19 nov. 2010

Viata satului romanesc




Sezatorile de iarna din Postul Craciunului

Dupa Lasatul Secului de Craciun, incepea sezonul sezatorilor. Era singura adunare in care se veseleau oamenii in Postul Craciunului. Sezatorile erau organizate in serile zilelor lucratoare, la una sau mai multe case. In zilele de sarbatoare sau duminica, nu se faceau sezatori. Aceste sezatori puteau sa aiba si un caracter de intrajutorare, daca tinem seama ca femeile se ajutau intre ele la torsul lanii. Se mancau boabe de porumb fiert, nuci, fructe uscate si alune.

In vechime oamenii erau de omenie, nu stateau pe ganduri cand era vorba sa ajute pe cineva. Locul desfasurarii era anuntat din timp. Principalele preocupari in Postul Craciunului erau torsul si tesutul. Insa, nu trebuie sa uitam ca in cadrul acestora se comentau evenimentele cele mai importante din viata satului, se canta, se rosteau proverbe si se invatau colindele pentru Craciun. Era locul in care invatai ce este potrivit firii si ce nu e bine sa faci.

Daca sezatoarea avea ca scop intrajutorarea, se torcea lana persoanei care le gazduia. In cazul in care era un prilej de intrunire comunitara, fiecare persoana isi aducea de acasa lana pentru tors. Fetele tinere erau insotite la sezatoare de mama sau de bunica. In cadrul sezatorilor, niciodata nu coseau camasi. Acest lucru era facut de fiecare persoana, in propria casa.
Flacaii mergeau pe la casele in care aveau loc sezatorile, insotiti de muzicanti. Cand acestia intrau in aceste case, munca era abandonata. Se juca, iar pentru fetele tinere era locul unde invatau pasii de joc.
Astazi vedem sarbatorile cu ochii omului modern. Nu mai stim de sezatori, nu mai facem mancare de prune, nu mai daruim colaci si nuci, nu mai postim. Tesutul mai este cunoscut doar de cateva batrane. Nu se mai gateste in oale de lut sau in ceaunul de tuci de pe pirostrii. Ce era pe vremea bunicilor, nu mai este prezent. A patruns noul !

articol preluat de pe site-ul www.crestinortodox.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

ICOANELE ORTODOXE


Constatand cu tristete ca din ce in ce mai mult in pangarele bisericilor si implicit in casele crestinilor au inceput sa apara tot felul de icoane din plastic , ingerasi , candele , cruciulite si metanii de un prost gust infiorator si cu totul straine de duhul autentic ortodox , am luat hotararea de a realiza acest site prin care sa facilitam accesul oricarui crestin la obiecte autentice si la preturi de producator.


Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu

Pentru teologia ortodoxă, temeiul icoanei este realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan 1, 14). Dumnezeu, în El însuşi, nu este reprezentabil prin icoană. Dar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfanta Treime, este reprezentat pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat - "unul din Sfânta Treime" -, ci şi om adevărat, care a luat trup concret (şi deci un chip anume) "pentru noi şi a noastră mântuire". Icoana este deci o consecinţă a Întrupării, căci Hristos este "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15).
Pentru că este reprezentarea unei persoane sfinte în Împărăţia lui Dumnezeu şi împărtăşitoare a harului Duhului Sfânt, icoana ortodoxă posedă nişte caracteristici picturale specifice acestei condiţii:
  • în portretul iconic al persoanei sfinte reprezentate aceasta persoană poate fi recunoscută, dar trăsăturile ei nu sunt de un realism carnal, ci mai degrabă ascetice, asemănătoare sfintelor moaşte lipsite de mustul cărnii(Sf. Diadoh al Foticeii)
  • fondul icoanei este cel mai adesea aurul (sau albastrul, în fresce), culoare în acelaşi timp caldă, împărătească şi preţioasă, care trimite la harul Duhului Sfânt şi la Împărăţia lui Dumnezeu;
  • reprezentări realiste ale naturii lipsesc, iar natura care este prezentă în icoană transmite şi ea un mesaj spiritual (ex.: munţii înclinaţi ca nişte valuri asupra personajului sfânt fac legătura cu imnografia: "Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine...")
Iubiti frati, icoana reprezinta bunul cel mai de pret din casa crestinului. De mici copii ne-a vegheat, si in prezenta ei ne simtim mai aproape de Dumnezeu, fiind pentru noi o poarta catre cer.
Truda mesterului iconar este nepretuita.Nu oricine are acest mare talant si mai ales nu se poate picta oricum, si de catre oricine o icoana. Pictura este o rugaciune continua cu post si suflet curat.
Desi pot parea scumpe , ganditi-va ca pentru o singura icoana, este nevoie de cel putin cateva zile de munca, la care se adauga pretul materialor de foarte buna calitate. Icoanele au preturile stabilite in functie de complexitatea scenei reprezentate si a dimensiunii acesteia.Poate constitui un deosebit cadou pentru o persoana draga, ce dainuie in timp zeci, poate chiar sute de ani.