Cutremurul din Turcia, provocat de SUA cu sistemul HAARP ?

        Un raport “fulger” primit la Kremlin astăzi de la Flota Mării Negre afirmă că Statele Unite au atacat Turcia cu una dintre temutele lor “arme tectonice”, ca represalii pentru invazia masivă a naţiunii eurasiatice din nordul Irakului de săptămâna trecută.

       Conform acestui raport, staţiile de monitorizare ruseşti din larg şi din jurul Mării Negre au început monitorizarea unei “rapide” încălziri a ionosferei în ultimele 36 de ore care a culminat cu câteva ore în urmă cu un masiv cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade ce a izbit estul Turciei.

Important de notat este faptul că această încălzire a ionosferei este o “marcă înregistrată” a “Armei Tectonice”, dirijată de către Statele Unite de la instalaţiile HAARP situate în întreaga lume şi controlate de la baza lor principală din Alaska şi folosirea ei a mai fost detectată în luna martie, împotriva Japoniei, când a cauzat un masiv cutremur cu magnitudinea de 9.0 grade, care a dus la moartea a peste 36.000 de persoane.

“Marea teamă” a Statelor Unite, continuă acest raport, este faptul că invazia Turciei din Irak va duce la un război mai mare în Orientul Mijlociu având în vedere că surse militare turceşti dau vina pe puterea crescândă a kurzilor în Israel, dar care public sunt recunoscuţi doar ca “alte puteri.”

Sursa

          Proiectul HAARP IN DOBROGEA?

          O serie de articole publicate pe Internet şi în presă, avansează ideea existenţei pe teritoriul României a unui sistem de tip HAARP, asemănător cu cel al americanilor. Acesta s-ar afla în Dobrogea în localitatea Corbu şi ar fi fost activat în vara lui 2010.
Se speculează faptul că acest sistem de antene, amplasat de armata americană sub pretextul testării scutului anti-rachetă, ar sta la baza reactivării zonei seismice a Mării Negre, cât şi atacurilor de tip Mind Control din ţările arabe, unde au avut recentele revoluţii populare.

Instalaţia, aflată lângă localitatea Corbu din judeţul Constanţa, a intrat în funcţiune pe la sfârşitul lui august, 2010 iar de atunci, de pildă, seismologii români sunt din ce în ce mai alarmaţi cu privire la activitatea faliei de la Vrancea, dar, atenţie, a faliei din Dobrogea de la Sabla, dar şi a faptului că se înregistrează seisme în Marea Neagră. Baza din Dobrogea este şi foarte aproape de centrala nucleară de la Cernavodă, ceea ce dă alte elemente de neliniştire a opiniei publice. Ministerul Apărării a refuzat să răspundă la cererile adresate în legătură cu această instalaţie, iar temerile ruşilor în ceea ce o priveşte sunt justificate.
Din Dobrogea se poate emite cu o frecvenţă uriaşă înspre ionosferă, cu o reflexie asupra Iranului, de pildă. Ţara în care ar putea fi induse schimbări majore climaterice, cutremure, implicit foamete, dar şi, ceea ce e cel mai important Mind Control (control asupra minţii) cetăţenilor de aici. Deja se zvoneşte că în lumea musulmană, actualele revolte, începute în Tunisia şi Egipt, ca şi războiul din Libia, dar şi starea de fapt din Yemen, au la bază inducerea electromagnetică de energii care să contribuie la determinarea voinţei indivizilor într-un plan de acţiune unitar şi susţinut. Ceea ce face proiectul HAARP. Şi este foarte posibil ca toate acestea să vină de la antenele din Dobrogea, mai ales că revoltele locale au izbucnit după instalarea acestora şi după cele câteva luni de probe.

Sursa: Agentia.org

Sistemul este format dintr-un ansamblu de aproximativ 40 de antene dispuse pe două rânduri, aflate în vecinătatea unor “containere militare”, care ar constitui centrul de comandă. HAARP-ul românesc se pare că i-a deranjat destul de tare pe ruşi, care, la scurt timp după amplasarea sistemului, pe 16 august 2010, au declanşat scandalul mediatic în care diplomatul român Gabriel Grecu a fost acuzat de spionaj. În replică, la două zile, partea română a explulzat la rândul său un diplomat rus.
Generalul dr. Emil Străinu, specialist în domeniul armelor geofizice este de părere că sistemul este ceva nou, nemaivăzut până acum:

Este greu de spus ce e acest sistem de antene de lângă plaja Corbu. Arată altfel decât celebrul HAARP. E ceva absolut nou, care nu seamănă cu nimic din ceea ce se ştie. Ar putea face parte din SCOMAR, sistemul inteligent de monitorizare a Mării Negre, pus în funcţiune recent, dar şi acela ar trebui să aibă altfel de antene.

