Sf. Lavrentie de la Cernigov:
Restaurarea Bisericilor se va face pana la venirea antihristului si in toate va fi o bunastare materiala nemaipomenita. Iar voi, cu reparatiile in biserica noastra sa mai ingaduiti, fiti modesti si cu masura in aspectul ei exterior, ci mai bine sa va rugati mai mult si sa umblati la biserica atat timp cat inca se mai poate...(...) Multi duhovnici si slujitori ai Bisericii isi vor pierde sufletul in vremea antihristului! (...)
Vine timpul, si nu e departe, cand foarte multe biserici si manstiri se vor deschide in slujba Domnului si se vor repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. vor auri si acoperisurile atat ale bisericilor, cat si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va mai lucra la sufletul credinciosilor, ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face si misiune.
Cand vor termina lucrarile nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicesti in ele, ca va veni vremea imparatiei lui antihrist si el va fi pus imparat. Rugati-va ca Bunul Dumnezeu sa mai lungeasca acest timp, ca sa ne putem intari in credinta, caci vremuri groaznice ne asteapta. Luati aminte la ce va spun, caci totul se pregateste cu foarte mare viclenie. Toate bisericile si manstirile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de bogatii, ca niciodata, dar (atunci cand se va inscauna Antihrist) sa nu mergeti in ele.
Sf. Serafim de Virita:
Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si inselaciunile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca in vremea prigoanei ateiste. Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si a raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mantuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cat mai subtil si neprevazut, infricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani.
Sf. Ioan Iacob Hozevitul:
Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, care sunt dusmani ascunsi cu atat mai periculosi, cu cat cred ca ei sunt frati curati. Predica si ei ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si al stapanitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana prielnica care a inceput sa se strice si in loc sa hraneasca, otraveste pe cei care o mananca.
Profetia Sfantului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii
Pe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut.
Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.
Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.
Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.
Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.).
Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat.
Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele - de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.
Cuvant al Sfantului Nil pentru venirea lui Antihrist
Cand se va inmulti faradelegea se vor aduna toate pacatele si faradelegile lumii si se vor incuiba intr-o necurata fiica a desfranarii, care va fi lacas al preacurviei, mama a tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist si va fi o femeie necurata si preaintinata in toata viata ei.
In aceasta femeie prea desfranata se vor aduna toate faradelegile lumii din care se va naste fiul pierzarii, Antihrist. Din pricina lipsei harului Duhului Sfant de la oameni, pentru pacatele lor, se vor aduna in pantecele ei toate faradelegile oamenilor.
Dupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curatia si frica lui Dumnezeu. Orasele vor fi lipsite de pastori si de povatuitori credinciosi. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici si de preoti evlaviosi, asa cum au inceput inca de pe acum a lipsi.
La urma se va arata si necuratul Antihrist, dupa cresterea varstei lui, si se va umplea de sataniceasca putere, ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui inaintea oamenilor patimasi. Dar peste oamenii cei sfinti nu va avea nici o putere sa-i amageasca cu vrajile lui, ci numai pe cei intunecati de patimi.
La inceput se va arata bland, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, si sa-l puna imparat. De asemenea, se va arata cu pace si smerenie, ca sa i se inchine toti, fiindca hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu. Caci atunci vor stapani in lume desfranarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rau, zavistia, uciderea de oameni, betia, avortul, stricarea familiei si celelalte greutati. Toate acestea vor cuprinde intreg pamantul si vor stapani toate orasele si satele, pentru ca nu se va gasi atunci alt om vrednic sa imparateasca lumea.
Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci, in vremea lui Antihrist, se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fi multa lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete indoita, atat de hrana trupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte. Caci se va incuia cerul, ca in vremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantul mantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.
Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor si va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist, caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: "Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup" (Facerea 6,3). Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputand suferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: "Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila"
Proorociile cuviosului Lavrentie (al Cernigovului), despre ultimele timpuri
„Fericit şi preafericit va fi omul care nu va dori şi nici nu va vedea faţa spurcată a lui Antihrist. Cine va vedea şi va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu a lui Antihrist, făgăduinţele pentru toate bunurile pământeşti, acela va fi ademenit şi va merge cu închinăciune înaintea lui şi împreună cu el va pieri şi va arde în focul cel veşnic".
Ei l-au întrebat pe părintele: „Cum vor fi toate acestea?". Stareţul a răspuns cu lacrimi: „în locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii care vor înşela oamenii ce s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni. După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată". Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde? In locurile sfinte? In biserică?". Cuviosul a răspuns: „Nu în biserică, ci în fiecare casă. In colţul unde stau acum sfintele icoane vor sta maşini ademenitoare, care vor înşela oamenii. Mulţi vor spune: trebuie să vedem şi să auzim noutăţile. In aceste noutăţi se va arăta Antihrist".
Sfântul Mucenic Cosma Etolul († 4 august 1779), „Apostolul Săracilor“:
Vor veni vremuri când va dispărea orice înţelegere între preoţime şi turmă. Preoţii vor deveni mai răi şi mai nelegiuiţi decât alţii. Oamenii vor fi sărăci, pentru că vor pierde dragostea şi grija faţă de săraci. Bogaţii vor sărăci, iar săracii vor muri.
Va veni vremea cand nu va mai fi aceasta armonie care e astazi intre popor si cler”.
“Clericii vor fi cei mai rai si mai necredinciosi dintre toti”.
Avva Pamvo, cel ce a cautat slava lui Dumnezeu si nu a oamenilor
“Ci iata iti zic tie, fiule, vor veni zile cand vor strica crestinii cartile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeiestilor prooroci, stergand Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti.
Si se va revarsa mintea la acestea, iar de la acelea se va departa. Pentru aceasta parintii nostri au zis: cei ce sunt in pustia aceasta, sa nu scrie vietile si cuvintele parintilor pe pergament, ci pe hartii, ca va sa stearga neamul cel de pe urma vietile parintilor si sa scrie dupa voia lor, fiindca mare este necazul ce va sa vina.
Si i-a zis lui fratele: asadar, se vor schimba obiceiurile si asezamintele crestinilor si nu vor fi preoti in biserici sa faci acestea? Si a zis batranul: in astfel de vremuri se va raci dragostea multora si va fi necaz mult. Napadirile paganilor si pornirile noroadelor, neastamparul imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugarilor. Vor fi egumeni nebagand seama de mantuirea lor si a turmei, osardnici toti si silitori la mese si galcevitori, lenesi la rugaciuni si la clevetiri osardnici, gata spre a osandi vietile batranilor si cuvintele lor, nici urmandu-le nici auzindu-le, ci mai vartos ocarandu-le si zicand: de am fi fost si noi in zilele lor, ne-am fi nevoit si noi. Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de fetele celor puternici, judecand judecati cu daruri, nepartinind pe cel sarac la judecati, necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Va intra inca si in norod necredinta, curvie, uraciune, vrajba, zavistie, intaratari, furtisaguri si betie.
Si a zis fratele: ce va face cineva in vremile si anii aceia? Si a zis batranul: fiule, in acele zile, cel ce isi mantuieste sufletul sau mare se va chema in Imparatia Cerurilor”.
Profetie a Sfantului Mitropolit Varlaam
Biserica stramoseasca va fi rusinata de noile obiceiuri paganesti si papistasesti, aduse cu sila de vladicii lor cu apucaturi satanicesti. Oamenii afierositi lui Hristos cu slujba vesnica vor lepada sfantul chip si fagaduinta inaintea lui Hristos, dedandu-se la viata lumeasca de dinainte.
La vremea cea din urma, pamanturile nu-si vor mai da roada lor, padurile vor fi taiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde mosiile fara de rusine, uitand ca stramosii lor le-au pastrat cu sabia.
Legile crestinesti ale tarii vor fi lepadate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate in ras, iar conducatorii netrebnici vor face legamant cu fiara apocaliptica
.....
Si, in cele din urma, ultima randuiala a pamantului: se vor dezgropa oasele parintilor si stramosilor nostri, vor fi daramate bisericile, vor fi lepadate randuielile crestinesti si vor iesi un soi de oameni care, tot in numele lui Dumnezeu, vor face biserici fara cruce, vor nesocoti Sfanta Jertfa si, in cele din urma, o vor amesteca in slujire cu paganii.
preluat de pe blogul http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu