Sfântul nu pregeta nicicând să îi ajute pe oameni. Astfel, pe vremea când era arhiepiscop al Europei Occidentale, a venit la el o bătrână al cărei nepot era bolnav,
cerându-i să se roage pentru el. Sfântul a privit-o cu dragoste,
spunându-i că se va ruga pentru copil căruia îi rosti numele. Iar după
un timp, acesta s-a vindecat.
Altădată,
în Biserica Ortodoxă din Paris a intrat un tânăr ce căuta un preot care
venise şi se rugase pentru el când fusese bolnav. El umblase din
biserică în biserică, fără a-l găsi însă pe cel care îl vindecase în
chip minunat. Într-o bună zi, cineva l-a sfătuit să meargă la Biserica
Ortodoxă Rusă, unde ,,este un episcop ortodox, un om deosebit, un
mângâietor al sărmanilor şi bolnavilor”.
Ajuns acolo, tânărul a
recunoscut în Prea Sfinţitul Ioan pe părintele care venise să-i aline
suferinţa.
Atât
de mult îi iubea Sfântul Ioan pe oameni încât le asculta mereu
rugăciunile şi chemarea. Odată, într-un spital din Paris era internată o
tânără grav bolnavă, care le ruga pe asistentele ce o îngrijeau să îl
cheme pe sfânt. Ştiind că tânăra este pe moarte, medicul a cerut ca
Sfântul Ioan să nu mai fie deranjat. Dar, a doua zi, spre mirarea
tuturor, sfântul a venit neanunţat.
El
s-a îndreptat direct spre salonul unde era bolnava şi s-a adresat
acesteia cu dragoste: ,,M-ai chemat ?” Iar după ce a împărtăşit-o şi a
binecuvântat-o, tânăra a început să-şi revină.
Aflând
despre faptele minunate ale Sfântului Ioan, toţi oamenii căpătau
încredere în puterea rugăciunilor sale. Astfel, odată, o soră medicală,
ce se droga, i-a cerut ajutorul unui preot ortodox din Olanda. El s-a
rugat pentru ea, dar când a înţeles că nu îi stă în putinţă să o ajute,
i-a dăruit o fotografie a sfântului, pe care o păstra cu multă dragoste,
şi a sfătuit-o să se roage lui cu credinţă. Tânăra a povestit mai
târziu că în aceeaşi noapte l-a visat pe Sfântul Ioan şi, cu ajutorul
lui, a reuşit să renunţe la patima sa.
Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, făcătorul de minuni al vremurilor din urmă
Tot
datorită încrederii în rugăciunile sale fierbinţi, un preot francez îl
ruga mereu să mijlocească pentru fiii săi duhovniceşti, când aceştia
erau bolnavi sau în nevoie. El îl cunoscuse pe sfânt în obişnuitele sale
vizite în spitalele franceze şi rămăsese impresionat de credinţa lui.
De aceea, el nu înceta să se roage sfântului pentru ajutor.
O
altă minune a înfăptuit sfântul pentru a ajuta o tânără ce voia să
intre în cinul monahal. Trecând printr-o perioadă grea şi având îndoieli
asupra hotărârii pe care vroia să o ia, ea a început să şovăie în
credinţă. Într-una din zile, tânăra a intrat în biserică când sfântul
rostea: ,,Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”. În acel moment, ea a
văzut cum asupra potirului cu Sfintele
Daruri s-a pogorât foc din cer şi
s-a cutremurat văzând lipsa sa de credinţă.
După
moartea arhiepiscopului Ioan, sfinţenia lui a fost adeverită şi de
visele în care le spunea credincioşilor că nu a murit. Astfel,
directoarea orfelinatului Sfântul Tihon de Zadonsk din Shanghai l-a
visat pe Sfântul Ioan în sicriu, purtat de mulţimea credincioşilor în
Biserica Sfântul Tihon; acolo, sfântul se scula din raclă şi, stând în
faţa uşilor împărăteşti, îi miruia pe credincioşi, grăindu-le:
,,Spuneţi-le oamenilor: deşi am murit, sunt viu !”
