ICOANA MAICII DOMNULUI

     Maica Domnului este prin excelenta modelul de mama pentru toate mamele ce au existat pana acum si ce vor exista in continuare, de aceea putem spune ca icoana Maicii Domnului reprezinta oglinda oricarei femei.

Cugetari despre mama :

Am reusit sa inteleg cu adevarat, de-a lungul vietii, mesajul mamei: "Voi fi mereu cu tine!". Adica pentru totdeauna, in eternitate, orice-ar fi." (Rebeca Walker)

A spus cineva: "Fiecare cuvant al mamei mele este ca o lira de aur!"

"Asa era mama in vremea copilariei mele, plina de minunatii, pe cat imi aduc aminte; si-mi aduc bine aminte, caci bratele ei m-au leganat cand ii sugeam tata cea dulce si ma alintam la sanu-i gangurind si uitandu-ma in ochii ei cu drag! si sange din sangele ei si carne din carnea ei am imprumutat, si a vorbi tot de la dansa am invatat." (Ion Creanga)

"Cea mai veche carte din lume este o mama, cea mai frumoasa carte din lume este o mama." (Grigore Vieru)

"Cand radea mama, cu rasul ei la fel de incantator precum ii era chipul, totul in jur se umplea de frumusete si de stralucire." (Lev Tolstoi)

"Ce bine e sa ai o Mama! Mamele sunt incantatoare, iar eu voi fi la fel cand voi creste mare. O sa-mi iubesc copiii la fel cum m-au iubit parintii mei." (Estelle Moreton)


"Daca totdeauna am unit adorarea lui Dumnezeu si slavirea stiintei cu cinstirea patriei, o datorez sentimentelor sadite de tine, scumpa mama!" (Pasteur)

"Decaderea mamei este inceputul decaderii unui popor." (Pr. Mircea Irina)

"De la moartea bietei mele mame, nu mai poate fi nenorocire pentru mine." (H. de Balzac)

"Dragostea de mama e cel mai puternic si cel mai statornic sentiment al femeii." (Bantain)

"Dragostea de mama este cea mai buna; dragostea de Dumnezeu este cea mai inalta." (proverb german)

"Dulceata de la mama este iubire la borcan." (H. M. E.)

"E o minune ca, dintre toate mamele din lume, tu esti mama mea!" (Charlotte Gray)

"Fara mame sanatoase nu vom avea un popor robust." (Nichifor Crainic)

"Femeia cea mai folositoare este aceea care naste cei mai multi copii." (Napoleon I)

"Femeia credincioasa este ingerul casei." (V. C. 1939, nr. 17, pg. 1)

"Inima unei mame este un adanc, in strafundul caruia se gaseste totdeauna iertare." (H. de Balzac)

"Mama, rugaciunea ta si rugaciunea copilului, iata doua din cele mai placute flori inaintea Domnului!" (F.C. 1942, nr. 3, pg. 4)

"Mamele sunt adevarat mame nu numai dand nastere copiilor lor, ci mai ales dandu-le o buna crestere." (Sf. Ioan HrISOSTOM)

"Maternitatea este patriotismul femeilor." (Alex. DUMAS - FIUL)

"Nicio mama nu poate sti viata cui leagana: a unui viitor rege sau a unui viitor criminal." (Grigore Vieru)

"Nu exista nici floare, nici mama urata." (Grigore Vieru)

"Ruga mamei apara de orice primejdie, pe apa, in aer si pe uscat." (Gogol)

"Un camin bun si o femeie cumsecade pretuiesc cat aur si margaritare." (Goethe)

"Viitorul unui copil este totdeauna fapta mamei sale." (Napoleon I)





RUGACIUNE
de Mihai Eminescu

Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Read more »

SFINTII TREI IERARHI

“Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă!”

             Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

            Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.

             Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.

             Marele Vasilie s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau. Acolo existau şi femei stricate. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.

           Din Atena, Vasilie s-a întors în Cezareea. Atunci domina arianismul. Împăratul l-a trimis pe Modest să-i constrângă pe episcopi să semneze. Toţi au semnat declaraţia că sunt arieni. A ajuns şi în Cezareea. - Ce vrei?, îl întreabă Marele Vasilie. – O semnătură. – Nu se poate. Împăratul meu îmi interzice să semnez aşa ceva. – Nu te temi de împărat? – Ce-o să-mi facă? – Îţi va confisca averea sau te va trimite în exil sau la moarte! Marele Vasilie a răspuns: – Şi altceva mai rău mai ai? Confiscarea averii? Nu am decât o rasă şi câteva cărţi. Exil? „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde aş merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest şi s-a mirat.

          Împotrivire în Atena ca student, împotrivire şi în Cezareea ca episcop în faţa lui Modest şi a împăratului.

          Grigorie Teologul. Şi duhul împotrivirii acestuia îl vedem în Atena. Nu l-a influenţat mediul rău. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, împăratul idolatru de mai târziu. Nu a fost amăgit de el. S-a războit împotriva ideilor lui Iulian.

          Apoi, s-a dus în satul său, în Arianz, unde a devenit cleric şi apoi episcop. L-au chemat la Constantinopol când domina arianismul. Arienii ocupaseră toate bisericile în afară de una foarte mică – Sfânta Anastasia. Acolo, Sfântul Grigorie a rostit faimoasele lui Cuvinte teologice despre Sfânta Treime şi de acolo a primit numele de Teologul. La început nu-i dădeau importanţă, dar apoi a început să zguduie întreaga cetate prin predicile lui. Arienii turbau împotriva lui. Şi în ziua de Paşti au intrat cu ciomege şi pietre şi au început să lovească cu pietre pe cei din biserică. A fost rănit şi Grigorie. Aproape pe jumătate mort a scăpat din acea dramă pentru credinţa ortodoxă.

         S-a luptat împotriva lui Iulian, s-a luptat împotriva arienilor, s-a luptat împotriva ereziilor timpului său.

          Dar să venim la Ioan Gură de Aur.

          Ioan Gură de Aur. Întreaga lui viaţă este o luptă. În scrierile şi în omiliile lui foloseşte cuvintele luptă, război, arme, nevoinţă, întrecere. Zice undeva: Vin din luptă! Şi când îl aude cineva crede că este în război. Da, în război duhovnicesc împotriva ereticilor. S-a luptat Gură de Aur. S-a luptat împotriva celebrărilor şi distracţiilor idolatre, a teatrelor, a hipodromurilor, a dansurilor desfrânate, a bogaţilor nemilostivi şi a luxului. S-a luptat împotriva lui Eutropiu. Cine era Eutropiu? Era favoritul împărătesei Eudoxia. Doar ce ajunsese prim-ministru, că şi începu jafurile. Nu ocolea nici căsuţa văduvei şi a orfanului. Striga la el Gură de Aur. Drumul pe care ai apucat este dezastruos!… El nu lua în seamă nimic. O sfântă legiuire de la Marele Constantin definea azilul bisericilor: adică celui care era urmărit, dar apuca să intre într-o biserică, nu se putea să-i mai faci vreun rău. Eutropiu avea duşmani şi îi urmărea, dar aceştia fugeau în biserică. S-a dus atunci la Ioan Gură de Aur şi îi zice: – Vei desfiinţa azilul bisericilor (pentru a avea dreptul să intre înăuntru şi ca un uliu să răpească găinile. – Asta nu se poate, răspunde Ioan. – Te voi exila. – Fă ce vrei; azilul nu se desfiinţează… Într-o zi deci, pe când Gură de Aur propovăduia, a auzit un mare zgomot de mulţime. La un moment dat cineva, transpirat şi ticăloşit, intră alergând în biserică şi îmbrăţişează coloanele. Cine era? Eutropie! Cel care voia să desfiinţeze azilul acum era urmărit, îl degradaseră din funcţie şi pentru a primi salvare a alergat la biserică. De afară strigau: Să ni-l predai, ne-a distrus!… Atunci s-a urcat Gură de Aur în amvon şi a rostit faimosul cuvânt către Eutropiu, cel în care zice: „Deşertăciunea deşertăciunilor… (Ecclesiastul 1, 2). Veniţi să vedeţi ce era în urmă cu o oră şi ce este acum…”. Nu li l-a predat.

          S-a luptat cu Eutropiu, dar s-a luptat şi cu împărăteasa Eudoxia. Lumeşte se pare că a învins împărăteasa, dar înaintea lui Dumnezeu a învins Gură de Aur. Ce s-a întâmplat? Respectabilii domni o linguşeau pe împărăteasă pentru frumuseţea ei. I-au confecţionat o statuie, au aşezat-o în afara bisericii şi au hotărât o zi pentru ceremonie. Gură de Aur s-a răsculat. Când s-a aflat lucrul acesta la palat, s-a făcut mare tulburare şi a început marea luptă la care unelte au fost şi unii episcopi nevrednici. L-au exilat departe în Armenia. În sfârşit, chinuit, epuizat, îndurerat, prigonit, şi-a făcut semnul crucii şi a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Astfel şi-a încredinţat sfântul său suflet, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci. A căzut sus la datorie.

          Nu ne-a adus Dumnezeu aici, pe pământ, ca să trăim câţiva ani şi să facem chefurile diavolului, ale trupului şi ale dorinţelor noastre. Ne-a adus pentru ca să facem voia Părintelui ceresc. În rugăciunea noastră zicem: „Facă-se voia Ta…” (Matei 6, 10); nu voia lui A, B, C, ci voia lui Dumnezeu. Normal, atunci când apare situaţia în care voia oamenilor este potrivnică voii lui Dumnezeu, noi să alegem fără discuţie voia lui Dumnezeu. Vreţi exemple?

          Este taină nunta. Femeia trebuie să se supună bărbatului, dar până la un punct. Dacă bărbatul cere lucruri contrare voii evidente a lui Dumnezeu, atunci femeia ce va alege? Va prefera iubirea bărbatului? Atunci a încetat să fie creştină. Va prefera iubirea lui Dumnezeu? Atunci mii de cununi îi împletesc îngerii. Să spună bărbatului: te-am luat ca să te am tovarăş aici în această viaţă şi în cealaltă; nu te-am luat să mă duci în iad… Iarăşi, dacă bărbatul are femeie cu pretenţii cu totul anticreştine, nu trebuie să cedeze poftelor ei. Trebuie să se împotrivească.

          Eşti copil? Ascultare faţă de părinţi. Dacă însă părinţii tăi îţi impun lucruri contrare legii lui Dumnezeu, atunci să nu-i asculţi. Eşti soldat? Ascultare faţă de general. A hulit însă înaintea ta cele dumnezeieşti? Să te împotriveşti. Eşti funcţionar? Ascultare faţă de şeful tău. Însă te vei împotrivi întâistătătorului tău, dacă va cere lucruri contrare legii lui Dumnezeu.

         Închei cu un exemplu. Peştii morţi sunt luaţi de curent, dar cei vii merg contra curentului. Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina în Sala „Trei Ierarhi”, Atena, 31.01.1960)

Read more »

APEL LA RUGACIUNE !

Cineva are nevoie de ajutorul nostru, si nu oricine. Este vorba de IPS Bartolomeu Anania! Dupa cum stiti, in urma internarii sale la Viena, s-a ajuns la concluzia ca este intr-o stare prea grava pentru a se efectua o interventie chirurgicala, iar medicii clujeni au afirmat ca IPS se afla intr-o stare critica.
Asadar, sa pornim un program de rugaciune pentru IPS Bartolomeu, precum a fost cel pentru Parintele Justin. In urma rugaciunilor facute de Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu catre Fiul Ei, Hristos Dumnezeu, starea de sanatate a Parintelui Justin s-a imbunatatit. Speram ca va fi la fel si cu IPS Bartolomeu! Ar fi de mare folos pentru Ortodoxia noastra!
Seara, in intervalul orar 9-12, sa faca fiecare Paraclisul sau Acoperamantul Maicii Domnului, inchinaciuni si metanii dupa putere, iar la final rugaciunea:
Doamne Iis­use Hris­toase, Fiul lui Dum­nezeu, Tu ai spus cu preacin­sti­tele Tale buze: Daca doi din­tre voi se vor invoi pe pamant in priv­inta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor. Neschim­bate sunt cuvin­tele Tale, Doamne, fara de mar­gini esti in iubirea Ta fata de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfarsit. Pen­tru rugaci­u­nile Preacu­ratei Maicii Tale, ale Sfintilor Romani din inchisori si ale tuturor Sfin­tilor, Bunule, nu trece cu ved­erea rugaci­u­nile robilor Tai, pe care dupa porunca Ta le facem pen­tru IPS Bartolomeu, ci le plineste pe ele, daruindu-i sanatate, man­tuire si indelun­gare de zile.

De asemenea, fiecare sa il pomeneasca la Sf. Liturghie si la Sf. Maslu pe pomelnic, iar fratii care cunosc preoti, sa ii roage sa il pomeneasca la proscomidie.
Nadajduim la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu pentru insanatosirea IPS Batolomeu, spre intarirea Bisericii noastre Ortodoxe.
Doamne ajuta!

Read more »

"Trece Iisus Nazarineanul..."

                        Predica la Evanghelia Duminicii  a XXXI-a dupa Rusalii  ( Lc 18, 35-43) 

de  Pr. Lect. Dr. Constantin Necula

        In drum spre Ierihon. La marginea de praf a drumului o faptura de pulbere ai carei ochi nu vad. Ne putem oare inchipui ceva mai jalnic? Si daca la marginea aceasta adaugam ca orbul cerseste pentru a-si putea continua traiul, tabloul mortii intru izolare este aproape perfect. Si totusi, parca din gura acestui "uitat" izvorasc cuvintele pe care, cativa ani mai tarziu, Sf. Pavel avea sa le scrie lui Timotei, ucenicul iubit, iar noi le vom asculta ca Apostol al Liturghiei din Duminica aceasta: "Vrednic de crezare si de toata primirea este cuvantul ca Iisus Hristos a venit in lume sa-i mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu; dar pentru aceasta am fost miluit, ca mai intai in mine sa-Si arate Iisus Hristos toata indelunga Sa rabdare, ca o pilda pentru cei ce vor crede in El spre viata vesnica" (I Tim 1, 15-16).

         Cel care cerea milostenie la marginea drumului spre Ierihon aude ca trece Hristos pe cale si striga cu glas tare, tot mai tare cand i se cere sa taca, mila Aceluia: "Iisuse, fiul lui David, miluieste-ma!" (Lc 18,39). Rugaminte sau porunca? Doar modulatia vocii noastre este cea care face diferenta. Insistenta strigare a orbului deranjeaza pe ceilalti. Este in icoana aceasta evanghelica ceva din duhul care insoteste pe un sef de stat in vizitele lui (uneori si pe preot cand isi strabate parohia sau pe eparh cand trece prin eparhia ce i-a randuit-o Dumnezeu), anume aceea a ascunderii adevaratelor probleme. A uitarii pe marginea drumului "vizitei" lui Hristos exact pe aceia pentru care Hristos S-a pus pe drumuri. Si ne putem imagina "turburarea" ce i-a cuprins pe cei veniti sa-L asculte pe Hristos - ni-i putem imagina, dupa obiceiul timpului, insotindu-L pe Hristos pe cale, poate ca numai cei iesiti in intampinare, si asta nu departe de Ierihon, caci ce rost avea ca orbul sa cerseasca in pustie? - atunci cand Domnul sta la discutie cu orbul acesta. Dialog scurt ca intre cei care se cunosc bine. "Ce voiesti sa-ti fac?" (...) "Doamne, sa-mi capat vederea." (...) "Capata-ti vederea! Credinta ta te-a mantuit." Si indata si-a capatat vederea si-L urma slavind pe Dumnezeu" (Lc 18, 41-43a).

"Ca mai intai in mine sa-Si arate Iisus Hristos toata indelunga Sa rabdare..." (cf. I Tim 1,16). 

          Cuvintele Sfantului Apostol deopotriva si-n gura acestui des-orbit, dezrobit de orbire, transformat in vestitor al slavei lui Dumnezeu. Traducerea IPS Bartolomeu - pe care am folosit-o pentru versetele 41 - 43a - vine sa reliefeze, o data in plus, ca Hristosului Slavei nu I se cere aducerea vederii unuia care a mai vazut odata. Caci zice orbul: "Doamne, sa-mi capat vederea...", aceea pe care, in planul iconomiei Tale, ar fi trebuit s-o am de la nastere, caci normal este ca orice om sa se nasca vazand.

           Taina minunii lui Dumnezeu sta tocmai in aceasta normalizare a omului. Manualele noastre de dogmatica insista mereu (ca si unele carti ce vestesc minuni moderne, intamplate in contemporaneitate) asupra caracterului supranatural al minunii, uneori aratand cum Dumnezeu "pare ca suspenda legile universului pentru ca sa-Si implineasca voia Sa". Or, minunea, cel putin in cazurile pe care Sfanta Evanghelie si Parintii Bisericii le consemneaza, nu are ceva spectacular, anulator de lege universal valabila, ci tocmai arata intoarcerea intr-o normalitate abundenta a omului acestuia "iesit" prin boala sau rana sufleteasca din normalitatea cu Hristos. 

