Aparitie editoriala de exceptie
MĂRTURISITORII
Minuni. Mărturii. Repere
Ediţie îngrijită de Ciprian Voicila
„Trebuie să vă spun mai întâi că nu Biserica îi face pe sfinţi. Nu noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinţi. Ci pe sfinţi îi face Dumnezeu şi poporul. Dumnezeu - pentru că le recunoaşte sfinţenia lor şi poporul - pentru că păstrează în memoria sa faptele lor. (...) Dar va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru credinţa lor creştinească în închisorile comuniste...”
PS. Sebastian Paşcanu,
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
O minune în care sfinţii cer să li se facă raclă...
Un preot din Bucureşti a cerut de la Aiud părticele din sfintele moaşte şi a primit o coastă, o vertebră şi o claviculă. În cele din urmă, ajungând la Bucureşti, un alt preot a cerut şi el o parte din sfintele moaşte şi părintele a dat clavicula, păstrând pentru biserica sa - biserică de la o unitate militară - vertebra şi o coastă.
Într-o zi a programat să facă Paraclisul Maicii Domnului. Şi, ducându-se la biserică, în loc să vadă biserica deschisă şi candelele aprinse, a văzut că totul era închis, uşa la biroul său din unitatea militară era închisă. A bătut la uşa biroului şi paracliserul s-a trezit din somn: „Ce-i, părinte?” „N-ai pregătit cele pentru slujbă? Ce-i cu tine? De ce dormi? Ţi s‑a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, nu mi s-a întâmplat nimic.” „Du-te la biserică şi pregăteşte toate pentru slujbă!” Paracliserul s-a dus la biserică şi iar a adormit. Şi când s-a dus părintele la el, l-a trezit: „Ce‑i, omule, cu tine? De ce dormi, ţi s-a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, dar trebuie să vă spun ceva. Cât am adormit în birou şi apoi aici, în biserică, am avut un vis care a început în birou şi a continuat în biserică. Mi-au apărut în vis doi tineri, îmbrăcaţi în haine strălucitoare, albe, şi mi-au spus aşa: «Să nu ne faceţi raclă de aur, ci să ne faceţi raclă de argint.»”
Paracliserul nu ştia că pentru acele părticele din sfintele moaşte voia comandantul unităţii militare să facă o raclă de aur. Nu ştia paracliserul acela de cele două părţi de sfinte moaşte. Şi au zis mucenicii: „Să ne faceţi raclă de argint, pentru că înainte cei care se despărţeau de Dumnezeu făceau idoli de aur. Dar nouă să ne faceţi raclă de argint.” Şi sfinţii i-au arătat paracliserului în vis racla, dimensiunile, cât de mare să fie, lungimea, lăţimea, ce icoane să aibă pe margine, unde să fie pusă şi vertebra şi coasta, şi bucata de catifea roşie care să fie pusă înăuntru. Şi părintele l-a întrebat: „Eşti sigur?” Şi paracliserul a zis: „Eu asta am visat, asta vă spun şi o să vă rog să mă lăsaţi pe mine, din banii mei, să mă ocup să se facă această raclă.” Şi au găsit un meşter căruia i-au spus tot, dimensiunea, lungimea, lăţimea, ce icoane să facă pe margine. Şi s-a făcut această raclă spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea acestor noi sfinţi ai închisorilor.
În Vechiul Testament, Dumnezeu a dat indicaţii cum să fie făcut chivotul legii. A dat indicaţii precise legate de cele folosite în cult. Tot aşa, la mănăstirea Pecerska, prin arătare cerească, Dumnezeu a arătat cum să fie făcută biserica Mănăstirii Pecerska şi un om pe nume Simon a avut o vedenie: cu un anumit brâu să se măsoare lungimea şi lăţimea bisericii. Şi s‑a făcut aşa. Şi acest om, Simon, este primul care a şi fost înmormântat la mănăstirea Pecerska.
Ei bine, Dumnezeu vrea nu doar să se facă racle pentru sfinţii închisorilor, Dumnezeu vrea ca noi să purtăm în inimile noastre jertfa lor. De ce nu ştim numele atâtor şi atâtor mucenici? Pentru că nu ne‑am rugat lui Dumnezeu cum se cuvine să ne descopere numele lor. Sau poate că ne-am rugat, dar viaţa noastră nu a fost o viaţă de sfinţenie. Ne‑am rugat cu gura, dar cu trupul am păcătuit, cu trupul am stat împotriva rugăciunii noastre…
(Danion Vasile)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu