Scrisoare pentru Hristos

      Domnul Temistocle vindea tablouri, rame si maruntisuri în pravalioara lui din Constantinopol. Tinea mult la familia lui si se chinuia sa-si vânda "nimicurile" pentru ca sa umple cinci guri flamînde. Deschidea dis-de-dimineata, îsi facea semnul crucii privind spre biserica Sfînta Sofia, atîrna ramele în cuiele ce se gaseau pe peretii din afara, lînga usa magazinasului, stergea praful ce se aseza din gros pe picturi - pravalioara se gasea pe o straduta strîmta, nepietruita - si asa îsi astepta clientii. Domnul 

        Temistocle era un om bun, care simtea durerea celuilalt. Cînd intra vreun scolarel sa ia o bomboana, gîndea în sinea lui: "Saracutul, este galben ca ceara. Cine stie ce manînca". Cunostea bine faţa saraciei, dupa cum cunostea si sufletul omului, cu bunele si cu relele lui. Dintre toti copilasii de prin vecini, cel mai mult tinea la un baietel dulce si cuviincios pe nume Anastasis, care traia singur singurel într-o camaruta peste drum de casa lui. Saracutul, cu noaptea în cap pleca si cu noaptea în cap se întorcea. Dupa fata-i trasa si dupa hainutele si ghetutele lui rupte se putea usor vedea ca abia daca avea ce mînca.

        Într-o dimineata de iarna, domnul Temistocle se îndrepta spre pravalioara lui. Era frig si zloata si mergea strîngîndu-si pe el paltonul, cînd îl vede pe micul Anastasis că se apropie pe trotuarul celalalt.

- Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astazi? Nu te duci la lucru? Baietelule, o sa racesti. Nu esti îmbracat gros.

- Ma duc la posta sa duc niste scrisori.

- Da-mi-le mie. Trec eu acum pe la posta. Hai, fugi înapoi la lucru, ca o sa racesti afara.

- Va multumesc mult, domnule, spuse micutul dîrdîind de frig.

     Ce i-a venit domnului Temistocle, ca s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era... "CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER". S-a oprit locului si a început sa zîmbeasca.

- Saracul baietel! Ia sa vad ce cere... A deschis scrisoarea si a citit:

Hristoase al meu,

Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat si mi-e frig. Din ce-mi da stapînul nu-mi ajunge nici de mîncare. N-am reusit sa trimit aproape nimic mamei mele, care este saraca. Ce sa ma fac acum? Cum ies eu din iarna, Doamne? Ajuta-ma! Ma închin Tie. Robul Tau, Anastasis.  

- Comoara scumpa, spuse domnul Temistocle si a plecat spre casa. A pregatit un pachet cu haine calduroase de iarna - flanelute, un palton, pantofi, sosete de-ale copiilor lui - si s-a dus apoi la posta.

       Peste doua zile l-a si vazut îmbracat în haine calduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului straluceau de bucurie. Ba luase pe chip si o adiere de lumina tainica, caci cine poate sti cîte nu si-au spus seara la rugaciune Domnul si micutul Sau rob...

      Domnul Temistocle s-a bucurat mult sa-l vada fericit pe acel baietel, dar nu avea cum sa-i treaca atunci prin gînd ca Anastasis va ajunge cîndva Sfîntul Nectarie facatorul de minuni... De unde sa fi putut banui?...

 sursa:

http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/minunile_sf_nectarie.htm

Read more »

Minunea Sfinţilor Arhangheli (8 noiembrie)

 

       În sihăstria Sf. Ana, din Sf. Munte, se află o chilie – casă cu biserică – cu hramul Sf. Arhangheli. Ieromonahul Anania, mai marele chiliei, avea un ucenic, pe monahul Mihail, om simplu, curat la suflet şi ascultător.

       Într-o zi, bătrânul trimite pe ucenic la Dafni să facă unele cumpărături, cu porunca hotărâtă ca numaidecât până în seară să se întoarcă acasă.

Părintele Mihail plecă dis-de-dimineaţă împreună cu un alt monah cu o barcă cu lopeţi – era înainte de anii 1930 şi nu apăruseră la Athos bărcile cu motor – ca să aibă timp să se întoarcă până în seară, după porunca bătrânului. A ajuns cu bine la Dafni, şi-a făcut treburile ce avea, dar între timp s-a pornit un vânt puternic şi pe mare s-a iscat furtună, lucru defapt obişnuit la Athos. 

       Pe o mare învolburată şi cu valuri cât casa, nici vorbă de mers cu barca cu lopeţi. Monahii veniţi la Dafni, văzând cum stau lucrurile, şi-au pus bărcile la adăpost şi au luat-o pe jos cu tolbele în spate spre chilii sau spre mănăstirile din apropiere, Xiropotamu şi Simon Petru, pentru a rămâne peste noapte. Numai părintele Mihail stătea mâhnit pe malul mării, la Dafni şi tot aştepta că doar, doar s-o potoli marea, ca să se întoarcă acasă până în seară, aşa cum îi poruncise părintele său.

         Cum stătea el aşa mâhnit, s-au apropiat de el doi tineri şi l-au întreabat: "Ce faci aici părinte şi de ce eşti aşa de supărat?"

         – "Cum să nu fiu supărat, le răspunse părintele Mihail; m-a trimis părintele meu până la Dafni cu unele treburi şi mi-a poruncit ca până în seară numaidecât să fiu la chilie şi uite vremea s-a stricat şi nu mă pot întoarce!"

         "Nu vrei să mergi cu barca noastră, îi zice unul din tineri, că şi noi mergem tot la Sfânta Ana?"

          Plin de bucurie, părintele Mihail a primit invitaţia şi toţi trei s-au urcat în barca de la mal. Unul din tineri a pus lopeţile la barcă şi a început a vâsli. Dar abia a dat de 3 - 4 ori din vâsle şi s-au aflat pe malul mării la Sfânta Ana. În mod obişnuit, această distanţă, de la Dafni la Sf. Ana, cu o barcă cu lopeţi se parcurge în circa 5 ore.

        Părintele Mihail, fericit că poate ajunge la vreme la chilie, aşa cum îi poruncise bătrânul său, n-a mai luat aminte la această călătorie minunată, a mulţumit din toată inima celor doi tineri, şi-a luat tolba la spate şi a luat-o în fugă spre casă. Nu departe de mare, se întâlneşte însă cu părintele Gavriil de la o chilie vecină, care îl întreabă: "Da de unde vii şi alergi aşa de bucuros?" Şi părintele Mihail îi spuse întâmplarea.

       Atunci părintele Gavriil îi zice din nou: "Ia să vedem unde-i barca cu care ai venit şi tinerii?" Au coborât şi ei puţin înapoi şi văd că marea învolburată cuprinse toată plaja de la Sf. Ana şi nici pomină de barcă şi de tineri. Şi părintele Gavriil îi spune iarăşi părintelui Mihail: "Ia uită-te Sfinţia ta la marea albă de spume şi aşa de furtunoasă şi spune, ai văzut vreodată barcă pe o astfel de mare?" 

          Într-adevăr, pe o astfel de furtună nici caicul nu îndrăzneşte să se avânte, necum o biată barcă! Abia acum şi-a dat seama părintele Mihail şi a rămas înmărmurit de cele întâmplate. A pornit spre chilie gânditor şi când a ajuns acasă părintele său, bătrânul Anania, cu lacrimi se ruga Sfinţilor Arhangheli ca să-i păzească ucenicul de toată primejdia. 

        Când i-a povestit şi lui întâmplarea, au fost deplin încredinţaţi că cei doi tineri, care au adus cu barca pe părintele Mihail, n-au fost alţii decât Arhanghelii Mihail şi Gavriil patronii chiliei lor, cărora le-au mulţumit cu adâncă recunoştinţă. Dumnezeu, pentru rugăciunile bătrânului şi pentru ascultarea plină de râvnă a ucenicului, a trimis pe slujitorii săi cereşti şi le-au împlinit rugăciunile sincere amândurora: a bătrânului pentru ucenicul său, şi dorinţa fierbinte a ucenicului de a fi la vreme acasă, după cum primise poruncă de la părintele său.

sursa: http://www.munteleathos.com

LA MULTI ANI TUTUROR CELOR CE POARTA NUMELE SFINTILOR ARHANGHELI!

Read more »

Noutati editoriale! Parintele Adrian Fageteanu: Viata mea marturia mea

O NOUA CARTE DE FOLOS:  VIATA MEA MARTURIA MEA

fragment:

Trãim în vremuri în care... Ştiţi mai bine! 

Trãim în vremurile tiraniei lui antihrist. N-a început de-acuma. A început în faze mici. Prima datã, când Lucifer s-a rãsculat împotriva lui Dumnezeu din mândrie, nu din alte motive. A vrut sã fie nu caDumnezeu, ci mai sus ca Dumnezeu. A vrut sã fie mai liber decât a dat Dumnezeu libertatea. Dumnezeu a spus cã cine cunoaşte adevãrul va fi liber. El a vrut libertate abso­lutã, sã nu restrângã Dumnezeu nici din ce pom sã mã­nânce. Cã Dumnezeu, înainte de a da cele zece porunci, a dat şi porunca restrângerii unei libertãţi absolute. Or, Luci­fer a vrut libertate absolutã, sã nu asculte de Dumnezeu. Dumnezeu de la început a spus [omului]: 'Din toate roadele pomilor gustaţi, numai din cel al cunoaşterii binelui şi rãului - şi rãului! -, nu!' Or, el nu poate suporta asta, antihristul, sã fie restrânsã libertatea absolutã. Un contem­poran de-al nostru, pe care-l iubiţi foarte mult - el spune cã-l iubiţi, eu nu ştiu! El spune cã-l iubiţi, dovadã cã l-aţi votat, spune: 'Eu vreau libertate absolutã! Când fac parada homose­xualilor, sã nu vie nici Dumnezeu, nici Bise­rica, nici nimeni sã mã opreascã sã fac parada homose­xualilor!'

Prima datã, v-am spus şi repet, Lucifer s-a sculat numai cu ceata lui, a doua ceatã, împotriva lui Dumnezeu. A doua oarã, s-a aliat cu oamenii care au fãcut turnul Babel. Turnul Babel: împotriva lui Dumnezeu, peste tronul lui Dumnezeu! Întâi au pus piatrã peste piatrã, pe urmã cãrãmizi peste cãrãmizi, sã treacã mai sus de tronul lui Dumnezeu! Şi ei au dorit acelaşi lucru: libertate absolutã. Urmaşii lor, în revoluţia francezã, au strigat: Noi vrem libertate absolutã - deci, écrasez!Striviţi-L, distrugeţi-L pe infamul Dumnezeu, Care spune: Nu minţi! Nu desfrâna! Nu ucide! Nu! Nu! Nu!

Poruncile, da... 

Asta nu e libertate absolutã: 'Nu desfrâna, nu ucide, nu minţi...' Dumnezeu vrea ca tot ce dobândim sã dobândim prin muncã: 'În sudoarea feţei veţi mânca şi pâinea' şi orice...

Pãrinte, revenind la problemele lumii de astãzi, poate sã lipseascã Dumnezeu dintr-o vindecare? Poate sã se facã o vindecare unde sã nu fie Dumnezeu? 

Dumneata ce profesiune ai?

Profesor de religie. 

De religie... Dintre dumneavoastrã cine ştie sã conducã maşina?

Dumnealui. Şi maica. 

De ce, dacã vrei sã cumperi de la farmacie ceva, ai voie sã opreşti la farmacie un minut, cât intri şi ieşi, sã cumperi medicamentul?

Pãi, dacã e interzis, n-ai voie. 

Pãi, acuma, pentru un minut...

Nu, dupã noul cod rutier, n-ai voie. Dacã pe strada aia e interzis, nu se mai poate. Dacã pe strada aia e voie, poţi sã opreşti. 

Dar sunt atâtea maşini lângã farmacie, nu?

Da, da. 

Şi intri într-un loc unde nu e altã maşinã, nu?

Da. 

Dumnezeu face la fel. Dacã o inimã sau maşinã, un suflet nu-i ocupat de diavolul, El intrã. Dacã-i ocupat, nu poate sã intre.

Sunt atâtea terapii complementare, pãrinte. 

Sunt. Dar şi diavolul face minuni. Şi spune Mântuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos, în Matei 24, cã antihriştii vor veni în epoca modernã, unde tehnica a ajuns la o per­fecţiune neobişnuitã, se fac numai convorbirile telefonice prin satelit, se vor face proiecţii şi alte minuni care vor pãcãli toţi gurã-cascã, chiar din cei aleşi. De aceea, trebuie sã fim atenţi, cã vor veni mulţi prooroci mincinoşi şi hristoşi mincinoşi şi vor face minuni. Vã dau un exemplu naiv şi o sã mã înţelegeţi mai bine. Un sectar spune unui bolnav: 'Vezi cã tu ai fost la biserica ortodoxã şi nu te-au vindecat popii. Vino la noi, cã noi ne rugãm toatã comunitatea, şi-ai sã vezi cã te faci bine'. Deci, diavolul îi ajutã dacã îşi pãrãseşte credinţa. Însã aparent! Nu mai simte durere, nu mai simte ameţeli, nu mai simte cutare, dar cade în altã stare şi dã vina pe necazuri şi ajunge la deznãdejde, la sinucidere. Şi dã vina şi pe Dumnezeu.

Aţi scris o carte despre semne, minuni şi vindecãri paranormale, împreunã cu ieromonahul Mihail. 

Da, am scris.

Despre yoga ce ne puteţi spune, pãrinte? 

Acelaşi lucru pe care vi-l spun şi alţii.

Şi radiestezia? 

Este tot, tot, tot, numai de la diavol. Şi yoga, şi radiestezia...

Şi homeopatia? Şi acupunctura? 

Nu, eu am încredere în medicina clasicã, şi Dumnezeu la fel. Dumnezeu îndeamnã sã mergi la medic, când eşti bolnav, dar nu la ãla care vindecã cu formule şi cu ştiu eu ce pase şi cu ştiu eu ce medicamente, nici mãcar astea naturiste.

Dar nu erau tot din plante, la început? 

Nu, astea naturiste nu pot sã-ţi facã rãu, dar ideea cã numai acestea te salveazã nu e de la Dumnezeu.

O formã de vrãjitorie este bioenergia, radiestezia. 

Da, da. Şi toate influenţele din Extremul Orient, şi yoga, şi toate astea.

Dar ei se pretind ortodocşi. Claudian Dimitriu, dacã-l ştiţi... Aţi auzit de Claudian Dimitriu? 

Nu numai de ãsta.

Ei zic cã sunt ortodocşi. 

Prima datã am auzit de Bivolaru. S-a dat drept Dumnezeu şi a spus unor tineri - erau la etajul IX, undeva în Bucureşti -, zice: 'Uitaţi-vã, eu, ca sã vã dovedesc cã-s Dumnezeu, dacã vã aruncaţi pe fereastrã, eu poruncesc la îngeri sã vã pãzeascã, sã nu se loveascã de piatrã piciorul vostru. Voi aruncaţi-vã pe fereastrã!' Noroc cã nu s-au aruncat. Dar el a spus: 'Eu sunt Dumnezeu şi eu le dictez la îngeri sã vã pãzeascã'.

Acolo înşelãciunea e mai limpede. Dar la radieste­zie ei pretind cã sunt chiar ortodocşi. Acolo e mai greu de sesizat. 

Da. Adicã sunt mai camuflaţi, mai... Şi înşalã mai uşor, spunând cã sunt ortodocşi.

Da, da, da! Fac vindecãri în numele Sfintei Treimi. 

Da... şi unii sectari spun: 'Uite, vezi cã Bise­rica ta nu-ţi ajutã? Vino la noi, cã ne rugãm noi toţi, toţi din sectã ne rugãm, şi ai sã vezi cã te vindeci!' Şi, într-adevãr, acela are senzaţia cã nu-l mai doare. Pentru cã dacã unui om îi spui: 'Nu te mai doare, nu te mai doare, nu te mai doare!', îl influenţezi, în sensul cã nu mai simte.

Psihic! 

Psihic, da. Ãştia care hipnotizeazã: 'Ai sã adormi... ai sã adormi... ai sã adormi...', pânã ce asculţi.

Dar, pãrinte, cum îi convingi cã greşesc? Cã ei nu ascultã! Cum îi convingi cã sunt în erezie? 

La mine au venit mulţi, chiar mulţi, care mi-au spus ce-a fãcut Bivolaru. Şi mi-au spus cã multe lucruri au ascultat. Dupã ce s-au lepãdat, i-am primit ca fii duhovni­ceşti, însã le-am pus condiţii grele, foarte grele. Cã e mai mare pãcatul ãsta, când crezi cã altul e dumnezeu, nu?

O persoanã care a fãcut yoga poate fi hirotonitã, chiar dacã se întoarce? 

Da... oricine se leapãdã... aşa cum la botez spui: Mã lepãd de satana şi mã unesc cu Hristos, aşa oricine se leapãdã de diavol - nu? -, şi se uneşte pentru veşnicie cu Hristos, şi nu numai cã nu mai crede, nu mai face nicio practicã şi nu mai...

Da, tocmai asta este problema, cã voiam sã vã întreb, cã poate... Am vãzut la cineva, am vãzut un caz aşa şi... Cum sã zic eu? Încã manipuleazã, încã... cum sã zic? Se foloseşte, practic, de taina Sfintei Spovedanii pentru a manipula, ca nimeni sã nu... sã nu iasã... 

Atunci, nu. Dacã el numai teoretic s-a lepãdat şi practic nu, atunci nu. Cunosc şi eu un preot care are lipsã ceva la degete, care deschide cartea... Nu s-a lepãdat decât spunând cã s-a lepãdat, dar, în practicã, el face tot ce-i spune diavolul.

A recidivat. Combinã. Anumite reminiscenţe de acolo, cu spovedanie şi cu... De aceea şi interzice celor care se spovedesc la el sã meargã la alţi duhovnici. 

Da, e adevãrat ce spuneţi. V-am spus şi de ãsta care are ceva lipsã la degete... Deschide cartea, spune viitorul şi interzice sã mergi la alţi duhovnici.

CARTEA POATE FI COMANDATA AICI:

http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/8-viata-mea-marturia-mea-parintele-adrian-fageteanu.html

Read more »

Florin Sasarman - Iisus in celula (de Radu Gyr)

Radu Gyr - Iisus in celula

Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, in celula
Si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
Argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
Si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
Parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea Capatana
Si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
Si-am adormit o mie de ani...

Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Iisus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns...

-  Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele,
Am gasit urmele cuielor Lui.
Radu Gyr

Read more »

Copilarie cu amintiri triste: Povestea din Glodeanu

       "Şi cum, nu poţi să îi ceri doamnei învăţătoare să te împrumute cu un leu, să îţi cumperi şi tu o copertă de carte?”. Linişte. Micuţa Jeni nu zice nimic. Nici nu mai ştiu câte secunde a tăcut aşa, privindu-şi, pe rând, fiecare deget. Într-un târziu ridică ochii, cu obrajii în flăcări. Şopteşte moale: "Nu pot… mi-e ruşine”. Scoate din ghiozdan nişte manuale prăpădite – le soarbe cuvânt cu cuvânt pentru că de acum, din clasa a patra, se pregăteşte ca într-o zi să devină doctor.

      Priveşte, însă, cărţile şi se întristează. Nici anul ăsta n-o să aibă bani de coperte, nici de caiete. Îşi trece palma peste manualele zdrenţuite, anume să le netezească. Are o mână mică, de păpuşă, cu o dungă neagră sub unghii, căci astăzi iar a lucrat în grădină, la tanti Ecaterina. Ieri i-a dus plosca, apoi i-a spălat-o bine cu apă curată, căci tanti Ecaterina e bătrână şi cam pretenţioasă. "Îi fac patul, îi mătur, îi duc găleata, dacă nu mai are apă, mă duc să-i aduc, dacă nu mai are pâine, mă duc să-i cumpăr, cam asta fac”, zice fetiţa. E învoială cinstită: Jeni o ajută la treburi prin casă şi bătrâna, în schimb, îi dă să mănânce. Alteori îi spune să doarmă la ea, să-i ţină de urât. Când tanti Ecaterina o pune la masă, Jeni nu se îndură să mănânce tot: jumate înfăşoară într-un şervet şi aduce acasă mamei şi celor doi fraţi. Mama e amnezică şi are mâna dreaptă paralizată de la un accident. Era femeie gospodină până la accidentul de maşină de anul trecut. 

       Acum nu prea îşi mai aminteşte nimic, nu mai poate munci. Jeni o spală, Jeni o piaptănă, o îmbracă şi îi dă cu lingura să mănânce. "Câţi ani aveţi?”, o întrebăm. Se încruntă, încercând să-şi amintească. "Nu ştiu… să am 20?”, murmură. Are, de fapt, 29 de ani. De la accident n-a mai râs niciodată, n-a mai zâmbit. 

      Sunt zile când ar mânca şi pietre: "Ştiu ce e aia răbdat: când n-ai ce să mănânci, pui capul jos şi te culci. Când am o pâine în casă o împart aşa, în trei, şi le-o dau copiilor”. De soţ nu-şi mai aminteşte nimic. Tatăl i-a părăsit pe toţi fără să spună un cuvânt. În primăvară a plecat în Spania şi n-a mai dat nici un semn de viaţă. "Dacă n-am bani să mă fac doctor, măcar să ajung şi eu o vânzătoare”. Astăzi suntem la şcoala din Glodeanu, Buzău. Jeni poartă sarafan, n-are bani de uniformă, n-a avut niciodată. E singura fetiţă din clasă fără uniformă. Nu a aruncat niciodată o radieră folosită pe jumătate, un creion rămas prea scurt, o foaie de caiet nefolosită. Întoarce foile scrise pe partea cealaltă şi le scrie mărunt, mărunt, să mai câştige ceva spaţiu. Reciclează tot; într-o vreme mama îi cumpăra în rate caietele de şcoală. "Caietul acesta l-am folosit şi anul trecut la şcoală şi îl mai folosesc şi acum, că are pagini nefolosite”, spune. La joacă a renunţat demult; la şcoală, însă, nu va renunţa niciodată. "Măcar liceul să pot să îl fac. Dacă n-am bani să mă fac doctor, măcar să ajung şi eu o vânzătoare”, ne zice şi o îneacă plânsul.

Jeni cu părintele Marian Tudor

Minute întregi a plâns în hohote, cu sughiţuri, în faţa noastră. Nu s-a uitat în jos, n-a dat să fugă – a plâns firesc, privindu-ne drept în ochi. "Mă gândesc cum am fost chinuite de tatăl nostru astă iarnă, eu şi sora mea… ne arunca în zăpadă, ne înjura, ne bătea în tot felul şi nu ne suporta, chiar dacă era tatăl nostru. În loc să ne ajute el, ne ajută alţii. De ce n-a putut el s-o facă? A avut bani să ne crească, dar n-a vrut”.Biblioteca unei fetiţe: o cutie de carton O vezi mică, fragilă, mohorâtă şi te întrebi de unde, oare, îi vine puterea să-şi facă planuri de viitor. "Simplu, cartea e puterea mea”, ne-a şoptit mai târziu, la ea acasă. Birou de scris n-a avut niciodată. De acolo, de pe marginea patului, a citit pe genunchi nenumărate cărţi împrumutate de la bibliotecă. 

        Aşa a şi descoperit-o preotul din sat, Marian Tudor, citind cărţi la bibliotecă. "Într-o zi, doamna bibliotecară mi-a spus că tot timpul vine la ea o fetiţă căreia îi place foarte mult să citească şi care se descurcă greu fiindcă mama a avut un accident de maşină. Am mers imediat la ea şi aşa am descoperit-o pe Jeni”, ne povesteşte preotul. Acasă, fetiţa ne arată biblioteca ei: o cutie de carton unde stau îngrămădite vreo 10 cărţi.   

      E avidă să citească şi şi-ar cumpăra multe cărţi dacă ar avea cu ce. Acolo, în cămara amărâtă cu velinţe ferfeniţă şi pământ ud pe jos, Jeni încă visează că într-o zi, când se va face mare, se va întâmpla o minune şi va avea bani să facă Medicina.

P.S. Mulțumim Alinei Turcitu, de la Jurnalul Național pentru că își dorește s-o salveze pe Jeni. Mulțumim pentru reportajul pe care l-a realizat pentru Observator și pentru materialul pe care l-a scris în Jurnalul Național. Mulțumiri lui Alfred Schupler, cel care a filmat-o pe Jeni și lui Leo Moga, care a montat reportajul difuzat la Antena 1.

sursa si contact pentru donatii si ajutor:   http://copiiidinglodeanu.blogspot.com/

Read more »