Povestea călugărilor răzvrătiţi de la Esphigmenou
În prima mea călătorie la Muntele Athos, m-am hazardat să pomenesc,
într-o discuţie cu călugării români, ceva despre ecumenism. Reacţia lor a
fost tăioasă şi simt, încă, răceala cu care am fost privit: „Că nu-n
zadar se luptă Esphigmenou!” – mi-au şuierat în ureche, ţintuindu-mi
naivitatea la zidul imaginar al necredincioşilor.
Auzeam întâia oară
despre călugării nesupuşi de la Mănăstirea Esphigmenou; povestea lor am
aflat-o însă peste câteva zile.
Esphigmenou, cea mai nordică mănăstire dintre toate cele douăzeci de
la Athos, datează din secolul al X-lea şi, fără a avea stralucirea
Vatopedului, a Ivironului sau a Marii Lavre, atrage, în ultimii ani,
aproape la fel de mult atenţia asupră-i. Povestea sa mai nouă începe în
1924, când patriarhatul de la Constantinopol a adoptat noul calendar
(„gregorian”). Revoltată de schimbarea regulilor, comunitatea athonită a
încetat, brusc, să-l mai pomenească pe întâistătător la slujbe; schisma
a durat până în 1971, când o reuniune extraordinară a Athosului a decis
libertatea fiecărei mănăstiri de a-l pomeni sau nu. Aici apare reacţia
călugărilor de la Esphigmenou; ei intră în opoziţie directă cu
patriarhul şi arborează drapelul negru când acesta acceptă să se roage
împreună cu papa. Nesupunerea zeloţilor, pentru care patriarhul emite o
cerere de expulzare din Sfântul Munte, duce la blocada asupra
mănăstirii: lumina şi telefonul sunt întrerupte, aprovizionarea cu
alimente şi medicamente e interzisă. După patru luni, în care câţiva
călugări mor din lipsa îngrijirilor medicale, guvernul grec cedează. Nu
şi zeloţii; ei desfăşoară pe zidurile mănăstirii inscripţia celebră azi
„Ortodoxie sau moarte!”
Situaţia confuză continuă mulţi ani. În 2002, un tribunal aduce
călugărilor de la Esphigmenou 88 de capete de acuzare. Li se cere să
părăsească mănăstirea şi sunt puşi din nou sub asediu. Blocada e
reluată, în 2005, când comunitatea celor 120 de călugări, cea mai
numeroasă de pe Sfântul Munte, pierde fondurile băneşti din ţară şi din
străinătate. În 2006, un alt tribunal condamnă călugării de la
Esphigmenou la doi ani de închisoare pentru ocupare ilegală a mănăstirii
şi tulburare a ordinii publice, sentinţă anulată, ulterior. Dar tot în
2005, se întâmplă ceva neaşteptat: de Crăciun, toate cele douăzeci de
mănăstiri ale Athosului, inclusiv noua fraternitate creată artificial de
patriarh ca alternativă a Esphigmenoului, condamnă, in corpore,
ecumenismul, trecând de partea călugărilor răzvrătiţi...
Aceasta e istoria. O poveste simplă, care arată că biserica nu poate
fi confundată cu statul (oricât de mult se vor fi străduit grecii s-o
facă) şi că omul întors de la rosturile sale împotriva voinţei inimii şi
a convingerilor, mai devreme sau mai târziu, revine de unde a plecat.
Autor: TUDOR CIRES
sursa:
http://www.jurnalul.ro/special/special/povestea-calugarilor-razvratiti-de-la-esphigmenou-592937.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu