14 oct. 2011

Ce sa alegem: credinta sau compromisul?

       Povestea călugărilor răzvrătiţi de la Esphigmenou

        În prima mea călătorie la Muntele Athos,  m-am hazardat să pomenesc, într-o discuţie cu călugării români, ceva despre ecumenism. Reacţia lor a fost tăioasă şi simt, încă, răceala cu care am fost privit: „Că nu-n zadar se luptă Esphigmenou!” – mi-au şuierat în ureche, ţintuindu-mi naivitatea la zidul imaginar al necredincioşilor. 
       Auzeam întâia oară despre călugării nesupuşi de la Mănăstirea Esphigmenou; povestea lor am aflat-o însă peste câteva zile. 
        Esphigmenou, cea mai nordică mănăstire dintre toate cele douăzeci de la Athos, datează din secolul al X-lea şi, fără a avea stralucirea Vatopedului, a Ivironului sau a Marii Lavre, atrage, în ultimii ani, aproape la fel de mult atenţia asupră-i. Povestea sa mai nouă începe în 1924, când patriarhatul de la Constantinopol a adoptat noul calendar („gregorian”). Revoltată de schimbarea regulilor, comunitatea athonită a încetat, brusc, să-l mai pomenească pe întâistătător la slujbe; schisma a durat până în 1971, când o reuniune extraordinară a Athosului a decis libertatea fiecărei mănăstiri de a-l pomeni sau nu. Aici apare reacţia călugărilor de la Esphigmenou; ei intră în opoziţie directă cu patriarhul şi arborează drapelul negru când acesta acceptă să se roage împreună cu papa. Nesupunerea zeloţilor, pentru care patriarhul emite o cerere de expulzare din Sfântul Munte, duce la blocada asupra mănăstirii: lumina şi telefonul sunt întrerupte, aprovizionarea cu alimente şi medicamente e interzisă. După patru luni, în care câţiva călugări mor din lipsa îngrijirilor medicale, guvernul grec cedează. Nu şi zeloţii; ei desfăşoară pe zidurile mănăstirii inscripţia celebră azi „Ortodoxie sau moarte!”
           Situaţia confuză continuă mulţi ani. În 2002, un tribunal aduce călugărilor de la Esphigmenou 88 de capete de acuzare. Li se cere să părăsească mănăstirea şi sunt puşi din nou sub asediu. Blocada e reluată, în 2005, când comunitatea celor 120 de călugări, cea mai numeroasă de pe Sfântul Munte, pierde fondurile băneşti din ţară şi din străinătate. În 2006, un alt tribunal condamnă călugării de la Esphigmenou la doi ani de închisoare pentru ocupare ilegală a mănăstirii şi tulburare a ordinii publice, sentinţă anulată, ulterior. Dar tot în 2005, se întâmplă ceva neaşteptat: de Crăciun, toate cele douăzeci de mănăstiri ale Athosului, inclusiv noua fraternitate creată artificial de patriarh ca alternativă a Esphigmenoului, condamnă, in corpore, ecumenismul, trecând de partea călugărilor răzvrătiţi...
           Aceasta e istoria. O poveste simplă, care arată că biserica nu poate fi confundată cu statul (oricât de mult se vor fi străduit grecii s-o facă) şi că omul întors de la rosturile sale împotriva voinţei inimii şi a convingerilor, mai devreme sau mai târziu, revine de unde a plecat.

Autor: TUDOR CIRES

sursa: 




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

ICOANELE ORTODOXE


Constatand cu tristete ca din ce in ce mai mult in pangarele bisericilor si implicit in casele crestinilor au inceput sa apara tot felul de icoane din plastic , ingerasi , candele , cruciulite si metanii de un prost gust infiorator si cu totul straine de duhul autentic ortodox , am luat hotararea de a realiza acest site prin care sa facilitam accesul oricarui crestin la obiecte autentice si la preturi de producator.


Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu

Pentru teologia ortodoxă, temeiul icoanei este realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan 1, 14). Dumnezeu, în El însuşi, nu este reprezentabil prin icoană. Dar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfanta Treime, este reprezentat pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat - "unul din Sfânta Treime" -, ci şi om adevărat, care a luat trup concret (şi deci un chip anume) "pentru noi şi a noastră mântuire". Icoana este deci o consecinţă a Întrupării, căci Hristos este "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15).
Pentru că este reprezentarea unei persoane sfinte în Împărăţia lui Dumnezeu şi împărtăşitoare a harului Duhului Sfânt, icoana ortodoxă posedă nişte caracteristici picturale specifice acestei condiţii:
  • în portretul iconic al persoanei sfinte reprezentate aceasta persoană poate fi recunoscută, dar trăsăturile ei nu sunt de un realism carnal, ci mai degrabă ascetice, asemănătoare sfintelor moaşte lipsite de mustul cărnii(Sf. Diadoh al Foticeii)
  • fondul icoanei este cel mai adesea aurul (sau albastrul, în fresce), culoare în acelaşi timp caldă, împărătească şi preţioasă, care trimite la harul Duhului Sfânt şi la Împărăţia lui Dumnezeu;
  • reprezentări realiste ale naturii lipsesc, iar natura care este prezentă în icoană transmite şi ea un mesaj spiritual (ex.: munţii înclinaţi ca nişte valuri asupra personajului sfânt fac legătura cu imnografia: "Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine...")
Iubiti frati, icoana reprezinta bunul cel mai de pret din casa crestinului. De mici copii ne-a vegheat, si in prezenta ei ne simtim mai aproape de Dumnezeu, fiind pentru noi o poarta catre cer.
Truda mesterului iconar este nepretuita.Nu oricine are acest mare talant si mai ales nu se poate picta oricum, si de catre oricine o icoana. Pictura este o rugaciune continua cu post si suflet curat.
Desi pot parea scumpe , ganditi-va ca pentru o singura icoana, este nevoie de cel putin cateva zile de munca, la care se adauga pretul materialor de foarte buna calitate. Icoanele au preturile stabilite in functie de complexitatea scenei reprezentate si a dimensiunii acesteia.Poate constitui un deosebit cadou pentru o persoana draga, ce dainuie in timp zeci, poate chiar sute de ani.