SURSA: http://dantanasescu.ro/2011/10/23/cutremurul-din-turcia-provocat-de-sua-cu-sistemul-haarp.html

Read more »

Festivalul national de toaca

   Împreună cu părinții și preoții lor parohi, peste 60 de copii din toată țara au venit la Măldărești, în județul Vâlcea, la cea de a 8 ediție a unui concurs național de... toacă. O competiție neobișnuită care are loc în fiecare an, a doua zi după Sfânta Marie mică, hramul bisericii.

sursa:  http://rafaeludriste.blogspot.com/

Read more »

Un pustnic neobisnuit-de 27 de ani trăieşte în pădure

      Bătrînul singuratic, cunoscut ca domnul Racu, iubeşte poezia lui Topîrceanu şi nu se teme lupi, urşi, frig şi nici de moarte, despre care are o părere formată, tot din poezia lui Topîrceanu, iar în ce priveşte posteritatea, crede că se va descurca şi singură!

Vezi mai multe peTeava.ro

Read more »

Ce sa alegem: credinta sau compromisul?

       Povestea călugărilor răzvrătiţi de la Esphigmenou

        În prima mea călătorie la Muntele Athos,  m-am hazardat să pomenesc, într-o discuţie cu călugării români, ceva despre ecumenism. Reacţia lor a fost tăioasă şi simt, încă, răceala cu care am fost privit: „Că nu-n zadar se luptă Esphigmenou!” – mi-au şuierat în ureche, ţintuindu-mi naivitatea la zidul imaginar al necredincioşilor. 

       Auzeam întâia oară despre călugării nesupuşi de la Mănăstirea Esphigmenou; povestea lor am aflat-o însă peste câteva zile. 

        Esphigmenou, cea mai nordică mănăstire dintre toate cele douăzeci de la Athos, datează din secolul al X-lea şi, fără a avea stralucirea Vatopedului, a Ivironului sau a Marii Lavre, atrage, în ultimii ani, aproape la fel de mult atenţia asupră-i. Povestea sa mai nouă începe în 1924, când patriarhatul de la Constantinopol a adoptat noul calendar („gregorian”). Revoltată de schimbarea regulilor, comunitatea athonită a încetat, brusc, să-l mai pomenească pe întâistătător la slujbe; schisma a durat până în 1971, când o reuniune extraordinară a Athosului a decis libertatea fiecărei mănăstiri de a-l pomeni sau nu. Aici apare reacţia călugărilor de la Esphigmenou; ei intră în opoziţie directă cu patriarhul şi arborează drapelul negru când acesta acceptă să se roage împreună cu papa. Nesupunerea zeloţilor, pentru care patriarhul emite o cerere de expulzare din Sfântul Munte, duce la blocada asupra mănăstirii: lumina şi telefonul sunt întrerupte, aprovizionarea cu alimente şi medicamente e interzisă. După patru luni, în care câţiva călugări mor din lipsa îngrijirilor medicale, guvernul grec cedează. Nu şi zeloţii; ei desfăşoară pe zidurile mănăstirii inscripţia celebră azi „Ortodoxie sau moarte!”

           Situaţia confuză continuă mulţi ani. În 2002, un tribunal aduce călugărilor de la Esphigmenou 88 de capete de acuzare. Li se cere să părăsească mănăstirea şi sunt puşi din nou sub asediu. Blocada e reluată, în 2005, când comunitatea celor 120 de călugări, cea mai numeroasă de pe Sfântul Munte, pierde fondurile băneşti din ţară şi din străinătate. În 2006, un alt tribunal condamnă călugării de la Esphigmenou la doi ani de închisoare pentru ocupare ilegală a mănăstirii şi tulburare a ordinii publice, sentinţă anulată, ulterior. Dar tot în 2005, se întâmplă ceva neaşteptat: de Crăciun, toate cele douăzeci de mănăstiri ale Athosului, inclusiv noua fraternitate creată artificial de patriarh ca alternativă a Esphigmenoului, condamnă, in corpore, ecumenismul, trecând de partea călugărilor răzvrătiţi...

           Aceasta e istoria. O poveste simplă, care arată că biserica nu poate fi confundată cu statul (oricât de mult se vor fi străduit grecii s-o facă) şi că omul întors de la rosturile sale împotriva voinţei inimii şi a convingerilor, mai devreme sau mai târziu, revine de unde a plecat.

Autor: TUDOR CIRES

sursa: 

http://www.jurnalul.ro/special/special/povestea-calugarilor-razvratiti-de-la-esphigmenou-592937.html

Read more »

Miracol și vindecare la Mănăstirea Cernica

Situată în apropierea Capitalei, Mănăstirea Cernica este, pentru mii de bucureşteni şi nu numai, un loc de pelerinaj şi întemeiere spirituală. Aici a trăit Sfântul Calinic despre care se spune că avea capacitatea de a citi gândurile celor din preajma sa. El şi-a pus întreaga viaţă în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor, dând dovadă de o dragoste nemărginită faţă de aceştia. Călugăr şi stareţ la Mănăstirea Cernica, episcop al Râmnicului, însufleţit patriot, care a militat pentru unirea Principatelor, Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul a fost unul dintre cei mai mari „părinți duhovnicești” ai secolului al XIX-lea.

Pe o porţiune din lacul Cernica broaştele nu cântă niciodată

Printre cele mai celebre profeţii ale Sfântului Calinic au rămas: prezicerea morţii Mitropolitului Nifon, izgonirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele două Războaie Mondiale şi chiar izbăvirea României, care ar fi trebuit să înceapă în anul 1996. Calinic a murit chiar în ziua pe care a prezis-o: 11 aprilie 1868. Pentru vieţuirea sa sfântă şi milostenia ieşită din comun, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Calinic cu darul „citirii sufletelor şi gândurilor oamenilor” şi „harisma vindecării minunate a celor aflaţi în suferinţe şi boli grele”. De aceea, mulţi alergau la el pentru a-i asculta învăţătura şi a primi binecuvântarea.

Şi astăzi, Sfântul Calinic săvîrşeşte minuni, dacă cei care au nevoie, se roagă cu credinţă, în faţa moaştelor sale depuse aici. Multe sunt minunile care se pun pe seama Sfântului, de la vindecări miraculoase, la întoarcerea bărbaţilor acasă, la măritişul fetelor sau dezbărarea, unora, de vicii cumplite. La Cernica, nu există zi în care credincioşi din toată ţara să nu vină să se roage pentru alinarea necazurilor şi iertarea păcatelor lor. Fosta chilie în care a trăit este situată în insula Sfântului Gheorghe de pe lacul din apropiere şi a devenit, cu timpul, casă memorială, unde se păstrează obiecte care au aparţinut lui: cărţi, haine, etc. Un fapt, cel puţin curios, este că, în jurul chiliei, broaştele nu cântă niciodată. Legenda spune că într-o seară, pe când Sfintul era cufundat în rugăciune, liniştea i-a fost tulburată de orăcăitul broaştelor. Atunci, călugărul s-a dus pe marginea apei şi, delimitând cu privirea o porţiune din lac, atât cât “zgomotul” să nu ajungă la chilie, a binecuvîntat broaştele şi le-a spus: „Duceţi-vă în stânga şi în dreapta de cântaţi, cât vreţi. Dar aici, voi să nu mai veniţi!„ Din acea zi şi pînă astăzi, în zona binecuvîntată de Sfântul Calinic, broaştele au încetat să mai orăcăie.

Cadavru neputrezit, transformat în ţărînă

În vara anului 1854, Sfântul Calinic a reuşit să dezlege de blestem trupul unui bogătaş care, din pricina răutăţilor comise în timpul vieţii, nu putrezea. Iată povestea: Sfântul Calinic se îndrepta pe Valea Jiului către Mănăstirea Lainici. Pe drum, a întâlnit doi bărbați, fiii unui om înstărit care săvîrşise o mulţime de fărădelegi în timpul vieţii. Tatăl lor murise şi tocmai în acea zi de sâmbătă urmau să-i facă parastasul de 7 ani, dar, cu ocazia deshumării cadavrului, au constatat că acesta nu putrezise. Fiii au căzut în genunchi, rugându-l pe Calinic să rămînă în satul lor pînă a doua zi. Sfântul s-a înduioşat şi a luat hotărîrea să-i ajute. Se spune că răposatul era „omul dracului” și avusese în timpul vieţii puteri necurate şi toate slujbele de dezlegare făcute la căpătâiul lui de arhierei şi preoţi şi toate rugăciunile rudelor nu avuseseră nici un efect. Sfântul a ţinut slujba liturghiei la biserica din sat şi a mers la mormînt ţinînd o cruce în mînă. Mortul fusese între timp dezgropat şi rezemat în picioare de zidul bisericii. Trupul mortului, intact, era îmbrăcat în haine lungi de mătase. După ce şi-a terminat slujba, Sf. Calinic a început să citească rugăciunile de iertare a păcatelor şi dezlegarea de blesteme. Toţi cei prezenţi au plîns înălţînd slavă lui Dumnezeu, în timp ce trupul răposatului se transforma în ţărînă, începînd de la picioare. La sfârşitul rugăciunii, din el nu mai rămăsese decât o grămăjoară de praf, amestecat cu oase.

Posedatul începe să latre, face spume la gură și înjură

Spre sfârşitul vieţii, în cadrul unei slujbe de exorcizare săvîrşită în paraclisul Episcopiei Rîmnicului, Calinic a reuşit să aducă la normalitate o femeie care ţipa, făcea spume la gură şi-şi rupea hainele de pe ea. Şi-a aşezat mîinile pe capul ei şi a binecuvîntat-o, rostind: „În numele Domnului nostru, Iisus Hristos, ridică-te!” Femeia s-a ridicat şi, liniştită, s-a închinat la sfintele icoane, mulţumind lui Dumnezeu. Totul s-a petrecut în faţa celor aflaţi în biserică. După puţin timp, un meşteşugar din partea locului, pe nume Costache, a venit cu fiul său epileptic la Sfântul Calinic. Acesta i-a spus tatălui: „Du-te acasă şi te roagă la Maica Domnului”. Când a ajuns în ograda lui, bărbatul şi-a găsit fiul sănătos, stând în genunchi în faţa icoaneiPreasfintei Fecioare. Și în zilele noastre la Cerinca sunt aduşi oameni despre care se crede că ar fi posedaţi de diavol. Pe ei nici medicii și nici medicamentele nu i-au putut ajuta. Ca să-i ajute, preotul face slujbe de exorcizare citind moliftele Sfântului Vasile ce Mare. Slujba începe din momentul în care „îndrăcitul” intră în biserică. Acesta se zbate, înjură, faţa i se schimonoseşte, plânge şi urlă de spaimă. Picioarele îi sunt înţepenite. Începe să latre, bolboroseşte ceva de neînţeles, face spume la gură, scuipă, se trânteşte pe jos, se rostogoleşte, încearcă să lovească şi să fugă. Preotul citeşte în continuare fără să clipească, apoi aşează crucea deasupra capului celui aflat în suferinţă. La sfârşit, posedatul este stropit cu aghiasmă şi uns cu mir sfânt. Slujbele durează în jur de o oră şi se repetă mai multe nopţi în şir, până ce diavolul fuge definitiv din corpul celui blestemat.

Sfinţii din icoane apar în visele călugărilor şi ale vizitatorilor

Fiecare icoană făcătoare de minuni are povestea ei, dar toate relatările despre aceste miracole au un punct comun: sfinţii pictaţi au coborît din tablouri şi le-au vorbit în vis călugărilor, credincioşilor sau chiar vizitatorilor. Biserica Sfântul Nicolae din Complexul Cernica deţine o astfel de icoană, dar nu se ştie cu precizie care dintre cele 7 prezente în interior este aceea. Se bănuieşte că ar fi cea mai veche dintre ele. Călugării ştiu şi spun că poate fi identificată cu uşurinţă. Presupusa icoană îl înfăţişează pe Sfântul Nicolae. Legenda spune că acesta a coborît într-o noapte în visul Sfântului Calinic şi l-ar fi anunţat că stareţul Nicandru a murit. La vremea aceea călugării au notat data respectivă în scriptele bisericii şi trista veste s-a confirmat. Moaştele Sfântului Calinic poartă un miros puternic de mir care umple mănăstirea atunci când racla este deschisă. Acesta este un semn că puterea duhului Sfânt sălăşluieşte în rămăşiţele pămînteşti. Pentru cei care cred cu adevărat, Sfântul Calinic este unul dintre cei mai buni mijlocitori ai rugăciunilor către Dumnezeu. Când Sfântul Sinod hotărăşte canonizarea, moaştele celui care va deveni sfânt sunt sigilate, lăsîndu-se la vedere doar o parte, de obicei mîna sau fruntea, după care moaştele sunt acoperite cu straie preoţeşti. Sfinţilor li se schimbă straiele odată la 50 de ani şi atunci asistă la eveniment doar mai marii mănăstirii. Osemintele sfinţilor degajă un parfum deosebit şi au culoarea cojii de portocală.

Călugări bătuţi de draci

Cel mai puternic, dar şi cel mai periculos ritual al ortodoxiei este citirea moliftelor Sfântului Vasile. Preotul trebuie să fie pătruns într-adevăr de harul duhului Sfânt, pentru că altfel, întrega familie a acestuia va avea de suferit. Răzbunarea satanei merge pînă acolo încât preoţii ajung să fie bătuţi şi chinuiţi, chiar în propriile lor chilii. Ei, însă refuză, să vorbească despre acest lucru, deoarece chinul este un preţ pe care ei îl plătesc pe drumul ce duce către Dumnezeu. Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală spunea: „Chilia e locul reculegerii, al întâlnirii cu tine însuţi, al examenelor dure şi adevărate, al confruntării pe scara celei mai înalte răspunderi cu destinul tău, cu Dumnezeu. Acolo stau faţă în faţă, eu şi Dumnezeu.” Regretatul părinte Argatu, care a slujit la Cernica şi şi-a dedicat întreaga viaţă alungării satanei, a fost unul dintre puţinii preoţi ce avea puterea de a citi moliftele Sfântului Vasile. Astăzi, departe de invidii şi răutăţi, de lume, călugării de la Cernica nu se mai întreabă de ce există atâtea încercări şi ispite. Ei tac, postesc, se roagă şi muncesc.

Icoana a prevenit o femeie că va avea un necaz

Iată declaraţia unei tinere care a vizitat Mănastirea Cernica: Am intrat înăuntru când abia începuse slujba. Emoţionată, am trecut pe la racla Sfântului Calinic şi după aceea pe la icoane. Ajunsă în faţa Sf. Altar, la icoana Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, am atins icoana, după care ridicând privirea o umbră de neînţelegere şi uimire a pus stăpînire pe mine. În icoană, Mîntuitorul era cu gura întredeschisă, zărindu-i-se chiar dantura, iar mimica feţei era într-o continuă schimbare. Ştiam icoana de mai mult timp şi ştiam că Iisus era pictat cu gura închisă. Atunci mi-am zis în gând: Doamne, ce vrei să-mi spui? Atunci Mîntuitorul a deschis şi închis gura de două ori. Am ieşit tulburată din biserică. Credeam că am înnebunit. La uşă era un călugăr, căruia i-am povestit cele petrecute. El mi-a spus că este vorba de o falsă viziune şi că satana vrea să mă îndepărteze de biserică. Nu l-am crezut. M-am gândit zile întregi la această poveste. Eu locuiam în Bucureşti la o bătrînă unde ţineam o sumă importantă de bani, lăsată mie în păstrare de către un prieten, necesară demarării unei afaceri. Acea sumă a dispărut, iar restituirea ei m-a obligat la economii drastice timp de mai multe luni. Întrebările privitoare la întâmplarea petrecută la mănăstire, cu puţin înainte de furtul banilor, mă chinuiau încă. M-am dus din nou la acolo, dar de data aceasta am vorbit cu un preot bătrîn, căruia i-am povestit doar viziunea din biserică. Mi-a spus: N-a fost o vedenie, mai bine aminteşte-ţi dacă mimica feţei din icoană era tristă. I-am spus că aşa era, iar preotul mi-a explicat: Nu cumva ai avut de atunci un necaz, o pierdere mare de bani? Am rămas uimită. Așa era…”

Nașa lui de botez a fost soția banului Barbu Văcărescu

Calinic s-a născut în Bucureşti, „suburbia Sfântul Visarion, uliţa Lefterescu”, la 7 octombrie 1787, într-o familie de români, buni creştini și boieri de neam. Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea Antonescu. Numele lui de botez a fost Constantin. Nașa lui, Lucsandra Văcărescu, era soţia banului Barbu Văcărescu şi mama poetului Ienăchiţă Văcărescu. Crescut de mic în iubire față de Dumnezeu, tânărul Constantin a fost dat la școală în Bucureşti, învăţând, pe lângă celelalte ştiinţe şi limba greacă. Mama lui îl ducea mereu la toate bisericile şi mănăstirile din Bucureşti şi din împrejurimi, dar în mod special la mănăstirea Cernica, o adevărată vatră a spiritualităţii româneşti. Simţind chemarea vieţii monahale, Constantin și-a lăsat familia în anul 1807 și a intrat pentru totdeauna în mănăstirea Cernica. Cu puţin înainte de a împlini 20 de ani, tânărul e primit ca „frate” de către stareţul Timotei, care-l dă spre ascultare duhovnicului Pimen.

Dormea pe un scaun și mânca legume

Pentru călugărul Calinic va începe o perioadă de grele osteneli sub îndrumarea aceluiaşi Pimen. Nu înceta să vegheze ziua şi noaptea, postind şi înfrânându-se de la toate cele ce sunt lumeşti şi plăcute lumii. Calinic se odihnea stând… pe scaun, niciodată în pat! Mânca doar legume, fără ulei, și o singură dată pe zi. Sâmbăta şi duminica, se hrănea cu unt de vacă, brânză și lapte. Se știe că, timp de aproape 50 de ani, Calinic nu a pus pe limbă carne şi nici peşte. Cât timp a fost stareţ la Cernica a făcut din această mănăstire un „colţ de rai, o mică grădină a Maicii Domnului”, în care s-au adunat 350 de vieţuitori, devenind o adevărată şcoală a monahismului românesc. Aici au fost adăpostiţi şi oameni fugiţi de frica turcilor, mai ales în vremea revoluţiei din 1821. În ziua de 11 mai, 1868, Sfântul Calinic s-a mutat la Domnul. De atunci, el este prăznuit în fiecare an, la aceeași dată. (Răzvan Mateescu)

sursa: http://edituramateescu.ro/2011/08/30/miracol-si-vindecare-la-manastirea-cernica/#more-2634

Read more »

Un tanar din Maramures a inviat din morti !

        În lumea de astăzi este extrem de ciudat să vorbeşti despre moar­te. Cu toate acestea, paradoxal, oamenii „digeră” zilnic moartea prin jurnalele televiziunilor şi prin producţiile holywoodiene. Însă moartea aceasta furnizată prin cablu are doar efectul unui drog care nu face altceva decât să îl îndepărteze pe om pe adevărate­le întrebări legate de moarte, pe care părinţii Bisericii ni le recomandă ca fiind mântuitoare. Părintele arhiepiscop Iustinian Chira a împlinit de curând 90 de ani. 

        L-am întâlnit la mănăstirea sa de suflet, la Rohia, în Ţara Lăpuşului. Cum bătrânii sunt din ce în ce mai rari în lumea noastră, l-am întrebat pe Înalt Prea Sfinţitul cum vede el, la cei 90 de ani de viaţă, apropierea morţii.

       Noi…    pentru   viaţă   ne-am pregătit. Noi mergem spre viaţa veşnică, n-avem în faţă moar­tea, ci avem viata veşnică. De aceea, moartea nu ne sperie şi eu unul o aştept cu bucurie, sărbătoreşte. Moartea pentru mine este o sărbă­toare mare. Am fost întrebat când am împlinit 90 de ani, de către pă­rintele Ioachim, după ce am fost sărbătorit: „Cum vă simţiţi acum, Prea Sfinţite, după ce aţi împlinit 90 de ani?” Şi am răspuns: „Mă simt aşa cum se simte un om după o zi bună de lucru!” Asta ţi-o spun şi dumneatale. Oricare om, după o zi bună de lucru, se simte liniştit şi mulţumit. Să ştiţi că aşa mă simt si eu: liniştit si mulţumit, cum se simte un om după o zi bună de lu­cru. Sunt deosebit de mulţumit că Dumnezeu mi-a dat bătrâneţe. Eu am caietul acesta, în care scriu zilnic câte o pagină — sunt 170 de caiete, în care am scris în fiecare zi câte o pagină. In acest caiet, chiar zilele acestea am scris: „Bătrâneţea este un dar de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a dat viaţa să te bucuri de ea”. Omul obişnuit se bucură de tinereţe. Omul obişnuit se bucură de căsătorie. Omul obişnuit se bu­cură să aibă copilaşi. Omul obişnu­it se bucură să realizeze, să lase ceva în urmă. Omul are datoria să lupte şi să muncească, pentru ca la sfârşit să nu spună: „Am trăit de­geaba! Nu am făcut nimic în viaţă!” Acesta e examenul mare, la care va trebui să dăm fiecare răspuns: ce am făcut în viaţă? Iar dacă n-ai făcut nimic, atunci va fi o moarte foarte fioroasă. Dar dacă ţi-ai făcut datoria acolo unde ai fost – ca soţ, ca bărbat, ca tată, ca preot, ca pro­fesor – vei avea o moarte deosebit de luminoasă şi fericită! Vei fi îm­păcat sufleteşte şi vei avea dreptul la viaţă veşnică.
Sfinţii călugări recomandă uce­nicilor: „Gândiţi-vă mereu la moarte!” Eu însă îi învăţ pe ucenicii mei şi pe oamenii pe care îi am în grijă: să se gândească la viaţă. Viaţa tre­buie să o avem în atenţia noastră şi atunci nu vom păcătui, nu vom greşi. Dar cel fel de viaţă? Viaţa veşnică. Când vom avea totdeauna în faţa noastră eternitatea, când vom avea în faţa noastră adevărul acesta pe care ni l-a spus Hristos: „Eu sunt calea învierea şi viaţa!”, atunci vom înţelege că moartea este o poartă, o uşă.

Învierea lui Alexandru

Am avut un tânăr de 22 de ani, student la medicină, care a avut probleme grave de sănătate şi a mu­rit. Alexandru l-a chemat. După ce a murit, s-a întors din morţi. A în­viat. Eram stareţ aici, la Rohia. Şi a trimis vorbă – el era din Târgu Lăpuş – să merg să-l vizitez imediat. M-am dus la el şi, când am ajuns, era pe pat, stând — nu era culcat. Şi zice:
- „Aţi venit, părinte stareţ?”
- „Am venit”’
- „V-am chemat, pentru că vreau să mă spovedesc şi să mă cuminec, şi apoi sa mă întorc înapoi la lumea pe care am văzut-o după ce am murit”.
Apoi mi-a povestit ce i s-a întîmplat.
„Atunci când am vă­zut că nu mă pot salva din moarte, am căzut într-o mare deznădejde şi revoltă împotriva lui Dumnezeu şi L-am înjurat pe Dumnezeu şi L-am blestemat pe Dumnezeu: „De ce-mi iei viaţa? De ce nu mă laşi să trăiesc?” Şi după clipa morţii au venit doi şi m-au luat şi m-au dus până la un orizont. De acolo, am văzut lu­mea aceasta care a rămas, iar în faţă am văzut cealaltă lume. Dar când a fost gata să mă trimită dincolo de orizont, am auzit o voce care a zis: «Nu-l putem primi la noi, pentru că ne-a blestemat şi s-a lepădat de noi. Dar nu-l putem arunca în iad, pentru că e tânăr şi e curat, fără păcat. Duceţi-l înapoi, să se spove­dească şi să se împărtăşească, şi apoi va veni la noi!»”
Aşa mi-a spus acest tânăr, care terminase doi ani de medicină, deci nu era un om fără carte:
„Şi aşa m-am pomenit din nou aici, pe pat. Şi de aceea am trimis după dumneata să vii, să mă spovedesc, cum auzit porunca. Să mă spove­desc, să mă împărtăşesc, şi apoi mă voi întoarce înapoi la lumea pe care am văzut-o dincolo de orizont”.
Şi eu, ca oricare om, am încercat să-l mângâi:
„Lasă, Alexandru, o să te faci sănătos!”
Şi atunci, m-a refu­zat şi a spus:
„Nu! Eu nu cer să mă fac sănătos! Nu aceasta o cer! Eu îţi cer dumitale, părinte stareţ, să vii să-mi faci înmormântarea. Şi am o rugăminte, pe care ţi-o fac” — mi-a spus Alexandru — „după ce o să-mi faci înmormântarea, întotdeauna să le spui oamenilor, în toată viaţa ta, şi mai ales la tineret. Întâi, să creadă în Dumnezeu. Doi, să creadă că are suflet nemuritor. Trei, să creadă în viaţa veşnică, în lumea cealaltă.”
Alexandru mi-a dat această po­runcă si de atunci ascult de această poruncă. Şi, într-adevăr, eu am venit înapoi la mănăstire şi peste câteva zile, am fost chemat la înmormântarea lui Alexandru. Era la începutul lui martie... Dimineaţa. Peste noapte căzuse zăpadă şi tot oraşul Târgu Lăpuş era îmbrăcat în alb… Însă era un cer atit de senin şi de frumos! Şi erau toate şcolile, atunci, pe timpul regimului co­munist, in urmă cu 25 de ani în urmă…, şcolile, colegii lui de la facultate, profesorii de la Facultatea de medicină din Cluj toţi au fost la înmormântarea lui Alexandru.
Acesta este un moment care justifică că noi nu trebuie să ne speriem de moarte. Nu trebuie să dorim moartea — pentru că acesta e un păcat, să doreşti moartea! Dar nici să nu preţuieşti viaţa, iar dacă Dumnezeu ţi-a rânduit ca să ai ani mulţi, ţi-a făcut acest dar – bătrâ­neţea, foloseşte-te de aceşti ani şi sfinţeşte-ţi sufletul şi curăţeşte-ţi sufletul şi pregăteştete apoi de moarte, să termini viaţa ca un sfânt, împăcat cu Dumnezeu, spovedit şi cuminecat. Atunci înseamnă că nu ai trăit degeaba.
Acest lucru încerc să îl vestesc eu de 70 de ani. Şi pe timpul regimului comunist am vorbit împotri­va ateismului, aşa vorbesc şi acum împotriva nihilismului, împotriva nebuniei. Necredinţa, ateismul este semnul ignoranţei supreme. Şi ce­rul şi pământul se cutremură de in­dividul care tăgăduieşte şi spune că nu este Dumnezeu. În cei 70 de ani de când slujesc ca preot am văzut neîncetat puterea lui Dumnezeu. Şi această putere sunt dator să o vestesc toată viaţa mea.

                        Din revista “Lumea monahilor”, nr. 51/septembrie 2011

sursa: www.razbointrucuvant.ro

Read more »

Moment aniversar- site-ul nostru implineste astazi 1 an

        Cu multa bucurie constatam ca astazi, in ziua serbarii Acoperamantului Maicii Domnului, site-ul nostru implineste 1 an. Multumim tuturor acelora care au fost alaturi de noi in acest an, colaboratorilor si partenerilor care au ajutat prin promovarea noastra pe site-urile lor, avand in momentul de fata un numar de 65.000 de afisari. 

        Pentru noi este o onoare si o mare bucurie in acelasi timp faptul ca am reusit ca un numar semnificativ de icoane sa ajunga in casele crestinilor, precum si multe obiecte de sculptura. Troitele prezentate aici sunt raspandite prin toata tara, iar una dintre ele a ajuns chiar si in Gradina Maicii Domnului, la Sfantul Munte Athos, la Schitul Colciu din initiativa asociatiei Prezent!(acest lucru s-a realizat inaintea lansarii noastre pe internet).

        Ne rugam in continuare ca Maica Domnului sa ne ocroteasca si sa ne ajute in ceea ce ne propunem sa realizam!

         Doamne ajuta!

Read more »

Acoperamantul Maicii Domnului 1 octombrie

          In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. 

          Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: “Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?” Iar el a zis: “O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele.”

               Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: “Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste“.
             Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l.
             Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Read more »