10 mai 2011

Unitatea Ortodoxiei din ce in ce mai afectata : Patriarhia Ierusalimului a rupt comuniunea cu Patriarhia Romana

        Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului s-a reunit în şedinţă sinodală ieri, 9 mai, unde, printre altele, a luat o hotărâre în «problema anticanonică a Bisericii din Ierihon» (Aşezământul românesc al Patriarhiei Române). «În unanimitate şi cu părere de rău», Sf. Sinod a hotărât întreruperea pomenirii Patriarhului Daniel al României şi caterisirea reprezentantului Patriarhiei Române la Ierusalim, Arhimandritul Ieronim Creţu.
         Temeiul luării unui astfel de hotărâri este construirea în ultimul deceniu a bisericii Aşezământului românesc (loc de găzduire a pelerinilor) fără încuviinţarea canonică a Patriarhiei Ierusalimului, sub omoforul căreia se află bisericile ortodoxe din Ţara Sfântă, încălcându-se astfel hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale.
Astfel, spune Patriarhia Ierusalimului, prin pretenţia Patriarhiei Române că biserica a fost ridicată pentru pelerinii români din Ţara Sfântă, se transformă jurisdicţia Ierusalimului într-un «câmp deschis» pentru ca orice altă Biserică locală să-şi clădească biserici.
           După epistola Patriarhului Theofil III către Patriarhul Daniel, acesta din urmă l-a trimis pe PS Ciprian Câmpineanul la Ierusalim cu o epistolă de răspuns, pe 15 aprilie – care însă «n-a căutat, nici n-a dorit o soluţionare canonică a problemei şi păstrarea unităţii în Hristos, ci doar argumente slabe şi inutile» în favoarea situaţiei existente. Astfel, se spune din nou, «Sfântul Sinod s-a văzut silit cu durere», «pentru păstrarea şi ocrotirea drepturilor canonice şi pastorale ale Patriarhiei Ierusalimului în Ţara Sfântă» să ia hotărârea de întrerupere a comuniunii eclesiastice, «pentru restabilirea rânduielii bisericeşti».
           Se mai spune că, în ciuda aceste întreruperi a comuniunii, «evlavioşii pelerini din România sunt bineveniţi în Ţara Sfântă şi în sfintele lăcaşuri patriarhale».
Deocamdată nu există un răspuns oficial al Patriarhiei Române.
Sursa: razboiintrucuvant.ro

Comunicatul integral al Patriarhiei Ierusalimului:
http://www.jp-newsgate.net/gr/2011/05/09/3352/


                 CE A DUS LA O ASTFEL DE DECIZIE?



            Un articol aparut pe Romfea.gr pare a indica un conflict abrupt intre Patriarhia Romana, pe de o parte, si Patriarhiile de Constantinopol (“Ecumenica”) si de Ierusalim, pe de alta parte. Mai ramane insa ca afirmatia tare, potrivit careia Patriarhia Ierusalimului ar fi gata sa rupa comuniunea cu cea Romana, sa fie confirmata oficial. Lucru de care ne-am indoi, totusi. Probabil conflictul se va duce totusi la un nivel secundar, nu atat de fatis si oficial.
De fapt, in masura in care dimensiunea conflictului e reala, articolul de pe Romfea.gr nu face altceva decat sa confirme ceea ce s-a observat la ultima intalnire pan-ortodoxa destinata organizarii Sinodului asa-zis al Optulea: anume, ca Patriarhia Romana are intentii hegemonice.
Astfel, dezacordul a relevat faptul ca s-au format doua tabere in lumea ortodoxa. Cea a Constantinopolului, care isi are sfera de influenta asupra patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Sofiei (? – n.n.), Belgradului, bisericile de limba si cultura greaca, si biserica Albaniei. Si cea a Moscovei, care include Patriarhatul Georgiei, Bisericile Poloniei si Cehiei si, in mod surprinzator, Patriarhatul Romaniei. Ultima nu si-a ascuns intentiile hegemonice, in special in spatiul diasporei ortodoxe.
         Iata si comentariul CELOR DE LA RAZBOIINTRUCUVANT, mai degraba o mirare exprimata ad-hoc:
Ceea ce intriga in toata aceasta ecuatie este informatia (neconfirmata) ca Patriarhia Romaniei ar “juca” in aceeasi tabara cu cea a Moscovei. Daca ar fi asa, atunci conflictul legat de jurisdictia Basarabiei este doar un fum de petarde? Intrebam si noi…
         Asadar, exista o confirmare partiala prin acest atac de pe Romfea la adresa Patriarhiei Romane – anume, ca aceasta din urma ar avea intentii hegemonice din ce in ce mai pronuntate. Nu exista inca o confirmare pentru cealalta informatie, anume, daca Bucurestiul ar fi alaturi de Moscova. Lucrul este, totusi, foarte important. Daca se confirma, intr-adevar am asista la o polarizare intre doua tabere ale ortodoxiei, una in jurul Constantinopolului si alta in jurul Moscovei. Totusi, aceasta varianta este destul de putin probabila. Mai degraba asistam la un conflict de interese intre diferite patriarhii si la posibile aliante conjuncturale, in functie de interesul de moment.
            Ce ar insemna insa, la modul propriu, “intentii hegemonice“? Este vorba, la nivelul de baza si foarte direct spus, de pretentii teritoriale – la nivel de autoritate ecleziala. Despre jurisdictii – parohii, manastiri, eparhii infiintate pe teritoriul unor tari care, traditional, apartineau, altor jurisdictii (Patriarhia Ecumenica, mai ales, dar si cea a Ierusalmului - in cazul Aszamantului romanesc de la Ierihon).
Romania a cunoscut in deceniile din urma un masiv proces de emigrare in Vestul Europei. O parte destul de importanta a acestor romani de peste hotare au pastrat intr-un mod oarecare legatura cu Biserica si, evident, au cautat, in primul rand, o biserica ortodoxa romaneasca. Asa se explica faptul ca Patriarhia Romana a devenit foarte prezenta in Vestul Europei
                  O prezenta incomoda pentru Patriarhia Ecumenica, care se vede concurata, deja, nu doar de Patriarhia Moscovei, ci si de cea Romana in unele jurisdictii fie direct subordonate, fie aflate sub influenta ei. De aceea Patriarhia Romana a si fost alaturi de cea a Moscovei la intalnirea precedenta, cele doua centre avand un interes conjunctural similar in ceea ce priveste drepturile asupra unor spatii aflate dincolo de teritoriul statal roman si rus. Astfel se explica si conflictul acut intervenit intre Ierusalim si Bucuresti, legat de un asezamant din Ierihon disputat, din punct de vedere jurisdictional, de ambele patriarhii. Probabil o picatura care a umplut paharul rabdarii patriarhiilor Constantinopolului si Ierusalimului?
              In acest sens, Patriarhia Romana poate figura, intr-adevar, drept ultimul jucator intrat pe scena definirii raporturilor de putere in tabara ortodoxa care incepe sa emita pretentii. Asta din pricina noului Patriarh, PF Daniel, care, ca orice manager autentic (ce singur se declara), si-o fi facut calculele cu privire la resursele de care dispune, o fi evaluat locul pe care il ocupa BOR in ortodoxia universala si a decis ca, eventual, e loc de mai mult si de mai bine (in termeni de putere, influenta). Acest lucru evident deranjeaza si iata ca, pe langa pretentiile rusilor care erau, pana in acest moment, cel mai mare impediment in calea organizarii unui Sinod Pan-Ortodox, se adauga si pretentiile “romanilor”.
Stranie ironie, nu? Tabara patriarhilor perceputi drept unii dintre cei mai ecumenisti si modernisti (PF Kirill al Rusiei, PF Daniel), este, in acest moment, daca este sa ne luam dupa aceste stiri, cel mai mare obstacol in calea… Sinodului Pan-Ortodox, temut a fi o piatra de incercare pentru ortodoxie. Drept este insa ca, de cealalta parte, nu avem vreun patriarh traditionalist, ci unul perceput a fi si mai sincretist - anume patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului.
                Ar mai fi ceva. In istorie a existat un moment in care Patriarhia Romana nu doar ca avea un rol mare in ortodoxia universala, ci chiar unul de lider. Este vorba de perioada interbelica si de faptul ca in Rusia Biserica Ortodoxa era supusa unei groaznice prigoane bolsevice ceea ce a scos-o, practic, pe de “scena”. Atunci, Patriarhia Romana, din nefericire, a purtat stindardul unei agende reformiste (din care a facut parte si modificarea calendarului si, mai cu seama, a Pascaliei). Tocmai din acest motiv, am spune noi, de suprematia in ortodoxie a Patriarhiei Romane s-a ales praful, iar la cea mai indrazneata reforma (schimbarea pascaliei) s-a renuntat, promotorii ei fiind rusinati de marturisirea ortodoxa a unor Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu, Sandu Tudor, Nichifor Crainic si altii. Oare Patriarhul Daniel a luat in considerare, la “riscuri” in calea obiectivelor sale strategice de putere, faptul ca sustinerea unei agende reformiste reprezinta un handicap decisiv? Ne exprimam si noi pe limba managerilor, poate, poate s-o intelege ceva.
                 Realitatea este ca Dumnezeu lucreaza, ca Fiul Sau a fagaduit ca Biserica nu va fi biruita de Portile Iadului si ca exista legi duhovnicesti. Patriarhii ambitiosi ar trebui sa tina cont de acestea, pentru ca praful si pulberea se va alege de trufia lor si de visurile lor de putere.
Pana la urma, vedem cum Dumnezeu lucreaza si prin aceste dezbinari de tip Turnul Babel, pe seama unor interese strict lumesti ale diferitelor centre de putere in ortodoxie, pentru a mai amana realizarea unor agende reformiste primejdioase, poate chiar antihristice, in cadrul Bisericii Ortodoxe Universale

1 comentarii:

ICOANE ORTODOXE spunea...

HRISTOS A INVIAT! LUMINA LUI HRISTOS LUMINEAZA TUTUROR!
TRIST CE SE INTAMPLA, SA NE RUGAM SA NU SE AJUNGA LA LUCRURI SI MAI GRAVE.

Trimiteți un comentariu

ICOANELE ORTODOXE


Constatand cu tristete ca din ce in ce mai mult in pangarele bisericilor si implicit in casele crestinilor au inceput sa apara tot felul de icoane din plastic , ingerasi , candele , cruciulite si metanii de un prost gust infiorator si cu totul straine de duhul autentic ortodox , am luat hotararea de a realiza acest site prin care sa facilitam accesul oricarui crestin la obiecte autentice si la preturi de producator.


Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu

Pentru teologia ortodoxă, temeiul icoanei este realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan 1, 14). Dumnezeu, în El însuşi, nu este reprezentabil prin icoană. Dar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfanta Treime, este reprezentat pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat - "unul din Sfânta Treime" -, ci şi om adevărat, care a luat trup concret (şi deci un chip anume) "pentru noi şi a noastră mântuire". Icoana este deci o consecinţă a Întrupării, căci Hristos este "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15).
Pentru că este reprezentarea unei persoane sfinte în Împărăţia lui Dumnezeu şi împărtăşitoare a harului Duhului Sfânt, icoana ortodoxă posedă nişte caracteristici picturale specifice acestei condiţii:
  • în portretul iconic al persoanei sfinte reprezentate aceasta persoană poate fi recunoscută, dar trăsăturile ei nu sunt de un realism carnal, ci mai degrabă ascetice, asemănătoare sfintelor moaşte lipsite de mustul cărnii(Sf. Diadoh al Foticeii)
  • fondul icoanei este cel mai adesea aurul (sau albastrul, în fresce), culoare în acelaşi timp caldă, împărătească şi preţioasă, care trimite la harul Duhului Sfânt şi la Împărăţia lui Dumnezeu;
  • reprezentări realiste ale naturii lipsesc, iar natura care este prezentă în icoană transmite şi ea un mesaj spiritual (ex.: munţii înclinaţi ca nişte valuri asupra personajului sfânt fac legătura cu imnografia: "Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine...")
Iubiti frati, icoana reprezinta bunul cel mai de pret din casa crestinului. De mici copii ne-a vegheat, si in prezenta ei ne simtim mai aproape de Dumnezeu, fiind pentru noi o poarta catre cer.
Truda mesterului iconar este nepretuita.Nu oricine are acest mare talant si mai ales nu se poate picta oricum, si de catre oricine o icoana. Pictura este o rugaciune continua cu post si suflet curat.
Desi pot parea scumpe , ganditi-va ca pentru o singura icoana, este nevoie de cel putin cateva zile de munca, la care se adauga pretul materialor de foarte buna calitate. Icoanele au preturile stabilite in functie de complexitatea scenei reprezentate si a dimensiunii acesteia.Poate constitui un deosebit cadou pentru o persoana draga, ce dainuie in timp zeci, poate chiar sute de ani.