           De aceea, poate ca e vremea sa intelegem ca a te impartasi de Hristos e mai mult decat a avea viziuni cu Hristos, ca toate aceste "culturi ale minunii fortate" ce se strecoara in viata noastra duhovniceasca risca sa anuleze simtul sacrului. Excesul de icoane care plang cu mir, de preoti vizionari (chiar daca semnele cele mai clare ni-i indica drept niste "pravilari" de mana a doua), de monahi vagabonzi, de "facatori de minuni" (bioterapeuti, naturisti sau cum or mai vrea sa-si spuna), de vrajitoare cu iz de tamaie (de cele mai multe ori TV-ul ne amesteca pe ecran imaginea celei mai teribile precaritati doctrinare cu cea mai mare densitate de icoane pe cm patrat in casa vrajitoarelor care se ascund dupa degetul crestinismului cu toata spurcata lor indraceala!), de "guru" laici cu aere de isihasti carpatini (atei in cel mai normal sens al cuvantului, adica fara [nici un] Dumnezeu!), toate acestea, si inca altele pe care le sesizam, fac sa intelegem gresit minunea lui Dumnezeu. Sa trecem pe langa ea cautand spectacularul pe care ei - "mincinosii" - il speculeaza pe fondul dramelor personale ale oamenilor, ale familiilor.

            Acel "Capata-ti vederea! Credinta ta te-a mantuit!", ca si intregul dialog intre Dumnezeul Luminii si cel caruia lumina-i era ascunsa de orbire, este poate cel mai mare vot de blam dat "vorbariei desarte" (cf. I Tim 1, 6) in care unii-si ascund speculatiile pline de bolboroseala absurdului. Orbul de la Ierihon ofera pentru Sf. Pavel modelul plinirii poruncii credintei pe care o da aceluiasi ucenic Timotei, cand zice: "Te-am indemnat [...] sa le poruncesti unora sa nu invete invataturi straine... iar tinta poruncii [aceleia] este iubirea din inima curata, din constiinta buna si din credinta nefatarnica" (I Tim 1, 3 si 5).

            Iubire din inima curata. Iubire din credinta buna. Iubire din credinta nefatarnica. Cand va fi avut vreme Hristos Domnul sa le vada in orbul acela din praful Ierihonului? Sa nu uitam nici o clipa ca dinaintea noastra este minunea lui Dumnezeu Intrupat (Intruparea insasi fiind minune!). Ca ea are in sine toate caracteristicile care fac dintr-un act de biruinta minune! In primul rand normalitate. Iar ultimul act al minunii se consuma in doxologie, in slava ce-I este adusa Dumnezeului Cel Unul facator de minuni, pana la capat. Caci Hristos nu da vedere, mergere, sanatate sau inviere segmential, pe segmente, din punctul a al vietii in punctul b al vietii. Ci restaurarea pe care o presupune minunea lui Dumnezeu este una integrala, al carei capat este orientat in sus, spre lauda Dumnezeului Care face minunea (cf. Lc 18, 43). Caci orbul nu a dat doar slava lui Dumnezeu, ci, urmandu-L pe Domnul, a marturisit, dand si celorlalti prilej de preamarire a umplerii cu duh a vietii lor.

             Nu sunt asa necredinciosii, nu sunt asa! Multumirea lor se indreapta mereu spre babele vrajitoare, spre cei care le pirostesc caldarile cu speculatii pe focul deznadejdii lor, facandu-i sa ramana cu ochii mari, dar nimic vazand, rapindu-le dimensiunea duhovniceasca din directia careia, vazand, altfel ar sta lucrurile. Horoscoape si dat in bobi, ghicitori in palma si-n carti de joc au umplut sala de asteptare a deznadejdilor semenilor nostri, in vreme ce Hristos este lasat afara, El, Singurul vindecator de toate relele.

                 De aceea se cade, o data vindecati si vazand, sa-L urmam pe Dumnezeu si sa-L binevestim celorlalti, in nadejdea ca-L vom preamari impreuna. Chiar asa, cu haine prafuite la marginea drumului pe care Hristos vine in intampinarea noastra.

                  Sa se teama dar falsii facatori de minuni si sa-si scuture prostia din gesturi si fapte cei ce se dau pe mana falsilor oameni ai lui Dumnezeu (de fapt, ai celuilalt, "caci nu tot cel ce zice tatal nostru se refera la Cel din ceruri", zice Sf. Grigorie Teologul).

                  Prin inima si prin constiinta si prin fapta noastra trece Iisus Nazarineanul... (Lc 18,37). Prin ale noastre toate, trece Iisus Biruitorul.

Read more »

IPS. Bartolomeu Anania ar putea fi supus unei intervenţii pe inimă

 

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu Anania, în vârstă de aproape 90 de ani, a fost internat vineri noaptea la Spitalul AKH din Viena, acelaşi spital unde este internată şi vedeta de televiziune Teo Trandafir.

 

Medicii clujeni care au investigat starea de sănătate a mitropolitului susţin că acesta suferă de stenoză de valvă aortică şi că la Viena, prelatul ar putea fi supus unor intervenții chirurgicale moderne care nu se pot face în România. 

"De vreo doi-trei ani, în marile centre de cardiologie din lume se practică o metodă modernă de montare a valvelor în zona inimii prin metoda cunoscută sub numele de percutanată. Cu alte cuvinte, se intră ori pe artera femurală, ori pe cea humerală, se ajunge în zona inimii şi se monteză valva aortică. O altă metodă este cea clasică dar vârsta înaintată este un impediment pentru efectuarea unei astfel de operaţii", spune un medic clujean, specializat în chirurgie cardiacă.

O valvă de care are nevoie mitropolitul Clujului, se poate monta prin metoda percutanată doar pentru persoanele care nu suportă intervenţiile chirurgicale. "În general, această metodă este una de urgenţă şi se face pentru a mai prelungi viața pacientului", a mai precizat sursa citată.

Spitalul din Viena are unul dintre cele mai perfomante centre mondiale de chirurgie cardiacă şi cardiologie. "La Viena există un centru de chirurgie cardiacă foarte bun, au dotare mult mai bună şi un volum mult mai mare de operaţii ceea ce atrage după sine o experienţămult mai mare a medicilor. La Cluj, implantarea unei valve aortice prin artera femurală sau humerală este un lucru imposibil", a mai spus medicul clujean.

Oficialii Mitropoliei Clujului au declarat că ÎPS Bartolomeu Anania a fost transferat la Viena deoarece medicii de la spitalul AKH au o experiență mai bună şi unitatea medicală este dotată cu aparatură foarte performantă.

INDEMNAM LA RUGACIUNE  PENTRU IERARHUL NOSTRU MARTURISITOR !

Preluat din EVENIMENTUL ZILEI

Sâmbătă, 15 Ianuarie 2011

Va rog sa vizionati si emisiunea urmatoare realizata de dna Stefania Voda, spre a-l cunoaste mai bine pe IPS Bartolomeu, e un om care te cucereste de la prima intalnire, un marturisitor al neamului si al credintetei stramosesti.














NU UITATI SA-L POMENITI IN RUGACIUNI !

Read more »

Astazi 15 ianuarie ne aducem aminte de poetul neamului, Mihai Eminescu

            Mihai Eminescu  (n.15 ianuarie 1850, Botoşani sau Ipoteşti- d.15 iunie 1889, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

             

  Fosta detinuta politic Aspazia Otel Petrescu, arestata pentru convingerile sale anticomuniste in iulie 1948, torturata, condamnata la munca silnica, cu detentie grea in penitenciarele Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbraveni, Botosani, Jilava si Arad, eliberata dupa 14 ani, in iulie 1962, ne face o marturisire impresionanta despre rolul lui Eminescu in inchisorile comuniste si dupa eliberare, in Romania de ieri si azi.

                    Din valul ce ne bantuie

                   De lunga vreme imi tot cad sub ochi tot felul de studii care de care mai pertinente, care imi ridica intrebari tulburatoare si pline de amaraciune. Nu pot sa nu ma jelesc cand observ cum se demoleaza valorile ce le consider imuabile si cat de concentrat se incearca restructurarea persoanei pe noi criterii, folosindu-se cu abilitate vechi concepte pentru noi reciclari. Oare cat de crestin si cat de ortodox este faptul ca se scotoceste cu impietate in personalitatea eminesciana pentru a scoate la iveala lipsuri pe diferite teme? Din ceata de tot felul de detractori ai sai mai lipseau si “sfintii”, frustrati ca nu au aflat in viata si in opera eminesciana un Eminescu teolog ortodox, pacat ce evident il scoate din pozitia de crestin roman, pozitie pe care in mod cert Eminescu o are in multe suflete de romani adevarati. Nu ma pot opri sa nu ma intreb: cui foloseste? Un posibil raspuns ce mi l-am dat ma infioara. Departe de mine intentia sa-mi permit o aparare a poetului sub orice aspect. Nici nu sunt competenta, nici nu am vreun fel de vrednicie si nici nu cred ca as misca cat de cat lucrurile pe o linie de bun simt. Dar am avut sansa sa ascult pe parcursul a trei ani cursurile eminesciene sustinute de emeritul profesor clujean Dimitrie Popovici. imi amintesc cu emotie concluzia esentiala la aceste cursuri, profesorul fiind un reputat comparatist. Dupa ce a identificat multitudinea de influente ce se resimt in opera eminesciana, a precizat, bineinteles cu argumente, ca ne gasim in prezenta unor influente care nu se pot urmari in detalii paralele. Este vorba de influente pe teme generale care se identifica cu usurinta, numai ca peste toate acestea se afla personalitatea poetului, care l-a ajutat sa se gaseasca mai curand pe deasupra lor cu puternice trasaturi proprii. Astfel Eminescu isi da seama de scepticismul funciar al epocii sale. Isi da seama ca el insusi este atins de boala secolului si intelege sa ia atitudine ferma impotriva lor. insetat de absolut si de desavarsire, Eminescu visa la revenirea la o arta influentata de o credinta adanca (a se vedea “Epigonii”). Cu toate ca nu practica aceasta arta in mod explicit in opera sa, ma intreb: cine indrazneste sa afirme cu certitudine ca in intimitatea sa nu a pastrat credinta insuflata de mama sa, profund credincioasa, si de influenta creatiei populare din care si-a tras puternic seva?

           Salvata prin Rugaciunea lui Eminescu

                  Dupa cum am mai afirmat, intentia mea nu este sa reafirm si sa sustin adevaruri spuse si demonstrate de personalitati competente. Intentia mea este sa rectific, printr-o marturisire simpla si adevarata, nerecunostinta mea fata de Mihai Eminescu, care atat pentru mine cat si pentru foarte multi detinuti politic a fost apostol si profet si in ultima instanta fratele Mihai, cel ce cu “Rugaciunea” sa ne-a intarit si ne-a adus langa Maica Domnului, grabnica ajutatoare. Vreau sa imi cer iertare ca nu am marturisit la timpul respectiv cum m-a ajutat fratele Mihai sa ma salvez din mlastina deznadejdii in care ma aruncasera samaritenii comunisti, dusmani de moarte ai Eminescului, altul decat creatorul lui “imparat si proletar”. Zaceam intr-o disperare neagra, izolata in inchisoarea de la Mislea, blagoslovita cu patru ani de detentie peste cei zece executati deja. Singura, intr-un pustiu absolut, in total regim de exterminare. De nicaieri niciun ajutor, nicio lumina, nicio speranta. in negura totala brusc mi s-a iscat in minte “Rugaciunea” eminesciana. Mi-au tot revenit cu obstinatie versurile “inalta-ne, ne mantuie / Din valul ce ne bantuie”. A fost inceput recuperarii mele. Am realizat cu luciditate ca eram in valtoarea unui val ce ma bantuia si din care nu eram capabila sa ma ridic. Am realizat apoi ca doar Sfanta Fecioara Maria ma putea inalta pe aripa rugaciunii si m-am rugat Ei. Am scris despre acest moment apocaliptic din viata mea de intemnitata, dar nevrednica de mine am omis sa detaliez acest moment pe care azi il numesc “clipa mea Mihai Eminescu”. Prin versurile sale, el ma luase in experienta sa de credincios, m-a ajutat sa-mi aflu diagnosticul si mi-a indreptat speranta catre Craiasa ingerilor pe aripa rugaciunii sale. Cu regrete tarzii vin sa-i multumesc acum in numele meu si in numele tuturor suratelor mele cu care impreuna am tot murmurat superba sa “Rugaciune” si ne-am incalzit duhovniceste la sfintenia ei. Cu smerenie rostesc “de profundis” cuvantul “iarta-ma!”.

  Biserica Ortodoxa, Maica spirituala a neamului romanesc

Cu riscul de a primi inca o anatema peste capul meu, voi incheia marturisirea mea cu afirmatia ca Mihai Eminescu a fost un puternic punct de sprijin in tragica noastra rezistenta la imbecilizarea comunista. Desfid pe tot cel ce habar nu are ce cutremurator adevar poate rosti suferinta. Acest adevar i-a dat Parintelui Constantin Voicescu premonitia ca este nevoie sa fie reafirmata legatura sufleteasca a lui Eminescu cu Hristos si cu Maica Sa, in pofida tuturor celor necredincioase din opera sa. Altfel, de ce ar fi construit parintele ultima sa predica rostita in ziua de 8 septembrie 1997 la Sfanta Liturghie oficiata la Mislea pe textul cunoscutei poezii eminesciene inchinata Maicii Domnului? Iata ce ne spunea Parintele Constantin Voicescu, el insusi fost detinut politic, deci stia ce a insemnat “Rugaciunea” Eminului pentru cei inchisi: “ne amintim de versurile inchinate Maicii Domnului de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu, care precum stiti considera Biserica Ortodoxa drept Maica spirituala a neamului romanesc”. Versurile evocate au fost considerate de Parintele Voicescu “adevarate file de acatist”. Si cum nimic nu este intamplator, ne-a mai spus atunci Parintele ca singurul cuvant de indrumare iesit din gura Maicii Domnului a fost: “sa faceti tot ce va spune El”, cuvant rostit la nunta din Cana Galileii. Si sublinia Parintele ca “in aceasta se cuprinde toata Evanghelia, alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista”. Si daca asa este, sa ne amintim ce ne spune El, blandul Iisus: “Cine este curat sa ridice piatra”. Si atunci ma intreb si eu nepriceputa, ce fel de mana are acel ce cuteaza sa ridice piatra ca sa loveasca in sufletul lui Mihai Eminescu, mai bine zis in calitatea lui de martir si de roman crestin? Caci nu pentru calitatea sa de ateu comunist i-au fost scurtate zilele. Cine are urechi de auzit, sa auda!Aspazia OTEL PETRESCU

VEGHEA si ZIUA

Read more »

Marile raspunderi ale vietii

           E o raspundere in viata nu numai a celor mari, dar si a celor mici, in cercul restrans al chemarilor. Nimeni nu e lipsit de o responsabilitate a vietii, fie numai pentru a lui proprie ori si a altora, ori a societatii si a institutiei in care traieste. Nu numai barbatii, dar si femeile, nu numai cei in varsta, dar si tinerii pana si copiii. Intreaga omenire, ca si fiecare individ, in complexul vietii, are o raspundere inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, fie ca sef de Stat ori de institutie, ori ca parinte de familie, ori chiar ca persoana singurita a propriei sale vieti.
              Inca de la inceputul omenirii, Dumnezeu a tras la raspundere pentru cele ce au facut, pe Adam si Eva, si pe Cain, ucigasul fratelui sau Abel. "Unde este Abel, fratele tau?" - intreaba Dumnezeu. Cain socotea ca nu are a da seama nimanui de cele ce a facut, dar Creatorul a toate ii spune: "Ce-ai facut? Glasul sangelui fratelui tau striga catre Mine din pamant”. Cain credea ca, prin fuga de la locul crimei, se va indeparta de responsabilitate, ca si parintii lui, prin ascundere pentru neascultare, dar pe toti Dumnezeu ii afla acolo unde sunt, cerandu-le socoteala de cele ce au facut.
          Intr-adevar, de-a lungul istoriei omenirii de oricand si de oriunde, vedem ca flacareaza aceasta responsabilitate, cand fiecare e intrebat de soarta pe care a creat-o fratelui sau, ori de cele cu privire la cele ce si-a facut lui insusi. Prin ceata de lacrimi, si unii si altii se vad vinovati si sunt invinuiti de lipsa de responsabilitate de care au dat dovada.
          Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu, luand fiinta omeneasca ca Fiu al Omului, chemand la apostolatul mantuirii pe cei 12 Apostoli, isi da seama de ei inaintea Parintelui Ceresc: "Pe cei ce Mi-i-ai dat, i-am pastrat si i-am pazit si n-a pierit nici unul din ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura" (Ioan 17:12). Oare noi vom putea raspunde la fel? "Pe nimeni nu am pierdut, pe aceia pe care mi-i-ai dat mie, decat pe 'fiul piericiunii' ", care el insusi pe sine s-a facut fiu al satanei! Si iarasi, am facut noi oare dupa pilda Mantuitorului ca sa oferim tuturor, chiar si celui rau, toata jertfa iubirii noastre? Iata, prin firea lui, Iuda era lacom de bani si Domnul Hristos i-a dat sa poarte punga comunitatii Apostolilor, ca doar sa se indestuleze de ei si sa nu pofteasca si pe cei 30 de arginti. Apoi Domnul Hristos stia ca Iuda ravnea gloria desarta a acestei vieti, de aceea i-a dat si lui, cand i-a trimis pe Apostoli intr-o restransa misiune, ca si el sa savarseasca minuni, dar nici prin aceasta nu a cunoscut ca Invatatorul sau e Dumnezeu, ci L-a vandut ca pe un Om ucigasilor...
                Iata, pe noi toti, Dumnezeu ne-a inzestrat cu darul unei vieti care ne-a inaltat pana la asemanarea cu El, prin spirit si grai, prin ratiune si suflet, dandu-ne in acelasi timp si un trup regesc care se misca cu majestate, apoi ne-a pus la indemana bogatiile pamantului si ale vazduhului. Ce nu ne-a dat ca sa fim fii demni ai lui Dumnezeu si ai eternitatii, iata ca prin jertfa Sa ne-a oferit si mantuirea pentru gresalele ce am savarsit!
            Oare noi suntem constienti de toate acestea, oare noi nu ne dam seama ca pentru toate cele ce am primit va trebui sa dam socoteala? Oare nu cumva noi adesea ingropam talantul vietii noastre? Oare nu cumva nimicim adesea puterea creatoare a fiintei noastre prin abuzuri si droguri, apucand pe gresite si intunecate cai, care duc la pierzare? Psihologii zilelor noastre au ajuns sa constate ca cei mai multi oameni nu folosesc tot potentialul de creatie si salvare cu care suntem inzestrati. Oare prin aceasta ne dam noi seama ca atragem asupra noastra osanda Dumne­zeiescului cuvant: "Sluga lenesa si vicleana", de ce in viata nu ai cautat sa implinesti indemnul facut tie de Domnul nostru Iisus Hristos: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este".
                  Deseori noi, ca iresponsabili, am ales "calea cea larga" care duce la tot felul de pierzare pentru noi insine, pentru familia noastra, pentru societatea in care traim, ori pentru institutia pe care o conducem. Si atunci, cu amar si cu plangere ajungem sa vedem chiar acum in timpul vietii noastre dezastrul tuturor suferintelor si lipsurilor in care ne aflam, dar ceva mai mult, vom avea a da seama de toate acestea la Judecata cea de pe urma, cand Dumnezeu ne va spune fiecaruia in parte: "Stiu faptele tale, ca ai avut nume si ca ai trait, dar esti mort" (Apoc. 3:1). O, ce tanguire si plangere va fi atunci, ca nu ne-am implinit cum se cuvine raspunderea pe care am avut-o in viata, nici fata de noi insine, nici fata de aproapele, nici fata de Parintele Cel Vesnic al vietii noastre! Intr-adevar, pentru fiecare viata e o mare responsabilitate!

Pr. Dr. Vasile Vasilache
(din volumul "De la Antim la Pocrov –marturii si marturisiri”)

Read more »

Grija de suflet-Sfantul Serafim de Sarov

Despre grija de sufletele noastre

Corpul omenesc e asemenca unei lumânâri. Lumânarea se sfarseste arzând, iar omul – murind. Dar sufletul este nemuritor si se cuvine sa ne ingrijim de sufletul nostru mai muit decât de trup. Pentru ca ce-i va folosi omului daca va câstiga lumea întreaga ,,iar sufletul sau il va pierde? Sau ce-ar putea da omul in schimb pentru sufletul lui? (Matei 16, 26).

,,Noi credem ca sufletul este mai pretios decât orice, zice Macarie cel Mare, pentru ca Dumnezeu n-a binevoit sa Se uneasca cu nici o alta faptura decât cu omul, pe care l-a iubit mai mult decât toate creaturile.”

Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Ambrozie al Mediolanulul si altii, din tinerete si pâna la sfârsitul vietii lor, au fost feciorelnici. Toata viata ei si-au închinat-o slujirii pentru mântuirea sufletului si n-au slujit trupului.

Inzestrarea sufletului

Trebuie sa ne înzestram sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu, câci cuvântul lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfântul Grigone Teologul, este pâinea îngerilor cu care se hranesc sufletele flamânde de Dumnezeu.

Sa ne inzestrâm sufletul si cu citirea Noului Testament si a Psaltirii, stând in picioare, ca sa se produca luminarea mintii.

Trebuie sa ne înzestrâm sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu în asa fel încât mintea sa ,,se scalde” parca în Legea Domnului, conform careia omul trebuie sa traiasca. Când omul îsi va înzestra sufletul sâu cu cuvântul lui Dumnezeu, atunci va înte1ege si va face diferenta între bine si rau.

Citirea cuvântului lui Dumnezeu trebuie sa se produca în tacere si izolare, ca toata mintea cititorului sa se adânceasca în adevarul scrierilor sfinte si sa primeasca de la Dumnezeu acea caldura ce în izolare provoaca lacrimi si cu care omul se incalzeste si se umple cu daruri duhovnicesti, desfata mintea si sufletul mai mult decât cu orice cuvânt.

Se cuvine deci sa ne îngrijim mai ales de suflet, iar trupul sa-l întarim în masura în care ne este de ajutor la intarirea duhulul.

Daca ne vom omorî trupul de buna voie într-atât incât sa ne afectam si sufletul, atunci aceasta osteneala va fi fara judecata dreapta, doar daca am face aceasta pentru dobândirea virtutilor.

Daca Domnul va voi ca omul sa treacâ prin boli si suferinte, tot El îi va da si puterea rabdarii.

Despre pacea din suflet

Scopul vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt. Dobândeste pacea launtrica si mii de suflete se vor mântui in jurul tau.

Totul este subordonat agonisirii acestei paci, alipirea de Biserica, adevarata nadejde, îndepartarea de patimi, iertarea greselilor, neosândirea aproapelui, tacerea launtrica.

Nimic nu este mai bun decât acea pace în Hristos. prin care sunt respinse navalirile durerilor celor rele, din vazduhuri si de pe pamânt.

Caci lupta noastra nu este împotriva trupului si a sângelui, ci impotriva începatoriilor, împotriva stâpâniilor, împotriva stapînitorilor intunericului acestui veac, împotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri (Efeseni 6, 12).

Un om intelept îsi indreapta duhul înauntrul sau si îl coboara in inima sa. Atunci harul lui Dumnezeu îl lumineazâ si el se afla într-o stare de liniste suprapamânteasca, adica, având constiinta împacata, caci el contempla harul Sfântului Duh în interiorul sau, dupa cuvântul lui Dumnezeu: ,,Unde este pace, acolo salaslueste El”.

Cel care merge în pace aduna ca si cu o lingura darurile harului.Când un om dobândeste pacea, atunci poate revarsa si asupra altora lumina sufletului sau…

Domnul nostru Iisus Hristos a lasat aceasta pace ucenicilor Sai înainte de moartea Sa ca pe o comoara nepretuita, zicând: Pacea Mea dau voua, pacea Mea las voua (Ioan 14, 27).

Apostolul vorbete de asemenea despre accasta pace: …si pacea lui Dumnezeu, care cavârseste orice minte, sa pazeasca inimile voasre si cugetele voastre, întru Hristos Iisus (Filipeni 4, 7). Si astfel se cuvine ca noi sa ne îndreptam toate gândurile, dorintele si faptele spre dobândirea pacii lui Dumnezeu, strigând totodata impreuna cu Biserica: Doamne Dumnezeul nostru, pacea Ta da ne-o noua… (Isaia 26, 12).

Read more »

Cuvantul parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa despre Revelion

Cuvinte vii...

“Acest sfârşit de an – Anul Nou pe care noi îl sărbătorim – nefiind stabilit şi sfinţit de Biserică, nu este un lucru sacru. Este un lucru omenesc. Noi n-avem de ce să-l sărbătorim. Noi n-avem de ce participa la artificii, la cântece, la tot felul de scandaluri, la dansuri deşucheate… Noi îl slăvim pe Dumnezeu în biserică. Noi aici aşteptăm sfârşitul, dacă Dumnezeu ar fi rânduit ca sfârşitul lumii să fie acum. Ce relaţie este între un eveniment sacru şi întâi ianuarie? Absolut nici una. De ce se zice că sfârşitul va fi atunci când a hotărât lumea că începe alt mileniu şi nu atunci când va veni Hristos? Sau cel mult, să zicem, la un praznic, la Naşterea Domnului, sau la Buna­vestire?

Toate acestea sunt înşelări diavoleşti. Ingrămădiri de oameni, delirul care-i apucă pe toţi, nebunia, artificiile, băuturile, şampania care curge… Mă uitam aseară. Vorbeam despre ce s-a întâmplat la Paris. Cineva spunea că la Roma, unde a fost adunarea Papei – nu înţeleg de ce s-a ţinut la 1 ianuarie 2000 şi a dat binecuvântare lumii şi cetăţii, când nu este nici un eveniment care să fie celebrat – spunea că au curs nu ştiu câte milioane de sticle de şampanie. Şi venea altcineva şi ne spunea: mai multă şampanie a curs la Paris! Atunci în Germania mai multă bere! Deci aceasta era măsura „sfinţeniei” Anului Nou!

Acest început de an nou lumesc este un lucru diabolic. A fost stabilit de satana prin slujitorii lui, ca să ne abată de la lucrurile creştineşti, de la adevărul credinţei. Şi Domnul a dovedit minciuna tuturor. Dumnezeu a dovedit minciuna celor care voiau să omoare mulţimea în masă, vorbesc de atentatele musulmane. Dumnezeu a dovedit minciuna celor care spuneau: în noaptea aceasta va coborî Iisus şi trebuie să omoram cât mai multă lume, să ne sinucidem ca să mărim suferinţa în lume şi să se îndure Dumnezeu de noi să vină, să fie sfârşitul acestei lumi! Toţi s-au dovedit mincinoşi, toţi au fost slugile satanei. Inspiraţia lor n-a venit de la Dumnezeu, ci de la diavol.

Adevărul a fost aici, în biserică. Aseară am făcut Vecernie şi ne-am rugat lui Dumnezeu, azi am făcut slujba. Sunt oameni care poartă numele Sfântului Vasile şi ştiau că azi e slujba Sfântului şi n-au venit. Noi ne-am rugat pentru ei, ca Dumnezeu să-i întoarcă de la petreceri, să vină să-şi sărbătorească numele în biserică…”.

(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”,Editura Bonifaciu, 2009)

Read more »