în sufletul omului. Aici este un beţiv sau un desfrânat: unii pot crede că atunci când moare trupul, moare şi păcatul. Nu ! Exista o pornire către păcat în suflet, iar pentru suflet, acel păcat era dulce; dacă sufletul nu s-a pocăit şi nu s-a eliberat de păcat, el va veni la judecata de apoi cu aceeaşi dorinţă de păcat. Nu-şi va astâmpăra nicicând acea dorinţă şi în acel suflet se va sălăşlui suferinţa urii. Va acuza pe oricine şi orice din pricina stării sale chinuitoare; va urî pe oricine şi orice. ,,Va fi scrâşnirea dinţilor” răutăţii neputincioase şi focul cel nestins al urii. O ,,gheenă de foc” – acesta este focul lăuntric. ,,Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. Acesta este iadul.
                                                                                                                     Sf. IOAN MAXIMOVICI

1 comentarii:

ICOANE ORTODOXE spunea...

DACA AVETI ARTICOLE SI DORITI SA LE PUBLICATI PE ACEST BLOG , LE PUTETI TRIMITE PE E-MAIL.DOAR LUCRURI DE INTERES, FRUMOASE SI DE FOLOS DUHOVNICESC.VA ASTEPT!

Trimiteți un comentariu

ICOANELE ORTODOXE


Constatand cu tristete ca din ce in ce mai mult in pangarele bisericilor si implicit in casele crestinilor au inceput sa apara tot felul de icoane din plastic , ingerasi , candele , cruciulite si metanii de un prost gust infiorator si cu totul straine de duhul autentic ortodox , am luat hotararea de a realiza acest site prin care sa facilitam accesul oricarui crestin la obiecte autentice si la preturi de producator.


Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu

Pentru teologia ortodoxă, temeiul icoanei este realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan 1, 14). Dumnezeu, în El însuşi, nu este reprezentabil prin icoană. Dar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfanta Treime, este reprezentat pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat - "unul din Sfânta Treime" -, ci şi om adevărat, care a luat trup concret (şi deci un chip anume) "pentru noi şi a noastră mântuire". Icoana este deci o consecinţă a Întrupării, căci Hristos este "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15).
Pentru că este reprezentarea unei persoane sfinte în Împărăţia lui Dumnezeu şi împărtăşitoare a harului Duhului Sfânt, icoana ortodoxă posedă nişte caracteristici picturale specifice acestei condiţii:
  • în portretul iconic al persoanei sfinte reprezentate aceasta persoană poate fi recunoscută, dar trăsăturile ei nu sunt de un realism carnal, ci mai degrabă ascetice, asemănătoare sfintelor moaşte lipsite de mustul cărnii(Sf. Diadoh al Foticeii)
  • fondul icoanei este cel mai adesea aurul (sau albastrul, în fresce), culoare în acelaşi timp caldă, împărătească şi preţioasă, care trimite la harul Duhului Sfânt şi la Împărăţia lui Dumnezeu;
  • reprezentări realiste ale naturii lipsesc, iar natura care este prezentă în icoană transmite şi ea un mesaj spiritual (ex.: munţii înclinaţi ca nişte valuri asupra personajului sfânt fac legătura cu imnografia: "Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine...")
Iubiti frati, icoana reprezinta bunul cel mai de pret din casa crestinului. De mici copii ne-a vegheat, si in prezenta ei ne simtim mai aproape de Dumnezeu, fiind pentru noi o poarta catre cer.
Truda mesterului iconar este nepretuita.Nu oricine are acest mare talant si mai ales nu se poate picta oricum, si de catre oricine o icoana. Pictura este o rugaciune continua cu post si suflet curat.
Desi pot parea scumpe , ganditi-va ca pentru o singura icoana, este nevoie de cel putin cateva zile de munca, la care se adauga pretul materialor de foarte buna calitate. Icoanele au preturile stabilite in functie de complexitatea scenei reprezentate si a dimensiunii acesteia.Poate constitui un deosebit cadou pentru o persoana draga, ce dainuie in timp zeci, poate chiar sute de ani.