A terminat masterul acum trei ani. Ca femeie de
serviciu, lucrează de peste un deceniu. După şapte ani de facultate,
Viorica Paşcalău s-a resemnat în a face curăţenie la Facultatea de
Muzică din Timişoara. Iniţial şef de cantină, femeia a acceptat să fie
îngrijitoare, pentru a nu rămâne şomeră.
Una din cele mai educate femei de serviciu face
curat la Facultatea de Muzică din Timişoara. Viorica Paşcalău are
diplomă de inginer şi master în sisteme robotice. Pentru slujba pe care o
are, anii de cursuri şi laboratoare sunt însă inutili.Click pe poze pentru a vedea DIPLOMELE femeii!
A acceptat jobul, temporar
În 1985, după ce a absolvit Liceul Economic, cu specializare în alimentaţie publică. Atunci, s-a angajat la Universitatea Politehnica, pe post de cofetar-patiser, la cantina unităţii. „Puteam să mă duc la restaurante, dar se pleca toată vara la mare, iar eu eram proaspăt măritată. Aşa am ales un post stabil", îşi aminteşte Viorica. Cu suişuri şi coborâşuri în profesie, femeia a ajuns administrator la cantina de la UVT. „În 1999, s-a desfiinţat cantina iar postul meu nu mai exista. Mi s-a propus să trec pe postul de îngrijitoare, cu promisiunea că se va înfiinţa o cantină la căminul de la Facultatea de Drept. Nu am vrut să mă duc iar la privat şi nici nu îmi permiteam să rămân şomeră. Am acceptat", povesteşte Viorica. După ce a absolvit facultatea cu media 8, femeia şi-a continuat studiile cu ciclul masteral. A ales "Sisteme Robotice cu Inteligenţă Artificială" şi spune că a fost una dinte cele mai interesante perioade din viaţa ei.
A intrat prima la facultate
Un an mai târziu, femeia şi-a propus să îşi consolideze studiile şi aplicat pentru facultate. „Când am aflat că se poate intra pe dosar şi fără examene, am aplicat la UPT, la Inginerie Managerială Tehnologică. Am intrat prima din an, cu media mea de la Bac", a explicat aceasta.
Între curăţenie şi laboratoare
Timp de cinci ani, femeia ducea o viaţă dublă. La lucru mătura, ştergea praful şi podeaua, în timp ce la facultate învăţa inginera maşinilor tehnice. „M-am descurcat. Laboratoarele, la care prezenţa era obligatorie, se desfăşurau după-masa, după ce terminam serviciul. Atunci lucram la un cabinet psihologic, unde şefii m-au înţeles. Lipseam de la lucru ca să ajung la cursuri şi recuperam orele în week-end sau când aveam timp liber. Învăţam noaptea. Mai citeam şi la serviciu. Cel mai rău era când lipseam de la cursuri. Îmi lua foarte mult să înţeleg materia", îşi aminteşte femeia.
Nu regretă niciun curs
Despre anii studenţiei, Viorica Paşcalău vorbeşte cu drag. „Au fost cei mai frumoşi ani. Am învăţat proiectare pe calculator, am învăţat să programăm roboţi industriali, să îi reparăm. Îmi plăcea", îşi aminteşte femeia. „Nu regret niciun moment din facultate", a conchis Viorica Paşcalău.
Reprofilarea, o luptă cu morile de vânt
Viorica îşi dorea iniţial să ajungă profesoară. Apoi, s-ar fi mulţumit cu orice job de nivelul studiilor ei. „Au fost drăguţi toţi şi mi-au explicat că vor oameni tineri pe care să îi trimită la diverse cursuri de formare prin lume, care să fie disponibili pentru orice. Eu nu am am spiritul de aventurier al unuia de 20 de ani", spune Viorica. „M-am resemnat. Mai am cinci ani şi intru în pensie", a conchis aceasta, senină.
sursa :
http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/Timisoara-femeie_de_serviciu-cu-master-in-robotica-diploma-inginer-Viorica-Pascalau_0_487751718.html?source=yahoo
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu