9 mai 2011

Icoana este o fereastră spre Dumnezeu


        Icoana înfăţişează chipul Mântuitorului, al Sfintei Sale Maici, al sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu. Prin icoană, cele nevăzute se fac văzute, cele neapropiate ne par apropiate, aşa cum cel Necuprins s-a făcut cuprins prin întrupare. Ea este foarte aproape de inimile noastre, chiar dacă uneori rămânem doar la descifrarea sensului imediat pe care ni-l oferă o simplă privire, şi, contemplăm cele dumnezeieşti dacă pătrundem sensul ei cel adânc.
         Icoanele au apărut încă de la începuturile creştinismului, şi, chiar Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este cel care a zugrăvit primele icoane ale Maicii Domnului, după Cincizecime. Putem considera aceasta un îndemn, o încredinţare că a fost un început că icoana este un lucru bineplăcut lui Dumnezeu.
          În Vechiul Testament era interzisă orice reprezentare a lui Dumnezeu, pentru că El nu se arătase decât prin cuvânt. Dar, Mântuitorul ni S-a arătat în trup, Sfinţii Apostoli L-au văzut cu ochii lor, au văzut minunile făcute de El, au văzut patimile Sale pe Muntele Golgotei, iar noi putem, astăzi, să vedem toate acestea în icoană, care ni se deschide ca o fereastră minunată spre vederea celor dumnezeieşti.
          Înainte de a ajunge prin carte, prin cuvintele Sfintelor Evanghelii, credinţa a ajuns la omul de rând prin icoană. Atâta har a revărsat Domnul asupra pictorilor încât, în reprezentările sfinte, cuvântul nu şi-a pierdut înţelesul şi puterea dumnezeiască, ci, mai mult parcă, s-a întrupat în imagine păstrându-şi sensul şi semnificaţia neschimbate. Aici este şi deosebirea esenţială dintre idolatrie şi cinstirea sfintelor icoane pentru că noi nu cinstim lemnul, icoana în sine, ci Îl cinstim pe Dumnezeu şi sfinţii Săi reprezentaţi în icoană.
Arta 01
Iisus Hristos Pantocrator. Frescă din Catedrala ,,Schimbarea la faţă a Domnului” din Novgorod
Teofan Grecul, secolul al XIV-lea

            Cuvântul ,,icoană” este de origine greacă (eikon), însemnând imagine. Mai mult decât atât, icoana este o imagine făcută nu pentru ochi şi minte, ci pentru suflet şi inimă, căci, chiar dacă sensurile nu sunt înţelese de la prima vedere, icoana aduce mângâiere, ne întăreşte făcându-ne să avem nădejde; când sufletul ,,plânge” şi privim icoana Maicii Domnului, parcă simţim iubirea, milostivirea şi sprijinul aceleia ce ,,a născut pricina veseliei”. Icoana ne ridică din lumea concretă, din zbuciumul cotidian, ducându-ne cu gândul la cele mai presus de lume, la contemplaţia care ne sfinţeşte vederea şi, prin ea, sufletul.
         De-a lungul secolelor, icoana a devenit un obiect de cult fără de care nu am vedea desăvârşit chipul Bisericii, pentru că rolul ei este unul esenţial. Când pătrundem în Sfânta Biserică, primul lucru care ne impresionează este pictura, transpunându-ne într-o altă lume, copleşindu-ne sufletul de bucurie ce-i dă slavă lui Dumnezeu. Această pictură, ca şi muzica bisericească şi tot ceea ce aparţine ortodoxiei, respectă canoanele Sfinţilor Părinţi care s-au stabilit în decursul timpului, şi s-au desăvârşit în icoana bizantină, care a dat întreaga măsură a frumuseţii.
          Spre deosebire de pictura religioasă apuseană, care pune accentul pe reprezentarea cât mai realistă a scenelor sfinte cu scopul de a arăta cât mai palpabil şi mai omenesc pe sfinţi, spre a-i aduce pe ei mai aproape de oameni, pictura bizantină - urmând canoanele - nu încearcă o reprezentare realistă, ci una convenţională, epurată de toate amănuntele care ar duce cu gândul la ceva lumesc, sau aparţinând realităţii materiale, cu scopul de a ridica pe om la cele dumnezeieşti. De aceea, în pictura bizantină, chiar dacă există peisaje, cetăţi, acestea nu sunt întocmai cu realitatea, ci sunt stilizate, iar fondul de aur prezent semnifică slava, lumina în care se veselesc sfinţii şi spre care suntem şi noi chemaţi.
          În acest fel, canoanele nu ştirbesc cu nimic din frumuseţea şi înţelesul pe care ni le transmit icoanele, pentru că icoana nu este spre desfătarea ochiului, ci spre contemplarea lui Dumnezeu.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

ICOANELE ORTODOXE


Constatand cu tristete ca din ce in ce mai mult in pangarele bisericilor si implicit in casele crestinilor au inceput sa apara tot felul de icoane din plastic , ingerasi , candele , cruciulite si metanii de un prost gust infiorator si cu totul straine de duhul autentic ortodox , am luat hotararea de a realiza acest site prin care sa facilitam accesul oricarui crestin la obiecte autentice si la preturi de producator.


Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu

Pentru teologia ortodoxă, temeiul icoanei este realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan 1, 14). Dumnezeu, în El însuşi, nu este reprezentabil prin icoană. Dar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfanta Treime, este reprezentat pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat - "unul din Sfânta Treime" -, ci şi om adevărat, care a luat trup concret (şi deci un chip anume) "pentru noi şi a noastră mântuire". Icoana este deci o consecinţă a Întrupării, căci Hristos este "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15).
Pentru că este reprezentarea unei persoane sfinte în Împărăţia lui Dumnezeu şi împărtăşitoare a harului Duhului Sfânt, icoana ortodoxă posedă nişte caracteristici picturale specifice acestei condiţii:
  • în portretul iconic al persoanei sfinte reprezentate aceasta persoană poate fi recunoscută, dar trăsăturile ei nu sunt de un realism carnal, ci mai degrabă ascetice, asemănătoare sfintelor moaşte lipsite de mustul cărnii(Sf. Diadoh al Foticeii)
  • fondul icoanei este cel mai adesea aurul (sau albastrul, în fresce), culoare în acelaşi timp caldă, împărătească şi preţioasă, care trimite la harul Duhului Sfânt şi la Împărăţia lui Dumnezeu;
  • reprezentări realiste ale naturii lipsesc, iar natura care este prezentă în icoană transmite şi ea un mesaj spiritual (ex.: munţii înclinaţi ca nişte valuri asupra personajului sfânt fac legătura cu imnografia: "Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine...")
Iubiti frati, icoana reprezinta bunul cel mai de pret din casa crestinului. De mici copii ne-a vegheat, si in prezenta ei ne simtim mai aproape de Dumnezeu, fiind pentru noi o poarta catre cer.
Truda mesterului iconar este nepretuita.Nu oricine are acest mare talant si mai ales nu se poate picta oricum, si de catre oricine o icoana. Pictura este o rugaciune continua cu post si suflet curat.
Desi pot parea scumpe , ganditi-va ca pentru o singura icoana, este nevoie de cel putin cateva zile de munca, la care se adauga pretul materialor de foarte buna calitate. Icoanele au preturile stabilite in functie de complexitatea scenei reprezentate si a dimensiunii acesteia.Poate constitui un deosebit cadou pentru o persoana draga, ce dainuie in timp zeci, poate chiar sute de ani.