La
puţin timp după moartea arhiepiscopului, părintele Constantin, cel
care-i fusese vreme îndelungată diacon, l-a visat pe sfânt învăluit
într-o lumină strălucitoare. Unul dintre ucenicii săi, părintele
Ambrozie, l-a visat înveşmântat în odăjdii pascale, cădind şi
binecuvântând în Catedrala ,,Bucuria tuturor scârbiţilor” din San
Francisco. Într-un
alt vis, o persoană l-a văzut pe Sfântul Ioan stând cu ochii deschişi,
cu o privire pătrunzătoare şi plină de dragoste, care i-a mângâiat
sufletul.
Minunile înfăptuite de sfânt arată iubirea sa nemărginită pentru oameni, veghind şi după moarte asupra lor.
Astfel, fiul unei familii ruse ce-l cunoscuse pe Arhiepiscopul Ioan în
China şi îl urmase în America, a fost trimis să lupte în războiul din
Vietnam. Înainte de a pleca pe front, el s-a dus la mormântul sfântului
şi s-a rugat îndelung, luând o icoană a acestuia pentru a o purta mereu
cu el.
Iar sfântul l-a apărat în nenumărate rânduri în chip minunat.
Odată, când detaşamentul său a fost încercuit de vietnamezi, el a fost
singurul care a reuşit să scape cu viaţă. Altădată, a explodat o mină în
baraca în care dormea, ceilalţi camarazi ai lui murind, el scăpând din
nou nevătămat; şi mai mult, fiind luat prizonier, el a reuşit să evadeze
şi a scăpat doar cu o rană uşoară.
Sfântul
era întotdeauna milostiv faţă de durerile şi necazurile oamenilor.
Odată, el a uşurat suferinţa unei bătrâne, ce era bolnavă de artrită.
Rugându-se Maicii Domnului să îi aline durerile, ea a visat un monah, cu
o cârjă în mână, ce a întărit-o cu cuvinte dulci. La puţin timp după
aceea, o prietenă a sfătuit-o să-i scrie preotului de la catedrala unde
este înmormântat Arhiepiscopul Ioan, pentru a cere ajutorul şi
rugăciunile sfântului. Părintele i-a răspuns cu multă dragoste,
trimiţându-i o icoană cu Maica Domnului şi una cu Sfântul Ioan.
Văzând-o, cu emoţie, bătrâna a înţeles că monahul pe care îl visase era
chiar Sfântul Ioan şi că prin rugăciunile lui, durerile îi fuseseră
alinate.
O
altă minune a săvârşit sfântul cu o tânără din Seattle. Aceasta citise
despre el şi despre faptele sale minunate şi trecuse la Ortodoxie.
Totuşi, ea păstra în inimă unele îndoieli cu privire la însemnătatea
calendarului bisericesc. De aceea, ea se rugă Maicii Domnului şi
Sfântului Ioan Maximovici pentru ca pruncul pe care îl purta în pântece
să se nască de praznicul Naşterii Domnului, în semn de adeverire a
calendarului iulian şi a dreptei credinţe. Trecuse deja praznicul
Naşterii Domnului după calendarul pe stil nou şi se apropia 25
decembrie/7 ianuarie, iar tânăra a început să se frământe. Dar cu câteva
zile înainte de Naşterea Domnului, s-a petrecut un lucru minunat:
trezindu-se din somn, ea l-a văzut pe Sfântul Ioan Maximovici în cameră,
înveşmântat în odăjdii strălucitoare, privind-o cu dragoste şi
binecuvântând-o. Iar pe 25 decembrie/7 ianuarie, a născut un fiu ...
Vindecările
săvârşite cu uleiul de la candela din cripta unde este înmormântat
Sfântul Ioan sunt nenumărate. Odată, sfântul a ajutat un tânăr care avea
accese de epilepsie şi căruia medicii îi spuseseră că suferea de o
boală incurabilă. Părinţii lui au cerut ajutorul duhovnicului, care a
venit la spital cu o sticluţă cu ulei de la candela din criptă.
Părintele s-a rugat pentru băiat, ungându-l cu ulei şi făcând semnul
crucii deasupra capului băiatului. După câteva zile, medicii l-au trimis
pe băiat acasă, el fiind vindecat.
O
altă minune a sfântului a fost cea petrecută la începutul lunii
septembrie 1979, când uraganul David se îndrepta către ţărmul Floridei.
De teama acestuia, sâmbătă, 1 septembrie, autorităţile locale au dat
ordin de evacuare a populaţiei care locuia pe ţărmul oceanului.
Duminică, după Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Ortodoxă Sfântul
Vladimir din Miami, preotul a slujit un parastas pentru arhiepiscopul
Ioan, rugându-l să îi ferească pe locuitorii oraşului de furia
uraganului, aşa cum o făcuse cu mai bine de treizeci de ani în urmă
pentru refugiaţii de pe insula Tubabao. A doua zi, uraganul şi-a
schimbat direcţia, ocolind Florida, radioul şi presa anunţând că ,,David
a cruţat oraşul”.
Sfântul
Ioan a venit mereu în ajutorul copiilor, mijlocind de multe ori şi
pentru băieţelul unui preot rus din Statele Unite. Astfel, odată, când
copilul s-a lovit la un ochi şi medicii le-au spus părinţilor că băiatul
îşi va pierde ochiul, ei l-au dus, plini de nădejde, la mormântul
sfântului. După ce a primit Sfânta Împărtăşanie şi au coborât cu toţii
în criptă, copilul a început să sărute racla ce adăposteşte moaştele
sfântului, plângând şi nemaivoind să plece. Acasă, părinţii au observat
cu adâncă uimire că rana începuse să se vindece. Altădată, băiatul
răcise şi era tare slăbit din cauza febrei. Stând în pat, el a cerut să i
se dea icoana Sfântului Ioan Maximovici şi, dormind cu ea în mână, s-a
întremat.
Şi
Episcopul Benedict de la Mânăstirea Novo-Sarovsk din Texas a fost
ajutat de Sfântul Ioan. Îmbolnăvindu-se grav, doctorii au hotărât să îl
opereze, dându-i puţine şanse de supravieţuire. Pregătindu-se de moarte,
el s-a împărtăşit şi a lăsat câteva sfaturi pentru viitorul mânăstirii.
Pe masa de operaţie, episcopul, împreună cu mai multe persoane, l-a
văzut în încăpere pe Arhiepiscopul Ioan care îi spunea: ,,Încă nu e
vremea ta”. Iar după o luptă dură cu boala, episcopul se vindecă.
Tot
aşa, Prea Sfinţitul Hrisostom de Etna, exarhul Bisericii Ortodoxe
Greceşti în America mărturiseşte cum a fost ajutat în mai multe rânduri
de Sfântul Ioan Maximovici. Pe vremea când era student la Princeton, el a
fost atras de ideile ecumeniste şi liberale ,,propovăduite” în vestita
universitate. Pe de altă parte, faimosul ecumenist George Florovski îi
mărturisise că ,,şi fondatorii ecumenismului modern au început să se
îndoiască de el”, astfel că viitorul arhiepiscop căzuse într-o dilemă
profundă, simţind totuşi că ,,perla credinţei rămâne Ortodoxia”. În
toiul frământărilor sale,
Sfântul Ioan i-a apărut într-un vis, îmbrăcat
în veşminte albe şi ţinând în mână o cruce. În spatele lui stătea un
episcop, cu o expresie plină de pace pe chip. Înmărmurit, Prea Sfinţitul
Hrisostom se recunoscu pe sine în acea persoană şi nu putu să uite
visul. După câţiva ani de la terminarea doctoratului, el intră în
monahism şi, mai târziu, deveni episcop.
O
mulţime de minuni s-au petrecut şi la canonizarea Sfântului Ioan.
Multor persoane care nu puteau să ajungă la această slujbă din diferite
motive, li s-a dat să vadă cu ochii lor proslăvirea Făcătorului de
minuni al veacului apocaliptic.
Alinându-i
mereu pe cei aflaţi în necaz, pe cei bolnavi trupeşte şi sufleteşte,
călăuzindu-şi turma pe ,,calea cea îngustă” ce duce către mântuire,
Sfântul Ioan Maximovici a fost un adevărat lucrător în via lui Hristos, ce şi-a închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu