Marile raspunderi ale vietii

           E o raspundere in viata nu numai a celor mari, dar si a celor mici, in cercul restrans al chemarilor. Nimeni nu e lipsit de o responsabilitate a vietii, fie numai pentru a lui proprie ori si a altora, ori a societatii si a institutiei in care traieste. Nu numai barbatii, dar si femeile, nu numai cei in varsta, dar si tinerii pana si copiii. Intreaga omenire, ca si fiecare individ, in complexul vietii, are o raspundere inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, fie ca sef de Stat ori de institutie, ori ca parinte de familie, ori chiar ca persoana singurita a propriei sale vieti.
              Inca de la inceputul omenirii, Dumnezeu a tras la raspundere pentru cele ce au facut, pe Adam si Eva, si pe Cain, ucigasul fratelui sau Abel. "Unde este Abel, fratele tau?" - intreaba Dumnezeu. Cain socotea ca nu are a da seama nimanui de cele ce a facut, dar Creatorul a toate ii spune: "Ce-ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant”. Cain credea ca, prin fuga de la locul crimei, se va indeparta de responsabilitate, ca si parintii lui, prin ascundere pentru neascultare, dar pe toti Dumnezeu ii afla acolo unde sunt, cerandu-le socoteala de cele ce au facut.
          Intr-adevar, de-a lungul istoriei omenirii de oricand si de oriunde, vedem ca flacareaza aceasta responsabilitate, cand fiecare e intrebat de soarta pe care a creat-o fratelui sau, ori de cele cu privire la cele ce si-a facut lui insusi. Prin ceata de lacrimi, si unii si altii se vad vinovati si sunt invinuiti de lipsa de responsabilitate de care au dat dovada.
          Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu, luand fiinta omeneasca ca Fiu al Omului, chemand la apostolatul mantuirii pe cei 12 Apostoli, isi da seama de ei inaintea Parintelui Ceresc: "Pe cei ce Mi-i-ai dat, i-am pastrat si i-am pazit si n-a pierit nici unul din ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura" (Ioan 17:12). Oare noi vom putea raspunde la fel? "Pe nimeni nu am pierdut, pe aceia pe care mi-i-ai dat mie, decat pe 'fiul piericiunii' ", care el insusi pe sine s-a facut fiu al satanei! Si iarasi, am facut noi oare dupa pilda Mantuitorului ca sa oferim tuturor, chiar si celui rau, toata jertfa iubirii noastre? Iata, prin firea lui, Iuda era lacom de bani si Domnul Hristos i-a dat sa poarte punga comunitatii Apostolilor, ca doar sa se indestuleze de ei si sa nu pofteasca si pe cei 30 de arginti. Apoi Domnul Hristos stia ca Iuda ravnea gloria desarta a acestei vieti, de aceea i-a dat si lui, cand i-a trimis pe Apostoli intr-o restransa misiune, ca si el sa savarseasca minuni, dar nici prin aceasta nu a cunoscut ca Invatatorul sau e Dumnezeu, ci L-a vandut ca pe un Om ucigasilor...
                Iata, pe noi toti, Dumnezeu ne-a inzestrat cu darul unei vieti care ne-a inaltat pana la asemanarea cu El, prin spirit si grai, prin ratiune si suflet, dandu-ne in acelasi timp si un trup regesc care se misca cu majestate, apoi ne-a pus la indemana bogatiile pamantului si ale vazduhului. Ce nu ne-a dat ca sa fim fii demni ai lui Dumnezeu si ai eternitatii, iata ca prin jertfa Sa ne-a oferit si mantuirea pentru gresalele ce am savarsit!
            Oare noi suntem constienti de toate acestea, oare noi nu ne dam seama ca pentru toate cele ce am primit va trebui sa dam socoteala? Oare nu cumva noi adesea ingropam talantul vietii noastre? Oare nu cumva nimicim adesea puterea creatoare a fiintei noastre prin abuzuri si droguri, apucand pe gresite si intunecate cai, care duc la pierzare? Psihologii zilelor noastre au ajuns sa constate ca cei mai multi oameni nu folosesc tot potentialul de creatie si salvare cu care suntem inzestrati. Oare prin aceasta ne dam noi seama ca atragem asupra noastra osanda Dumne­zeiescului cuvant: "Sluga lenesa si vicleana", de ce in viata nu ai cautat sa implinesti indemnul facut tie de Domnul nostru Iisus Hristos: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este".
                  Deseori noi, ca iresponsabili, am ales "calea cea larga" care duce la tot felul de pierzare pentru noi insine, pentru familia noastra, pentru societatea in care traim, ori pentru institutia pe care o conducem. Si atunci, cu amar si cu plangere ajungem sa vedem chiar acum in timpul vietii noastre dezastrul tuturor suferintelor si lipsurilor in care ne aflam, dar ceva mai mult, vom avea a da seama de toate acestea la Judecata cea de pe urma, cand Dumnezeu ne va spune fiecaruia in parte: "Stiu faptele tale, ca ai avut nume si ca ai trait, dar esti mort" (Apoc. 3:1). O, ce tanguire si plangere va fi atunci, ca nu ne-am implinit cum se cuvine raspunderea pe care am avut-o in viata, nici fata de noi insine, nici fata de aproapele, nici fata de Parintele Cel Vesnic al vietii noastre! Intr-adevar, pentru fiecare viata e o mare responsabilitate!

Pr. Dr. Vasile Vasilache
(din volumul "De la Antim la Pocrov –marturii si marturisiri”)